O viață trăită într-un cinematograf. „Acum 30 de ani, rândul 24 era locul de pupat al tinerilor”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cinematograful Florin Piersic din Cluj-Napoca a devenit, de-a lungul timpului, a doua casă a doamnei Ida Feșnic. Până în 2015, când s-a pensionat, doamna Ida, 67 de ani, a lucrat la contabilitate și la casieria mai multor cinemauri. A ieșit la pensie de aici, dar s-a întors să le mai dea o mână de ajutor colegilor, pentru că după o viață printre oameni, singurătatea de acasă apasă prea tare.
Cuprins:
Doamna Ida întregește atmosfera de sărbătoare de pe holul cinematografului Florin Piersic - fostul Republica, din Piața Mihai Viteazul - prin prezența ei: părul roșcat, ochii pătrunzători, gura toată un zâmbet. A lucrat din 1990 la R.A.D.E.F. RomâniaFilm, la secția de contabilitate, în subordinea căreia erau toate cinematografele din zona Transilvania - Cluj: Gherla, Alba Iulia, Târgu Mureș, Baia Mare.
În anii ’80 a lucrat la un CAP, iar din ’90 a intrat în lumea asta. De atunci „sunt numai în cinema”.
Acum se ocupă de contabilitatea barului care funcționează la cinematograf, iar uneori și servește. Mulți dintre clienții ei o cunosc de când lucra la casierie. „Tot o apă și-un pământ bărulețul și casieria, doar suntem tot aici”, glumește doamna Ida.
Astăzi, cinematograful Florin Piersic înseamnă 730 de locuri. Pentru doamna Ida e un sentiment aparte să vadă atâția cinefili, mulți de vârsta a doua. Pe unii dintre ei, chiar dacă nu îi cunoaște, îi recunoaște când vin la film.
„Toți vechii care iubesc cinematograful”
„Vine câte o doamna cu poșetuța în mână și soțul o cuprinde de mână. Toți vechii care iubesc cinematograful”, descrie contabila din cinema spectatorii în vârstă.
Pe parcursul celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), doamna Ida a fost prezentă în anticamera cinematografului în fiecare zi. De câteva ediții lucrează pe parcursul evenimentului, face curățenie în sală. În fiecare an, în cele zece zile de festival, a observat câte ceva în plus: filme noi, actori noi.
În 2001, la prima ediție, birourile TIFF-ului erau aici, își amintește ea. Pe atunci, ea lucra deja la casieria cinematografului, pentru că secția de contabilitate se mutase la București. Astăzi, la fel ca la fiecare ediție, sunt proiectate câteva filme din cadrul festivalului în fiecare zi.
Cifrele în fața filmelor
Nu se consideră o cinefilă, pentru că „eu întotdeauna am fost implicată cu evidențele contabile”.
A terminat opt clase în Turda, după care a urmat Școala Tehnică de Contabilitate. S-a îndrăgostit de cifre de mică, urmând exemplul unei vecine cu cinci ani mai mare, care a făcut contabilitatea. Astăzi, își amintește și inventare pe care le-a făcut în anii ’90.
„Și numerele de telefon automat le înregistrez. Una-două fac conexiunea, cum să rețin numerele: 3, 2. Mi s-a format așa”, explică ea.
La fel își amintește și de box office-urile cinematografului clujean, filme pe care, de altfel, nu le-a văzut integral. „Bohemian Rhapsody” în 2018 și „Misiunea Imposibilă”, cu câțiva ani buni în urmă.
În topul ei personal este filmul românesc „Usturoi”, o comedie lansată în 2014, anul dinainte să se pensioneze. Dar majoritatea filmelor pe care le-a văzut sunt mai degrabă compuse din bucăți.
https://www.youtube.com/watch?v=lrq9YpCJdIo&ab_channel=FilmulUsturoi
„Intru, stau de-o parte. Nu pot să zic că am văzut un film de la început până în coadă. Oricând mergeam, nu exista să nu sune telefonul și atunci trebuia să ies”.
Cu toate astea, știe programul și genul filmelor rulate pe dinafară, fie că erau filme artistice sau comerciale. Chiar și azi, oamenii vin și o întreabă ce filme sunt, iar ea le dă toate informațiile cu plăcere.
Există și o excepție, când vede filmele integral.
„Când vine domnul Florin Piersic trebuie să intrăm la film, așa îi place. Ca respect față de dânsul, intrăm la film. La fel și când vine domnul Dorel Vișan”.
Pe holul cinematografului a avut parte și de întâlniri cu oameni pe care îi apreciază. Aici s-a pozat, de exemplu, cu Hrușcă și cu Fuego. Au stat și la povești. Doamna Ida mărturisește că Fuego îi este extrem de simpatic pentru că, la fel ca ea, „se trage din zona Turda”.
Rândul 24, locul de pupat
O zi bună înseamnă că sunt spectatori. Când s-au redeschis cinematografele, după restricțiile din pandemie, s-a temut că poate lumea nu mai vine la film, dar „totuși vin”.
„Clujenii noștri vin pe ultima sută de metri. Trebuie să-i bagi repede, să nu se facă coadă. E o plăcere când vezi că vine lumea”, povestește doamna Ida.
Cât despre program, „avem filme amestecate, nu poți spune că avem doar un soi de filme; avem și comerciale, și de artă”.
Unii dintre spectatorii vechi îi povestesc cum în tinerețea lor luau mai multe bilete și apoi le vindeau.
În primii ei ani la cinema, la filmul care rula de la ora 23.00 veneau mai ales tineri. Erau cei care primeau mereu bilete în rândul 24, acolo unde era „locul de pupat”.
„Când nu sunt spectatori, nu ai ce face, mori de plictiseală. Stai că poate intră cineva”, spune ea. Timpul de așteptare se umple cu popcorn și povești cu colegii.
Mai puțini spectatori la cinema de când s-au deschis mall-urile
De-a lungul celor peste 30 de ani petrecuți în cinematografe, doamna Ida a remarcat că spectatorii de cinema au început să se rărească.
„Au început să scadă treptat, nu pot să spun că din 1995 sau din 2005, a fost treptat. Mai ales în orașele în care s-au deschis mall-uri s-a simțit că au scăzut”, spune ea.
Din 2013, de când a rămas văduvă după 37 de ani de relație, doamna Ida își împarte viața între zilele lungi din foaierul cinematografului, serile în care mai ține contabilitate pentru niște „firme mai micuțe” și timpul petrecut cu fiul și nepoata ei de 10 ani.
Când pleacă spre casă, uneori se mai întâlnește pe stradă cu oameni care o recunosc și o întreabă ce filme mai rulează zilele astea.
„Dacă o viață întreagă am fost între oameni, caut să am ocupație”. Ida Feșnic:
