Pentru că este cel mai ușor și, probabil, și mai interesant pentru abonații de pe canalul său, clipurile XXX au fost filmate chiar în camerele bazei navale, aproximativ 60 de kilometri de Glasgow. La Faslane sunt staționate trei submarine ale Marinei Britanice, inclusiv HMS Artful, unde este angajată Jenkins.

Ofițer în Marina Regală Britanică, divă pe site-uri pentru adulți după program. Filma chiar în baza navală în care era înregimentată
Submarinul HMS Artful aparține de ”Her Majesty’s Naval Base” (HMNB) Clyde, Faslane, Scoția. Imagine de la un exercițiu din 2016. Foto: EPA

Sub numele de Cally Taylor, locotenentul Jenkins își salută fanii pe site-ul ”Only Fans” cu sloganul ”Îmi place să fiu obraznică”. Iar Claire îndeplinește toate fanteziile urmăritorilor ei. Creatorii de conținut pentru adulți câștigă bani de la utilizatorii care se abonează la platforma lor. Jenkins și-a taxat admiratorii cu 15 euro pe lună.

Latura mea obraznică îmi poate aduce necazuri, dar acel sentiment de emoție că putem fi prinși mă face să fiu atât de fierbinte.

Cally Taylor:
Suspendarea președintelui, o ciorbă reîncălzită, dar cu alți actori. Crin Antonescu și Victor Ponta jucau rolurile principale în urmă cu 12 ani
Recomandări
Suspendarea președintelui, o ciorbă reîncălzită, dar cu alți actori. Crin Antonescu și Victor Ponta jucau rolurile principale în urmă cu 12 ani
Ofițer în Marina Regală Britanică, divă pe site-uri pentru adulți după program. Filma chiar în baza navală în care era înregimentată
Foto: TikTok

În mai multe dintre clipurile online, ea apare cu iubitul, marinarul Liam Doddington, care lucrează în aceeași bază, a notat The Sun.

”Comandanților nu le vină să creadă. Există riscuri de securitate”

Evenimentele suprinzătoare au fost expuse în presa tabloidă britanică într-un moment în care Claire Jenkins, care a participat la mai multe exerciții ”top secret”, era în concediu. Ea și iubitul ei au recunoscut cu ce se ocupă după program.

Ofițer în Marina Regală Britanică, divă pe site-uri pentru adulți după program. Filma chiar în baza navală în care era înregimentată
Claire Jenkins, aka Cally Taylor. Foto: TikTok

”Comandanților nu le vine să creadă. Există riscuri de securitate”, a declarat o sursă din Marina Militară, pentru The Sun.

O anchetă este încă în derulare.

Foto: TikTok Cally Taylor

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce s-a aflat acum despre fiica Maiei Morgenstern, Cabiria. Cu ce se ocupă tânăra de 25 de ani, care pozează adesea în ipostaze provocatoare pe internet
Unica.ro

După divorțul de Augustin Viziru, Oana Mareș s-a retras din showbiz și viața i s-a schimbat la 180 de grade. A născut în secret, are o afacere profitabilă și cele mai recente fotografii cu ea au făcut furori
Viva.ro

Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Patru zodii care vor trăi pe picior mare în februarie. Se anunță bani frumoși pentru ele
FANATIK.RO
Patru zodii care vor trăi pe picior mare în februarie. Se anunță bani frumoși pentru ele
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO

Imagini de la staţiile de alimentare din Bulgaria: benzina şi motorina, mult mai ieftine decât în România
Observatornews.ro
Imagini de la staţiile de alimentare din Bulgaria: benzina şi motorina, mult mai ieftine decât în România
Horoscop 17 ianuarie 2025. Gemenii nu au chef astăzi să facă ceea ce știu că le este necesar, pentru că nu vor să suporte această presiune
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI