Tânăra tocmai se întorsese de la alergat, iar când s-a întors, a rugat-o pe mama ei să stea cu copiii, pentru ca ea să facă un duș, notează reporterbuzoian.ro.

După aproximativ 20 de minute, mama a mers să vadă ce se întâmplă, dar a găsit-o pe fată prăbușită în fața ușii. Femeia a chemat ambulanța, dar a fost prea târziu pentru fiica ei, pentru că inima i se oprise.

Trupul neînsufleţit al femeii a fost transportat la SML Buzău pentru efectuarea necropsiei, expertiză care va stabili cauza exactă a morţii.

Petrina și copiii ei

Petrina și copiii ei

Petrina era despărțită de soțul ei, însă cei doi rămăseseră în relații foarte bune și își creșteau împreună copiii.

„O rămână totdeauna soția mea iubită si frumoasă și aș da orice să o aduc înapoi lângă copiii noștri. Nu mai sunt om; ea a avut de mai mult timp probleme pe care nu le-a verificat. Avea semne clare de infarct, iar ea, în loc sa se ducă la doctor, s-a dus la farmacie fuma două pachete de țigări pe zi. Nu prea mânca, stresul cu cei mici și – cireasa de pe tort – acel nenorocit de alergat.”, a transmis soțul tinerei.

 

Tezaurul lui Vâlcov, trădat de un pașaport expirat! Cum arată banii pe care procurorii i-au găsit „creierului Guvernului Dăncilă”, când a fost condamnat la 8 ani de închisoare

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.