O astfel de execuție echivalează cu „tratamente crude, inumane sau degradante sau chiar tortură”, au transmis patru raportori speciali ai ONU într-un raport în care cer Statelor Unite să nu meargă mai departe cu decizia a executa un condamnat la moarte prin hipoxie cu azot, relatează Reuters.
Kenneth Smith, condamnat pentru un asasinat la comandă comis în 1988, este programat să fie executat în statul american Alabama pe 25 ianuarie, printr-o metodă care presupune privarea de oxigen prin utilizarea unei măști conectate la un cilindru de azot.
Smith, în vârstă de 58 de ani, este una dintre cele două persoane în viață din SUA care au supraviețuit unei tentative de execuție, după ce procedura inițială prin injecție letală, în noiembrie 2022, nu a putut fi finalizată după mai multe încercări eșuate de a introduce un cateter intravenos.
„Aceasta va fi prima încercare de execuție cu hipoxie cu azot”, au declarat cei patru raportori speciali. Metoda ar putea provoca „suferințe grave” și poate reprezenta o încălcare a principiilor care interzic tortura și a alte pedepse crude, inumane sau degradante.
„Suntem îngrijorați că hipoxia cu azot va duce la o moarte dureroasă și umilitoare”, avertizează experții ONU.
Avocații lui Smith au spus că protocolul de gazare netestat poate încălca interdicţia din Constituţia SUA privind „pedepsele crude şi neconvenţionale”, iar decizia de a încerca a doua oară execuția printr-o nouă metodă este neconstituţională.
Majoritatea execuțiilor din SUA sunt efectuate folosind doze letale de barbiturice, dar unele state au avut probleme în a le obține din cauza unei legi a Uniunii Europene care interzice companiilor farmaceutice să vândă medicamente care pot fi folosite în execuții.
lipanileana 03.01.2024, 16:28
Doamne ferește in SUA este democrație?Cum se poate face așa ceva în țară de care se spune că este cea mai democratică din lume?
Darius8241 03.01.2024, 17:06
Lista e lunga pentru care ONU ar trebui sa condamne SUA:epidemia de arme de foc care are o ratie de 3 arme de foc per locuitor,epidemia de opioide care se vand in magazine cat si de droguri ilicite,alimentatia extrem de toxica si care genereaza obezitate si cancer,consumul extraordinar de mare de combustibili fosili,SUA fiind cunoscuta pentru productia de automobile care consuma ff mult.De asemenea ONU trebuie sa condamne invazia ilegala pe care SUA o face in cel putin 10 tari din lume.
Narcisu 03.01.2024, 17:50
Țară unde se respectă drepturile omului..dar pe alta parte sunt mai drastice și intolerante decit orice stat totalitar..
George_1. 03.01.2024, 18:27
Criminalitatea din SUA nu poate fi tinuta in frau nici prin pedeapsa cu moartea aplicata in unele state, sau cu pedepse cu inchisoarea pe durate foarte mari. In lipsa acestor masuri, ar fi un adevarat razboi civil.
demostene1 03.01.2024, 21:20
pedepsele capitale ar trebui facute publice. in trecut erau publice nu pentru a umili condamnatul, dar pentru a ii speria pe ceilalti