Echipa de intervenție a mers la fața locului, după ce un localnic a sunat la 112 şi a anunţat că a văzut un urs între casele de locuit, potrivit primarului comunei Voşlăbeni, Mihai Tinca.

Sosită la faţa locului, echipa a încercat alungarea animalului, dar acesta a devenit agresiv, astfel că paznicul de vânătoare a decis să-l împuște.

Ursoaica își făcuse bârlogul între curţile oamenilor şi avea doi pui mici, născuţi în ianuarie. Din acest motiv, ea era agresivă, după cum a explicat directorul Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din Gheorgheni, Birtalan Istvan, pentru Agerpres.

„Am mers cu echipa de intervenţie în spatele şopronului, între cele două curţi, am observat un urs care stătea cu faţa spre noi şi când ne-am apropiat, la 15-20 metri, mormăia şi a fugit către noi, a vrut să sară pe noi. Am fugit de acolo, am încercat să mergem din altă parte, să vedem care este situaţia şi iar a fugit după noi şi atunci a fost nevoit paznicul de vânătoare să împuşte ursul”, a declarat Birtalan Istvan.

Acesta a adăugat că puii au fost duși la orfelinatul de urşi de la Bălan.

Istvan a punctat faptul că nu îl bucură faptul că ursoaica a trebuit împuşcată, dar crede că măcar puii vor avea o şansă să trăiască în sălbăticie şi să nu se transforme în urşi gunoieri, habituaţi.

Urmărește-ne pe Google News
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
GSP.RO
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia...
Radu a investit 30.000 de euro în 58 de stupi, doar că vremea capricioasă i-a dat afacerea peste cap: "Am cheltuit undeva la 9.000 de lei doar pe motorină"
Observatornews.ro
Radu a investit 30.000 de euro în 58 de stupi, doar că vremea capricioasă i-a dat afacerea peste cap: "Am cheltuit undeva la 9.000 de lei doar pe motorină"
Horoscop 7 iulie 2022. Capricornii ar putea observa, într-un moment de inspirație, că dreptatea nu este de partea lor
HOROSCOP
Horoscop 7 iulie 2022. Capricornii ar putea observa, într-un moment de inspirație, că dreptatea nu este de partea lor
NEWS ALERT. Bărbaţii cu vârsta de încorporare nu mai au dreptul să părăsească localitatea de reşedinţă. Unde se întâmplă totul
Știrileprotv.ro
NEWS ALERT. Bărbaţii cu vârsta de încorporare nu mai au dreptul să părăsească localitatea de reşedinţă. Unde se întâmplă totul
VIDEO | Cum arată Adrian Mititelu după aproape doi ani de închisoare: ”Am stat 20 de luni nevinovat”
Orangesport.ro
VIDEO | Cum arată Adrian Mititelu după aproape doi ani de închisoare: ”Am stat 20 de luni nevinovat”
Cum arată în cifre starea de sănătate a românilor și ce soluții avem la îndemână pentru a le îmbunătăți?
PUBLICITATE
Cum arată în cifre starea de sănătate a românilor și ce soluții avem la îndemână pentru a le îmbunătăți?
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea

Nici un comentariu.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

regulile comunitatii