Georgiana a fost abordată la începutul acestui an de Daniel Ambrozie, cu care fusese coleg de şcoală. După ce au discutat câteva zile prin intermediul reţelei sociale, cei doi s-au întâlnit la un hotel din Iaşi, unde au între­ţinut raporturi sexuale. După alte câteva zile, Daniel a invitat-o pe minoră la el acasă, într-un imobil din Podu Iloaiei. Acolo, Georgiana a cunoscut o altă tânără, de 18 ani, fostă iubită de-a lui Daniel Ambrozie, care i-a spus că tânărul o va pune să se prostitueze. Georgiana a vrut, în acel moment, să plece acasă, însă a fost oprită de aşa-zisul ei iubit, care a luat-o în casă şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele în zona coastelor.

În prima zi „la stradă“, Georgiana a avut trei clienţi, toţi banii ajungând la familia Ambrozie. Ulterior, fata avut, în medie, câte 5 clienţi pe zi, tariful perceput fiind de 200 de lei pe oră. Proxeneţii aveau montate camere video pe o maşină parcată lângă prostituate, astfel încât acestea erau supravegheate, şi nu puteau fugi. „Persoana vătămată a discutat cu Diana în legătură cu ceea ce făceau, şi au decis să fugă împreună. Nu îşi mai doreau să continue practicarea prostituţiei. La un interval de circa două săptămâni în care au practicat prostituţia, a ieşit pe poartă împreună cu Diana dorind să ajungă la domiciliul său. Ambrozie Daniel-fiul le-a văzut, le-a luat de păr pe amândouă. Au fost duse în casă de către acesta, care le-a legat cu o sfoară de mâini şi de picioare de pat şi a adus un băţ cu spini de afară şi a lovit-o cu el în zona corpului. În momentul în care Daniel a văzut că persoana vătămată începuse să sângereze, a dezlegat-o şi a dus-o în baie pentru a se spăla, au precizat surse judiciare, pentru „Ziarul de Iaşi“.

Fiica acestei românce e atât de frumoasă, încât toate televiziunile 'se bat' pe ea! Cum arată tânăra
Recomandări

Fiica acestei românce e atât de frumoasă, încât toate televiziunile 'se bat' pe ea! Cum arată tânăra

În martie, crezând că nu mai poate scăpa din casa familiei Ambrozie, Georgiana a încercat să îşi taie venele de la mâini. Nu a avut curajul să meargă până la capăt, iar când a văzut că sângerează, s-a oprit şi şi-a oprit hemoragia. La scurt timp, într-o altă zi, înainte de a fi dusă în parcarea unde trebuia să se prostitueze, i-a spus lui Daniel că are faţa prea umflată – de la bătăi, pentru a mai ieşi la stradă. Profitând de faptul că a rămas singură acasă, a fugit la domiciliu şi a încercat să îi explice mamei sale vitregi ce s-a întâmplat.

Citește și

Românii care călătoresc cu mașina în Grecia, în pericol. Codul Rutier a devenit extrem de drastic. Se rețin permisul, talonul și plăcuțele

Gigi Becali, dar de nuntă extravagant la nunta fiicei. Incredibil câți bani le-a dat mirilor! VIDEO
GSP.RO

Gigi Becali, dar de nuntă extravagant la nunta fiicei. Incredibil câți bani le-a dat mirilor! VIDEO

Horoscop 14 octombrie. O zodie are parte de momente intense
HOROSCOP

Horoscop 14 octombrie. O zodie are parte de momente intense