Rapoartele întocmite de Comitetul Interguvernamental privind Schimbarea Climei (IPCC), cea mai importantă organizaţie dedicată studierii schimbărilor climatice produse de om şi informării publicului, prezintă o imagine sumbră asupra viitorului, notează descopera.ro

Temperatura apei din oceane creşte odată cu cea a aerului la nivel global. Pe măsură ce apa oceanelor se încălzeşte, nivelul apei creşte. Conform IPCC, nivelul apei la nivel mondial a crescut cu 3,1 milimetri în fiecare an între 1993 şi 2003, ritmul de creştere fiind mult mai rapid decât cel înregistrat între 1961 şi 2003, de 1,8 mm pe an.

În total, în ultima sută de ani, nivelul oceanului planetar s-a ridicat cu 20 de centimetri, iar până în anul 2100 se estimează că acesta ar putea creşte cu 1-2 metri peste nivelul actual, sau chiar mai mult în cazul în care topirea calotei glaciare din Groenlanda continuă să se accelereze.
Acest lucru va avea un efect devastator atât asupra oraşelor aflate în apropiere de coaste, precum Miami, New York, New Orleans, Mumbai, Osaka sau Amsterdam, cât şi asupra zonelor joase, precum delta Nigerului, a Gangelui sau a Mekongului. Pe lângă acestea, însă, există ţări ce riscă să dispară cu totul. State precum Kiribati, Tuvalu, Insulele Marshall sau Insulele Maldive vor fi, pur şi simplu, şterse de pe hartă.

De ce a s-a sfârșit abrupt cariera baschetbalistei Kovesi? Dezvăluiri făcute de fostul antrenor
PARTENERI - GSP.RO
De ce a s-a sfârșit abrupt cariera baschetbalistei Kovesi? Dezvăluiri făcute de fostul antrenor
A MURIT de la o eșarfă. Actrița iubită de milioane de români a sfârșit tragic...
PARTENERI - PLAYTECH
A MURIT de la o eșarfă. Actrița iubită de milioane de români a sfârșit tragic...
Horoscop 20 septembrie 2020. Gemenii sunt atrași de ideea de a intra într-o relație cu cineva de la serviciu
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2020. Gemenii sunt atrași de ideea de a intra într-o relație cu cineva de la serviciu
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii
Telekomsport
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii