‘E imperios necesar să avem o astfel de lege în România, pentru că am elimina orice sistem de pile, relaţii, orice formă de discriminare atât timp cât CV-ul este ascuns şi nu apar nici sexul, nici vârsta, nici naţionalitatea persoanei. Nu vor putea să spună că sunt discriminaţi nici romii, nici femeile şi nici cei care au o anumită vârstă’, a susţinut, în cadrul unei dezbateri publice privind asigurarea şanselor egale pentru romi, Lia Olguţa Vasilescu, relatează agerpres.
Potrivit senatorului PSD, angajările s-ar putea face în acest fel în funcţie de experienţa profesională şi de studiile cuprinse în CV. Lia Olguţa Vasilescu a precizat că o astfel de lege este aplicată în Franţa, însă a recunoscut că nu poate fi impusă şi companiilor private.
‘Nu poate fi impus acest lucru companiilor private, dar cred că uşor, uşor se vor îndrepta şi ele în această direcţie. S-ar elimina orice proces de discriminare’, a spus senatorul social-democrat.
Prezent la dezbatere, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi, Ilie Dincă, a susţinut că în societate cele mai discriminate ar fi femeile rome. ‘Femeia romă este discriminată de mai multe ori: pentru că este femeie, pentru că este de etnie romă şi un alt motiv atunci când are peste 40 de ani’, a afirmat Dincă.
El a amintit că în prezent se află în dezbatere publică o nouă strategie de îmbunătăţire a situaţiei romilor, actualul document fiind, în opinia sa, unul ‘bun, care însă lipsea cu desăvârşire’ pentru că nu avea suport financiar. ‘Acum avem suport financiar’, a punctat Ilie Dincă, completând că banii vin de la bugetul de stat, dar şi prin accesarea de fonduri prin proiecte europene.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.