Ajda Pekkan împlinește 72 de ani în luna februarie. Vârsta ei reușește să suprindă pe toată lumea, căci vedeta din Turcia pare să fi descoperit secretul tinereții. Ea are o formă fizică de invidiat, dar și chipul unei tinere, notează Mirror.co.uk.
Ajda Pekkan este o vedetă din Turcia care a ajuns prima oară în atenție în țara ei în anii '70, când și-a lansat cariera în muzică. Ea a reușit acum să ajungă în atenția presei internaționale, însă nu datorită calităților vocale, ci datorită aspectului ei. Ajda arată ca o tânără. Femeia mărturisește și că este destul de atentă la stilul ei de viață.
Merge des la sală, a suferit operații de înfrumusețare și folosește produse speciale. În ceea ce privește alimentația, ea nu își impune limite. "Îmi place să mănând kebab și pește", spune ea.
"În fiecare dimineață, beau un amestec de ghimbir, lămâie și miere cu apă", mai spune Ajda. De-a lungul carierei sale de peste cinci decenii, Ajda a lansat peste 20 de albume, fiind una dintre cele mai cunoscute vedete din Turcia.
Faima a împiedicat-o însă să-și întemeieze o familie, căci a fost mereu ocupată cu turnee sau concerte. Acum, Adja spune că se gândește să facă un copil, deși vârsta ei este una destul de înaintată. Femeia a luat legătura cu mai mulți medici pentru a vorbi despre însemninare artificială.
Foto: Instagram