De Adrian Cochino,

”Coordonatorul Secției consulare a Ambasadei României la Londra, Robert Marin, și reprezentantul Biroului Atașatului Afaceri Interne, Vlad Vida, au vizitat marți cele două firme ai căror proprietari, cetățeni români, au primit recent scrisori cu amenințări xenofobe.

Reprezentanților Ambasadei li s-a alăturat și primarul districtului Harrow din Londra, Nitin Parekh, care și-a exprimat îngrijoararea față de apariția unor astfel de incidente și și-a declarat solidiaritatea cu comunitatea românească și susținerea totală pentru combaterea fenomenului hate crime”, anunță Ambasada României la Londra într-un mesaj pe Facebook.

”A fost reliefat faptul că incidentul a fost adus imediat la cunoștința autorităților britanice și a Reprezentanței Comisiei Europene în Marea Britanie, având în vedere importanța pe care Uniunea Europeană o acordă principiului nediscriminării și protejării drepturilor cetățenilor europeni”, mai precizează ambasada.

”Plecați odată!”

Două firme românești din Londra au primit scrisori anonime cu conținut xenofob în limba engleză.

Cele două firme românești vizate de sunt situate în cartierul Burnt Oak, un fel de Mică Românie în capitala britanică, potrivit RFI România.

Prezentatoare TV și fostă angajată a unui politician PNL, arestată în SUA!
Recomandări

Prezentatoare TV și fostă angajată a unui politician PNL, arestată în SUA!

 

Kroky Fast Food, una dintre firme, a fost deschisă recent, iar patronul ei, Andrei Liviu Chiroșcă, a declarat pentru RFI că este obișnuit cu această situație și că este pentru a doua oară când primește un astfel de mesaj.

Ce spune mesajul: „Nu v-ați îndepărtat destul de mult. Ar fi trebuit să vă întoarceți în România – cu țiganii voștri. Nu sunteți bineveniți aici – Și niciodată nu veți fi. Sperăm ca Brexit va opri mai mulți dintre voi să vină Aici. Suntem sătui să nu mai auzim limba noastră în propria noastră țară. Nu mai mergem niciodată la cele 12 magazine alimentare din centrul comercial Watling Avenue, restul sunt magazine ieftine de haine și magazine ponosite de mărunțișuri. De aceea nu are niciun rost să mergem la acest centru comercial.

O să aveți doar români în magazinul vostru și sper să nu rezistați mult și putem să vedem duși. Plecați odată.” – este traducerea textului original în engleză.

Citeşte şi:

Numărul bolnavilor de coronavirus a depășit 60.000. Într-o singură zi au murit 242 de oameni, dublu față de ziua precedentă

Interviu cu Vladimir Kara-Murza, proeminent opozant al lui Putin: ”Istoria ne arată că planurile dictatorilor nu se realizează mereu. Și Ceaușescu spunea că are 99% susținere”

Scrisoare deschisă: 13 jurnaliști cunoscuți, din redacții și de opinii diferite, îi cer președintelui Iohannis să nu promulge legea scutirii de impozit!

Ce faceau in castel Ilie Năstase si Albert de Monaco. Prințul mereu ii spunea: «Dacă află tata, ne omoară pe amândoi!»
GSP.RO

Ce faceau in castel Ilie Năstase si Albert de Monaco. Prințul mereu ii spunea: «Dacă află tata, ne omoară pe amândoi!»

Horoscop 17 februarie 2020. Scorpionii se focusează pe sfera sentimentală
HOROSCOP

Horoscop 17 februarie 2020. Scorpionii se focusează pe sfera sentimentală