Opt polițiști din Argentina, concediați după ce au spus că șoarecii au mâncat jumătate de tonă de marijuana

Comentează

Opt polițiști din Argentina au fost concediați, după ce au afirmat că peste jumătate de tonă de marijuana, care a dispărut dintr-un depozit al poliției, a fost mâncată de șoareci.

Dispariția drogurilor a fost descoperită în timpul unei inspecții la un depozit al poliției din orașul Pilar, care se află la aproximativ 60 de kilometri de capitala Buenos Aires, scrie News.ro.

Cantitatea impresionantă de marijuana a fost depozitată în 2016, dar din cele 6000 de kilograme au mai fost găsite doar 5.460.

Javer Specia, fost comisar, a fost suspectat că este responsabil pentru dispariția drogurilor pentru că nu a semnat inventarul pentru canabisul confiscat atunci când și-a dar demisia, în aprilie 2017.

Cel care i-a luat locul, Emilio Partero, a notificat autoritățile în legătură cu lipsa drogurilor.

Fostul comisar și alți trei subordonați ai săi au declarat în fața instanței că drogurile au fost mâncate de șoareci, dar experții de la Universitatea din Buenos Aires au spus că nu este plauzibilă explicația polițiștilor, pentru că șoarecii nu ar putea confunda drogurile cu mâncarea, iar dacă un grup mare de șoareci ar fi făcut acest lucru, cadavrele lor puteau fi găsite cu ușurință în interiorul depozitului.

Cazul aduce aminte un alt incident cu droguri din Argentina. La sfârșitul lunii februarie 6 oameni au fost arestați, după ce 389 de kilograme de cocaină au fost găsite pe terenul Ambasadei Rusiei din Buenos Aires.

Descoperirea celor 389 de kilograme de cocaină a fost făcută la o școală, aflată pe terenul ambasadei, în decembrie 2016, ceea ce a dus la o investigație făcută de poliția vamală, poliția de la Buenos Aires și Ministerul de Interne de la Moscova. Cocoaina valora peste 60 de milioane de dolari.

FOTO EXCLUSIV/Loredana Groza a petrecut pe cel mai mare vas de

FOTO: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Raluca Dumitra
14:36
5 știri eJobs: Peste 9 milioane de aplicări pe eJobs în primele 8 luni ale anului, dar tinerii până în 24 ani spun că le e mai greu să-și găsească job
Dusterul Jandarmeriei, imposibil de răsturnat de 10 huligani de la mitingul oierilor. Foto: Instagram/ dragos.cosmin.bota
14:06
De ce n-au putut 10 huligani să răstoarne un Duster la mitingul oierilor. Explicații „tehnice” postate cu ironie pe Facebook
MONDEN
Jorge alaturi de fiica lui Karina, Alina si Ilan Laufer
15:00
Ce facultate vrea să urmeze fiica Alinei Laufer și a lui Jorge. Karina este clasa a- XII- a. „Mă ajută, dar nu vreau să un multă presiune”
Lady Amelia și Lady Eliza Spencer FOTO: Getty images
14:30
Nepoatele prințesei Diana au acceptat să vină într-o comună din Giurgiu. Ce vor face la Singureni Lady Amelia și Lady Eliza Spencer
POLITIC
Grupul parlamentar PACE – Întâi România a ajuns la consultările de la Cotroceni. Sursă foto: Libertatea
LiveText
15:00
Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările cu partidele pentru numirea unui nou prim-ministru
Liderul USR, Dominic Fritz, a declarat joi, după consultările cu președintele României, Nicușor Dan, că partidul său este gata să contribuie la soluționarea crizei politice actuale. Sursă foto Libertatea.ro
11:56
Dominic Fritz, despre negocierile pentru Guvern: USR îl susține pe Siegfried Mureșan, dar este deschis și altor variante
Ultimele știri
15:32
Mii de hackeri și experți IT se adună la Palatul Parlamentului: ce se întâmplă pe 19 și 20 noiembrie la DefCamp
15:24
Rovinari vrea să transporte lignit cu camionul: fără cărbune suficient, Complexul Oltenia s-ar putea închide
15:06
Român beat care a condus 2 km pe contrasens și a ucis doi oameni pe o autostradă, arestat în Italia
15:00
Ce facultate vrea să urmeze fiica Alinei Laufer și a lui Jorge. Karina este clasa a- XII- a. „Mă ajută, dar nu vreau să un multă presiune”
TRENDING
16 sept.
În anii '90, 313 gazele au fost eliberate în deșert, în Arabia Saudită. 20 de ani mai târziu, cercetătorii au revenit și au descoperit ce s-a întâmplat cu ele
10:09
Bani în plus la pensie din al 13-lea salariu și ore suplimentare: când sunt recunoscute automat și când ai nevoie de adeverințe
16 sept.
Un magazin Lidl e aprovizionat de un camion care n-are șofer și nici cabină: face trei curse în fiecare zi, într-un oraș din Germania
07:00
Tragerile loto din 17 septembrie 2026. Report de peste 1,48 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fructe exotice și tropicale care îți dau energie: beneficii pentru sănătate și rețete - Salată de fructe cu banane, ananas și zmeură în pahare de sticlă pe un tocător de lemn
14:51
Exotic în farfurie: cum să integrezi fructele exotice în dieta ta zilnică pentru un plus de energie
Cum pastrezi merele peste iarnă
12:49
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Parcul Energylandia din Polonia, la Apus
12:11
Cel mai bun parc de distracții din Europa se află la 500 de kilometri de Oradea. Biletul este mai ieftin decât la Disneyland
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
12:06
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Bufetul cu mai multe platouri de mancare de la restaurantul O garden buffet din Franța
10:10
Amendă de 10 euro pentru pofticioșii care nu-și termină mâncarea din farfurie, în Franța
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
pacient stand pe pat intr-un salon de spital cu o perfuzie la capul patului. Langa el sta o femeie care-i pune masca de oxigen pe gura
13:33
„De la 1 noiembrie, o mare parte din pacienții cu HIV din România vor rămâne fără tratament!” Decizia Ministerului Sănătății care sacrifică bolnavii cronici
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
13:22
Proces de un miliard de euro între magistrați și Guvern pentru salarii: Înalta Curte ar putea decide azi cine are dreptate
În București, tarifele pentru transportul public au crescut cu cel puțin 10% între 2023 și 2026. Sursă foto: Shutterstock
11:54
Transportul public s-a scumpit în 14 capitale europene. Bucureștiul, printre orașele cu cele mai mari creșteri de prețuri
Un tren de metrou Alstom/Ilfov și piese componente care s-au desprins în timpul testelor, martie 2025
Analiză
11:05
În 2020, Metrorex cumpăra 13 trenuri noi cu peste 103 milioane de euro. Șase ani mai târziu, niciunul nu circulă
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor