Polițiștii din Baraolt, Covasna au descins, marți, 4 aprilie în casa soților care își țineau fiica închisă, după ce au primit mai multe informații despre situația tinerei. Când au intrat în casă, fata de 28 de ani, cu handicap sever, era încuiată într-o cameră și legată cu un lanț de picior de un dulap, relatează portalul local de știri Covasna Media, care citează noi informații făcute publice de autorități.
În urma investigațiilor, anchetatorii au aflat că mama în vârstă de 58 de ani și tatăl de 55 de ani au ținut-o captivă în acea cameră timp de zece ani.
„Existând posibilitatea ca viața sau sănătatea victimei să fie pusă în pericol, organele de poliție, însoțite de un angajat din cadrul Serviciului de Asistență Socială Baraolt, au efectuat verificări la imobilul în care exista suspiciunea că s-ar fi aflat persoana în pericol”, se arată în comunicatul Parchetului.
În locuință, polițiștii au identificat-o pe tânăra ASM, în vârstă de 28 ani, persoană cu handicap grav, în locuința familiei situată în orașul Baraolt, județul Covasna, singură într-una dintre camerele imobilului, încuiată din exterior şi având legat la piciorul drept, în zona gleznei, un lanț metalic cu zale, cu lungimea de aproximativ 80-100 cm, prevăzut cu un lacăt de dimensiuni reduse, încuiat.
Capătul lanțului era legat de un picior de lemn al unui dulap de dimensiuni mari, fiind de asemenea prevăzut cu un lacăt aflat în poziția încuiat, astfel încât persoana legată să se poată deplasa doar în limita spațiului oferit de lungimea lanțului.
Imediat după verificarea locuinței, părinții tinerei au fost reținuți, iar ulterior au fost prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, cererea anchetatorilor fiind admisă. Suspecții sunt acuzați de lipsire de libertate în mod ilegal.
symypescarul 07.04.2023, 15:46
Normal ca o tineau sechestrata,pensia de handicap+salariul de ingrijitor erau niste bani castigati usor.Internarea intr-un azil/centru de specialitate NU acopera banii de la stat!!!...Parintii au luat cea mai buna decizie.