Williams, adjunctă a reprezentantului special pentru afaceri politice al secretarului general al ONU, a discutat la Tripoli cu Sanalla situația celor doi ingineri, unul român și altul Libia, răpiți în urmp cu o săptămână de pe un sit petrolier.

Sâmbăta trecută, patru ingineri, trei libieni și un român au fost răpiți din perimetrul petrolier Sharara, cel mai mare din Libia, cu o producţie zilnică de aproape 270.000 de barili de ţiţei, reprezentând aproape un sfert din producţia naţională. Doi dintre aceștia, de naţionalitate libiană, au fost eliberați la scurt timp după răpire, dar românul și al treilea libian se află în continuare în custodia răpitorilor.

Potrivit unui comunicat din 17 iulie al Ministerului Afacerilor de Externe de la Bucureşti, o celulă interinstituţională de criză a analizat diverse scenarii de evoluţie a cazului şi acţiunile posibile pentru soluţionarea situaţiei cetăţeanului român. Ambasada României în Libia, relocată la Tunis, a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri cu acelaşi scop pe lângă autorităţile centrale şi locale libiene, iar conducerea MAE a avut o întrevedere cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Libiei la Bucureşti; a fost solicitat şi sprijinul partenerilor internaţionali ai României. Celula de criză este în permanenţă în contact cu reprezentanţii companiei angajatoare şi cu familia cetăţeanului român.

Xinhua reaminteşte că în noiembrie anul trecut au fost răpiţi, tot sub ameninţarea armelor, trei lucrători turci şi unul german de la o centrală electrică din Obari, la 1100 de kilometri la sud de Tripoli. Aceştia au fost eliberaţi în urmă cu două săptămâni, după negocieri cu răpitorii, mediate de triburi libiene.


Citește și: INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ: Libertatea a intrat în posesia expertizei medico-legale într-un dosar tulburător. Omorâtă de infecții și mințită!


 

Nicolae Mitea a ajuns într-o situație disperată. Ce a ajuns să facă pentru bani: "Vreau o casă ca să supraviețuiesc"
PARTENERI - GSP.RO
Nicolae Mitea a ajuns într-o situație disperată. Ce a ajuns să facă pentru bani: "Vreau o casă ca să supraviețuiesc"
BOMBĂ! Câți bani primește Monica Gabor după divorțul de Mr. Pink. Surpriză colosală, nimeni nu se aștepta la asta
Playtech.ro
BOMBĂ! Câți bani primește Monica Gabor după divorțul de Mr. Pink. Surpriză colosală, nimeni nu se aștepta la asta
O adolescentă a murit în momentul în care se iubea într-o maşină cu un bărbat mai în vârstă, în Brazilia
Observatornews.ro
O adolescentă a murit în momentul în care se iubea într-o maşină cu un bărbat mai în vârstă, în Brazilia
Horoscop 3 august 2021. Taurii pot descoperi soluții pentru probleme cu care își bat capul de mai multe luni
HOROSCOP
Horoscop 3 august 2021. Taurii pot descoperi soluții pentru probleme cu care își bat capul de mai multe luni
Ce a făcut sportiva care a primit nota 0.0 la Jocurile Olimpice de la Tokyo. VIDEO aici
Știrileprotv.ro
Ce a făcut sportiva care a primit nota 0.0 la Jocurile Olimpice de la Tokyo. VIDEO aici
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!
PUBLICITATE
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!