„Vor mai fi puncte pe care le considerăm importante la reuniunea Birourilor permanente reunite în vederea plenului, cum ar fi cererea de revocare a Avocatului Poporului, alături de raport. Este raportul prezentat de Avocatul Poporului. De asemenea, am discutat la nivelul coaliţiei să introducem pe ordinea de zi respingerea rapoartelor depuse de conducerea Televiziunii Române şi a Radioului Public”, a declarat ieri Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, conform Agerpres.
Întrebat dacă se ia în calcul şi o schimbare a legilor privind TVR și Radio România, Ludovic Orban a răspuns că deocamdată se doreşte „să se pună punct actualelor conduceri”.
Am înţeles că există şi o propunere din partea opoziţiei privitoare la desfiinţarea pensiilor speciale pentru parlamentari.
Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților:
Preşedintele PNL și al Camerei Deputaților, Ludovic Orban, declarase pe 14 februarie că Renate Weber trebuie înlocuită din funcția de Avocat al Poporului. Procedura a fost demarată anul trecut, trebuie doar finalizată, a spus și deputatul PNL, Florin Roman.
Televiziunea publică este condusă din septembrie 2017 de Doina Gradea, în urma plecării fostului director, Irina Radu. După 6 luni de interimat, în martie 2018, plenul Parlamentului a validat noul Consiliu de Administrație, iar Doina Gradea a fost votată președinte-director general, funcție pe care o deține și în prezent.