O echipă de fizicieni, psihologi și matematicieni de la Universitățile Oxford, Cambridge, Limerick, Warwick și Coventry a colaborat la această analiză, arată sursa citată. Cercetătorii au luat în calcul peste 2.000 de personaje din seria de cărți și au găsit peste 41.000 de interacțiuni între ele.
Care a fost rețeta succesului
Ei au comparat modul în care personajele interacționează, în comparație cu oamenii din viața reală. De asemenea, în timp ce personajele sunt omorâte, pe măsură ce povestea progresează, s-a dovedit că ele puteau fi salvate și că nu a fost vorba de evoluții arbitrare.
„Game of Thrones” combină o serie de povești din mitologia scandinavă cu evenimente istorice reale în mod reușit.
Seria captează atenția cititorilor prin seria aparent aleatorie de evenimente semnificative, care îi încurajează să dea pagina pentru a afla ce se întâmplă în continuare. În mod surprinzător, cărțile prezintă evenimentele într-un mod care pare natural și firesc.
Cercetătorii au concluzionat că, în ciuda dimensiunii, opera este „atent structurată”, pentru a-și menține realismul și imprevizibilitatea. Studiul cu pricina a fost publicat în „Proceedings of the National Academy of Sciences”, o revistă științifică înființată în 1914.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_06c5c41d81efd8e3094c9b0ea1ea554b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_2b978e52d35d53dd64c2c3afaf44b0ee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_2115a921f466f6970fbacb6dd24b2db8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_a227ff0ec8b0211a338ec2fab3cf3766.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_0470c446512fe0ec9b32e58426becf2b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_7d93ae36934f43a225ee4ed36265b80c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e5260288808be5d2ff7c44f8b54d22df.jpg)