Tribunalul Hunedoara a condamnat o tânără de 29 de ani, din orașul Hunedoara, pentru deţinere de droguri de mare risc după ce inculpate a încercat să intre prin Punctul de Trecere a Frontiere Nădlac II cu 2,5 grame de cocaine ascunsă în organul genital.

„Inculpata a fost condusă la Spitalul Judeţean Arad, de către ofiţerii de poliţie judiciară în vederea efectuării de către persoane cu pregătire medicală de specialitate a unei examinări ginecologice şi radiografii/ecografii abdominale sau orice altă examinare utilă de specialitate pentru depistarea drogurilor. În urma examinării fizice, medicul specialist a extras din cavitatea vaginală a inculpatei un şerveţel din hârtie în interiorul căruia erau ambalate cinci pliculeţe tip zipp-lock ce conţineau la interior o substanţă pulverulentă de culoare albă despre care inculpata a declarat verbal că reprezintă o cantitate de aproximativ 2,5 grame de cocaină”, se arată, conform Adevărul, în dosar.

Alexandra S. a primit şase luni de închisoare, cu suspendare, la audieri declarând că a cumpărat cantitatea de cocaină descoperită asupra sa din oraşul Zurich în 16 decembrie 2017 de la o persoană necunoscută, de pe o stradă cunoscută în zonă pentru astfel de activităţi, pentru care a plătit suma de 200 de franci elveţieni.

„Inculpata s-a declarat consumatoare de cocaină, în mod ocazional de 5-6 ori pe perioada cât a lucrat în Elveţia, iar cantitatea de cocaină descoperită asupra sa intenţiona să o folosească pentru consum propriu în perioada sărbătorilor”, se mai arată în dosar.

Anul trecut, o profesoară din SUA a fost arestată după ce a fost prinsă de studenţi că lua droguri în sala de curs.


Citește și: VIDEO | Militarii români sărbătoresc Paștele pe frontul din Afganistan. Au înroșit ouă conform tradiției

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.