O zi de cazare la o maternitate de stat costă aproape cât una la un hotel de lux. 800 de lei pe zi pentru “costuri de spitalizare”

Comentează
Arhiva foto

Costurile de spitalizare pentru o gravidă care a stat două zile internată la maternitatea din Ploiești se ridică la 1.579 de lei. Fără mâncare, medicamente și alte investigații, scrie observatorulph.ro

Deși pacienta nu a plătit factura, aceasta fiind decontată de Casa de Asigurări de Sănătate, interesante sunt sumele aferente serviciilor de cazare, respectiv medicale.

Este vorba de factura pe care a primit-o viitoarea mămică de la Maternitatea Ploiești, unde a fost internată două zile. Astfel, costurile de spitalizare, fără mâncare sau medicamente, au fost de 1.579 de lei, adică 789 de lei pe zi.

La acestea s-au adăugat cele cu hrana, medicamentele și investigațiile medicale, care au fost însă mult mai mici, în total 159 de lei, după cum urmează:

Cheltuieli hrană: 20 de lei, Medicamente: 17,34 de lei, Ecografie: 30 de lei și Analize medicale: 91 de lei.

Așadar, din suma totală de 1.738 de lei cheltuită de maternitate pentru îngrijirea gravidei în cele două zile, doar 159 de lei au costat mâncarea, analizele și medicamentele, restul fiind încadrat la capitolul “costuri de spitalizare”, adică cele de cazare (utilități, salarii, materiale de curățenie etc).

Chiar dacă pacienta era asigurată, nefiind obligată să achite factura respectivă, care are în acest caz un rol strict informativ, sumele respective l-au indignat pe viitorul părinte.

“Ajutați-mă si pe mine să mă lămuresc cu ceva, pentru că în momentul ăsta sunt foarte revoltat. O zi de cazare în maternitate costă aproximativ 800 de lei! Pentru ce? Că alte cheltuieli, cum ar fi masa, medicamente și investigații, sunt decontate și ele, separat. 800 de lei pentru niște condiții nu tocmai bune e jenant. Cred că de aici pleacă problema sistemului de sănătate din România”.

Factura-record primită de un pacient vindecat de COVID la Câmpina

O altă factură a unui spital din Prahova care s-a viralizat a fost cea emisă de Spitalul Municipal Câmpina unui bolnav vindecat de COVID, în valoare de 168.262 de lei, pentru șapte zile de spitalizare, în luna aprilie. Oficialii spitalului au susținut atunci pentru zf.ro că suma este justificată pentru că include și cheltuielile cu plata personalului medical, al celui de întreţinere, pază, energie și utilităţi raportat la numărul mic de pacienți COVID tratați în perioada respectivă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
MONDEN
Anisia Gafton va deveni mamă în curând
12:59
Noi imagini cu Anisia Gafton înainte să nască. În curând își va ține bebelușul în brațe. „Am o energie foarte bună”
Răzvan Lucescu și Ioan Andone la înmormântarea lui Mircea Lucescu | Foto: Profimedia Images
12:29
Motivul pentru care Ioan Andone nu a fost lăsat să urce în avionul spre Spania: „Incredibil”. Ce a pățit pe aeroportul din București
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
13:18
Cine sunt cele trei secretare care au primit 45.000 de dolari bani în mână de la Donald Trump
13:13
Chinezii au ales România ca să vândă prima oară în Europa un SUV cu aromă retro. iCAUR e full electric și va fi de vânzare în toată țara, printr-o rețea extinsă de dealeri
13:09
Gwyneth Paltrow, mărturisiri inedite despre despărțirea de Brad Pitt. Ce spune actrița despre fostul logodnic
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
TRENDING
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Imagine în care apare o mână de femeie ce pune afine într-un bol cu terci de ovăz, nuci și miere.
12:30
Mic dejun rapid și sănătos: Idei simple pentru dimineți ocupate
Zona de check-in a companiei Vueling de la Aeroportul Barcelona–El Prat, aglomerată de călători și bagaje. Spania, 16 iulie 2025
12:27
Cel mai bun aeroport din lume este în Europa și prin el trec mii de români în fiecare an: „Așa de mare încât ai nevoie de GPS”
Doi lemuri cu coadă inelată. Sursă foto: Getty Images
12:19
Doi lemuri furați și vânduți cu 43.000 de euro au reapărut la peste 1.500 km după aproape un an și jumătate. Interpolul, chemat să-i recupereze
Vedere aeriană realizată cu o dronă a plajei Ksamil, a apelor turcoaz și a insulelor din sudul Albaniei
11:30
Albania, destinația europeană vedetă pentru 2027. Turiștii călătoresc acolo pentru peisaje superbe și prețuri mici
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
11:00
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală