Secretar de stat din Ministerul Sănătăţii: Sunt 6 indicatori de calcul ai grilei de carantinare în discuție. Decizia va fi luată marți

Comentează
Arhiva foto

La finalul ședinței care a avut loc la Ministerul Sănătății și la care au participat specialiști ai INSP şi DSP, discuția fiind axată pe criteriile de carantinare, secretarul de stat Andreea Moldovan a declarat că mâine, 23 martie, la ora 13:00, va avea loc o nouă ședință, în urma căreia se vor stabili concluziile finale privind indicatorii pentru carantinare, potrivit imaginilor difuzate pe Facebook-ul Ministerului.

UPDATE ora 18:20 Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, a explicat că „datele pe care le folosim necesită periodic o actualizare sau o updatare”, iar în cadrul ședinței s-au discutat „care ar fi indicatorii de calcul pentru carantinare cei mai sugestivi privind procesul epidemiologic”, pentru ca „imaginea oferită, atunci când vor fi calculați, să fie imaginea cea mai apropiată de realitate”.

„Sunt 6 indicatori, am avut încă două variabile în interpretarea acestora, drept pentru care ne-am înțeles cu toții că vom face simulări, iar mâine, la ora 13:00, ne vom întâlni ca să tragem concluzia finală”, a precizat Andreea Moldovan.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății nu a detaliat care sunt cei 6 indicatori, afirmând că „vă spun mâine care sunt, pentru că este important să îi calculăm. Sunt practic indici de evoluție, de trend evolutiv, de rată de incidență, de capacitate de testare sau de număr de cazuri pe o unitate teritorială, focar, fără focar, deci sunt indicatori tehnici pe care, când îi vom agrea cu toții, îi vom face publici”.

Întrebată dacă ar putea fi introdusă obligația pentru o localitate de a face un anumit număr de teste, Andreea Moldovan a răspus: "Ar fi extrem de important. În aceste județe cu testare redusă, cu 10-20-100 de teste, nu știi ce se întâmplă".

„La ora 14.00 Ministerul Sănătății va organiza o întâlnire cu reprezentanți ai Institutului Național de Sănătate Publică, Departamentului pentru Situații de Urgență, dar și cu specialiști în sănătate publică și epidemiologie privind situația epidemiologică”, a transmis, luni, Ministerul Sănătății.

Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a declarat, duminică seara, la Digi 24, că în ședința de azi se va discuta și despre schimbarea criteriilor de carantină.

„Ce vrem să discutăm este ca această grilă de carantinare, sau punctaj de carantinare, să fie făcută corect, fără echivoc, să ia în calcul niște indicatori care chiar să aibă impact asupra deciziei. De exemplu, există un indicator al saturației, al încărcării secțiilor de terapie intensivă, care are un punctaj destul de mic. Aici, dacă vezi că ai 1.400 locuri de terapie și o mare parte sunt ocupate, e un moment de alarmă total”, a explicat Andreea Moldovan.

De asemenea, secretarul de stat în Ministerul Sănătății a spus că în ședința de azi se va discuta și despre posibilitatea impunerii unei carantine de weekend.

„Aș propune, de exemplu, carantina de weekend, este momentul în care toată lumea are o dorință extremă de a se mobiliza și a pleca în toate locurile. Mi s-ar părea important să limităm acest lucru. Este o idee”, a spus medicul epidemiolog.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!