ONU, „profund șocată” de operaţiunea Israelului de eliberare a ostaticilor din Gaza și de impactul asupra civililor palestinieni

 10 comentarii
Arhiva foto

ONU este „profund şocată" de impactul operaţiunii de eliberare a ostaticilor asupra civililor şi „profund consternată" de faptul că Hamas continuă să deţină ostatici, relatează France Presse, citată de Agerpres.

„Toate aceste acţiuni, de ambele părţi, ar putea fi încadrate la crime de război", a declarat Jeremy Laurence, purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat al ONU pentru drepturile omului la Geneva.

Acesta a făcut referire și la modul în care raidul a fost efectuat, având în vedere zona dens populată de civili palestinieni.

„Într-o zonă atât de dens populată pune serios sub semnul întrebării problema respectării principiilor diferenţierii, proporţionalităţii şi precauţiei- enunţate astfel în legile războiului - de către forţele israeliene", a subliniat Laurence într-o întâlnire cu presa.

Înaltul Comisariat a arătat că „este, de asemenea, profund consternat de faptul că grupări înarmate palestiniene continuă să deţină numeroşi ostatici, în cea mai mare parte civili, ceea ce este interzis prin dreptul umanitar internaţional", a subliniat Laurence.

„În plus, deţinând ostatici în zone atât de dens populate, grupările înarmate pun în pericol atât viaţa civililor palestinieni, cât şi pe cea a ostaticilor înşişi, în pericol suplimentar ca urmare a ostilităţilor", a afirmat el.

Armata israeliană a anunţat, sâmbătă, că a eliberat patru ostatici din mâinile grupărilor înarmate palestiniene care îi capturaseră în cursul atacului fără precedent în sudul Israelului în 7 octombrie 2023.

Bilanțul este „aproape 100% exact”

Gruparea islamistă Hamas, care controlează Fâşia Gaza şi responsabilă de atacurile din 7 octombrie,a anunțat că 274 de persoane au fost ucise şi 698 rănite în cursul operaţiunii desfășurate de către armata israelienă.

Purtătorul de cuvânt al Înaltului Comisariat a precizat că nu dispune de un mijloc independent de verificare a bilanţului comunicat de Hamas, dar „consideră că este aproape 100% exact".

El a recunoscut că este mai dificil să le verifice din cauza circumstanţelor excepţionale de pe teren, precizând: „Credem că aceste cifre sunt fiabile, altfel noi nu le-am fi folosit, e simplu ca bună ziua".

Acesta a mai spus că nu deține informaţii despre faptul că forţele speciale israeliene ar fi utilizat cel puţin un vehicul destinat transportului de ajutor umanitar.

Mai mulţi martori, intervievaţi de AFP, au relatat prezenţa unui camion frigorific în zona în care au fost eliberaţi ostaticii.

Misiunea israeliană de pe lângă instituţiile ONU din Geneva a reacţionat rapid, notând că Înaltul Comisariat pentru drepturile omului „a realizat într-un final că Hamas îi utilizează pe palestinieni drept scuturi umane".

„Totuşi, în loc să adopte o poziţie clară şi coerentă împotriva acestei strategii odioase, el s-a obişnuit să calomnieze Israelul. De data aceasta pentru că ne-am salvat ostaticii", a subliniat misiunea într-un comunicat.

Patru ostatici au fost salvați de armata israeliană pe 8 iunie de la Al-Nuseirat, centrul Gazei, în urma unei operațiuni în forță, „Semințele verii”, care a fost planificată de câteva săptămâni.

Nu este clar dacă salvarea ostaticilor şi asaltul aerian israelian au făcut parte din aceeaşi operaţiune, dar ambele au avut loc în oraşul Al-Nuseirat din Gaza, o zonă cu foarte multe construcţii şi deseori prinsă în războiul de opt luni dintre Israel şi Hamas, grupul islamist aflat la putere în teritoriul palestinian.

FOTO: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (10)
  • Avatar comentarii

    HOPAHPO 12.06.2024, 01:27

    Într-o zonă atât de dens populată pune serios sub semnul întrebării problema respectării principiilor diferenţierii, proporţionalităţii şi precauţiei" este discursul reprezentantului ONU contra Israelul. Si pate are dreptate , dar Hamas ce face in acest timp ? Muta prizonierii in partea de Gaza unde populatia este foarte densa , pentru a ingreuna eliberarea ostaticilor, cu pretul zecilor de morti palestinieni . Fiecare isi apara neamul,dar ceia ce ma face sa scriu , este faptul ca Rusia a omorat mii de ucrainieni,a deportat mii de copii furati din bratele parintilor, a distrus mii si mii de case si nimeni nu spune ca sunt crime de razboi.De ce se face atata diferenta intre palestinieni si ucrainieni carora nu se le permite folosirea tuturor armelor primite sa fie utilizate in aparare si atac asupra Rusiei ? Sunt multi care le convine acest razboi si moartea sau mutilarea ucrainenilor. Studentii nu s au inchis in facultati cand miile de ucrainieni au fugit din calea razboiului

  • Avatar comentarii

    croco601 12.06.2024, 01:35

    IDF: "-Ostaticii eliberați sunt în stare fizică bună." Urme de cătușe? Subnutriți? Torturați? Amenințați cu moartea? Arși în cuptor? Decapitați? Violați?R: De 7 × NU. No comment.

  • Avatar comentarii

    popav 12.06.2024, 03:23

    Israelul e îndreptățit să ucidă oricâți palestinieni pentru eliberarea unui singur ostatic evreu. Complicii teroriștilor sunt inamici de război. Orice luare de ostatici trebuie reprimată cu brutalitate. Hamas a comis o eroare capitală luând ostatici civili.

  • Avatar comentarii

    Sfantul_Cuvios_Pafnutie 12.06.2024, 04:28

    Da' de 7 octombrie n-au fost profund şocaţi?

  • Avatar comentarii

    Sfantul_Cuvios_Pafnutie 12.06.2024, 04:29

    Da, Hamaşii cei atât de umani... Căutaţi videoclipul cu Shani Louk pentru o dovadă a blândeţii religiei păcii.

ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!