Pacienții Spitalului de Psihiatrie Murgeni, unde trei pacienți au murit acum o lună, au primit din nou mâncare de pomană de la preoți. De această dată, după noi reguli

 26 comentarii
Arhiva foto

La o lună distanță după ce trei pacienți au murit, iar alți 29 au ajuns la spital cu simptome digestive, administrația Spitalului de Psihiatrie Murgeni a stabilit reguli clare pentru donatorii care doresc să fie alături de pacienții de aici. De Crăciun, pacienții de aici au primit din nou hrană de pomană, însă de această dată doar ingrediente, mâncarea fiind pregătită în bucătăria spitalului.

  • Moartea celor trei pacienți după ce au mâncat ciorbă de pește și pește prăjit de la Mănăstirea Florești este anchetată de procurori, fiind deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. 

Ciorbă de pui și friptură cu pilaf a fost masa de prânz oferită pacienților internați la Spitalul de Psihiatrie Murgeni în cea de-a treia zi de Crăciun. Hrana a fost primită de pomană de la trei parohii din zonă, donatori tradiționali, au anunțat oficialii spitalului. Printre ei nu se află și Mănăstirea Florești, cea care le-a adus pacienților mâncarea gătită ce a dus la decesul celor trei pacienți. 

<strong>De această dată, toată mâncarea a fost pregătită de personalul spitalului, cei trei preoți achiziționând ingredientele necesare de la unități alimentare publice autorizate.</strong>

De la episodul de toxiinfecție alimentară de la finalul lunii noiembrie, reprezentanții spitalului susțin că nu au mai făcut rabat de la reguli. Administrația spitalului a anunțat înainte de sărbători aparținătorii și donatorii obișnuiți în ce condiții sunt permise actele de binefacere la nivelul unității medicale.

„Vă comunicăm că este strict interzisă trimiterea sau aducerea la spital a alimentelor gătite în casă sau care nu se află în termenul de garanție. Vă rugăm să aveți în vedere că produsele alimentare pe care doriți să le dăruiți pacienților noștri și rudelor dumneavoastră pot să le facă mai mult rău decât bine. De aceea vă informăm că alimentele fără etichetă vor fi distruse. Fac excepție doar fructele și legumele! Nu uitați că nici produsele excitante (alcool, cafea, cola) nu sunt agreate și vă rugăm să nu le oferiți pacienților”, au transmis reprezentanții spitalului.

Bolnavii l-au așteptat pe Moș Crăciun

Tragedia înregistrată la finalul lunii noiembrie la Spitalul de Psihiatrie Murgeni i-a marcat pe pacienții care sunt internați acolo. După moartea celor trei colegi, Jeni, Cristina și Mihăiță, principala grijă a pacienților a fost dacă vor mai fi vizitați de Moș Crăciun și dacă ansamblul coral va mai continua să existe. Jeni era pianista și sufletul corului. Fără ea, pacienții se temeau că nu vor mai avea cor.

„În memoria ei, trebuie să continuăm să cântăm”, i-a anunțat asistentul social Sergiu Stratulat, cel care în ultimii ani a promovat terapia ocupațională în rândul pacienților și i-a implicat în diverse activități artistice. Serbarea de Crăciun era una dintre ele.

Donațiile primite de la o societate din Bârlad și de la câteva persoane fizice au făcut posibil ca toți pacienții internați la spitalul din Murgeni să primească daruri de Crăciun. „Niciun pacient nu a rămas fără cadou de la Moșul!”, au transmis oficialii spitalului.

Îmbolnăviri în lanț, soldate cu trei decese

Tragedia înregistrată la finalul lunii noiembrie la spitalul din Murgeni a survenit în urma unei pomeni oferite de Mănăstirea Florești. Atunci, prânzul, care a conținut borș de pește și pește prăjit, a fost asigurat de Mănăstirea Florești, mâncarea fiind pregătită de măicuțele lăcașului de cult. Analizele de laborator au indicat trei bacterii în borșul de pește. 

Mănăstirea Florești a fost amendată de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) cu 40.000 de lei, pentru că nu deținea autorizație sanitar-veterinară pentru activități de alimentație publică, adică nu putea livra alimente gătite, și nici autorizație pentru mijlocul de transport cu care ducea produsele alimentare. 

Pentru că a primit pomana fără a respecta normele privind siguranța alimentară a pacienților, spitalul din Murgeni a fost amendat cu 12.000 de lei de către DSVSA și 25.000 de lei de către Direcția de Sănătate Publică.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (26)
  • Avatar comentarii

    Aura1 28.12.2023, 10:04

    Foarte bine, este important să se înțeleagă ,că trebuie respectate anumite reguli.

  • Avatar comentarii

    mica 28.12.2023, 10:08

    Sperăm ca de această dată să nu mai moară nimeni.

  • Avatar comentarii

    costin1984 28.12.2023, 10:16

    Nici acum nu se poate demonstra in totalitate cine a fost vinovat!

  • Avatar comentarii

    lipanileana 28.12.2023, 10:27

    Este normal sa fie respectate anumite reguli mai ales la mâncare.

  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 28.12.2023, 10:35

    Aceste ajutoare sunt, uneori, binevenite.

ALTE ȘTIRI
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:12
Cine este „Muza” de pe înregistrările DNA din scandalul uriaș de corupție din Ucraina: „Am un Porsche, o Loro Piana, ceasuri, brățări, genți, haine de blană. Trebuie să le ascund pe toate?”
07:10
Cât costă un litru de benzină și motorină, miercuri, 9 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
06:37
SUA au distrus 5 petroliere iraniene într-o singură zi. „De fiecare dată când vor încerca, vor pierde”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!