Un pacient infectat cu hantavirus a băgat în carantină un spital din Olanda. 12 cadre medicale, izolate după o greșeală gravă

Comentează

Un spital din Olanda a plasat în carantină 12 membri ai personalului medical după ce sângele și urina unui pacient infectat cu hantavirus au fost manipulate fără respectarea celor mai stricte reguli de protecție. Incidentul are loc în timp ce autoritățile sanitare încearcă să limiteze răspândirea focarului apărut pe nava de croazieră MV Hondius, relatează Reuters.

Pacientul fusese internat după croaziera de pe nava Hondius

Pacientul cu hantavirus, pasager pe nava de croazieră MV Hondius, a fost internat în spital pe 7 mai. Autoritățile olandeze spun că procedurile au fost respectate doar parțial.

„S-au respectat proceduri stricte, dar nu cele mai stricte proceduri care se aplică în cazurile care implică acest hantavirus”, a declarat ministrul olandez al sănătății, Sophie Hermans, în Parlament.

Oficialul a explicat că probabilitatea unei infectări în rândul personalului medical este mică, însă spitalul a decis să aplice măsuri maxime de precauție.

„Este o situație foarte diferită față de COVID. Cu informațiile și măsurile pe care le avem acum, suntem încrezători că putem ține acest virus sub control”, a mai spus ministrul.

Spitalul Radboudumc din orașul Nijmegen a anunțat că măsura a fost luată preventiv și că riscul de infectare este considerat foarte scăzut. Cei 12 angajați vor rămâne în carantină timp de șase săptămâni.

OMS: Numărul cazurilor confirmate a crescut

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că numărul cazurilor confirmate legate de focarul de pe nava Hondius a ajuns la nouă, cu două mai multe decât în ziua precedentă. Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat că pot apărea noi îmbolnăviri în următoarele săptămâni, din cauza perioadei lungi de incubație a virusului.

„În acest moment, nu există semne că asistăm la începutul unui focar mai amplu, dar situația se poate schimba”, a declarat șeful OMS.

Tedros a subliniat însă că situația „nu este o pandemie” și „nu seamănă deloc cu COVID-19”.

Trei persoane au murit după focarul de pe nava de croazieră

Până acum, trei persoane au murit după infectarea cu hantavirus: un cuplu din Olanda și un cetățean german. Virusul este transmis de obicei de rozătoare sălbatice, însă în anumite situații rare poate fi transmis și între oameni, prin contact apropiat.

OMS mai monitorizează două cazuri suspecte. Unul dintre pacienți a murit înainte să poată fi testat, iar alt caz este investigat pe insula Tristan da Cunha, o insulă izolată din Atlanticul de Sud, unde nu existau teste disponibile. Autoritățile sanitare spun că toate persoanele suspecte au fost izolate și supravegheate medical.

După debarcarea ultimilor pasageri în Insulele Canare, nava MV Hondius a plecat spre Țările de Jos cu 25 de membri ai echipajului, un medic și o asistentă medicală la bord. Compania Oceanwide Expeditions a anunțat că vasul ar urma să ajungă în Olanda pe 17 mai.

Noi cazuri investigate în Italia, Franța, Spania și SUA

Autoritățile sanitare din mai multe țări continuă anchetele epidemiologice. Un spital specializat din Italia analizează probe biologice de la un bărbat care ar fi intrat în contact cu femeia olandeză decedată din cauza virusului.

În Spania, un cetățean spaniol a fost confirmat pozitiv, în timp ce alte 13 persoane aflate în carantină într-un spital militar din Madrid au avut rezultate negative.

O pasageră franceză infectată cu hantavirus este internată la terapie intensivă după ce nava a acostat în Insulele Canare, însă medicii spun că starea ei este stabilă.

În Statele Unite, autoritățile au anunțat că 18 pasageri ai navei Hondius au fost repatriați și plasați în carantină. Un pasager cu rezultat slab pozitiv a fost transferat într-o unitate de izolare din Nebraska.

Epidemiologul Arnaud Fontanet, de la Institutul Pasteur din Franța, a declarat pentru Reuters că perioada de monitorizare ar putea dura luni întregi, deoarece virusul poate avea o perioadă de incubație de până la șase săptămâni. Această criză, spune el, reprezintă și „un test pentru coordonarea internațională” construită după pandemia de COVID-19.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
MONDEN
Ema Viziru
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
Adela Popescu la premiera filmului „3 Zile in Septembrie”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
POLITIC
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Ultimele știri
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
13:16
Cel mai puternic laptop Surface creat vreodată: ce au prezentat Microsoft și Nvidia și cum arată viitorul PC-ului tău
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește