Mesajul transmis joi, 21 aprilie, invocă protecția Domnului pentru ca „populația prinsă în zonele de război să fie evacuată și pacea să fie restabilită în curând”. De asemenea, li se cere „celor care conduc națiunile să asculte strigătul poporului pentru pace”.

Apelul Vaticanului vine după ce secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în acord cu Preafericitul Sviatoslav Shevchuk, șeful Bisericii Greco-Catolice din Ucraina, a cerut un armistițiu timp de patru zile, de joi până duminică, pe durata Paștelui.

Între timp, Rusia a respins propunerea șefului ONU de încetare a focului pentru evacuarea civililor din Mariupol și pentru livrarea de ajutor umanitar în zonele afectate.

Trimisul adjunct al Rusiei la ONU, Dmitri Polianski, a numit propunerile de încetare a focului „pseudo-menținere a păcii, mincinoase și nesincere”, spunând că pauza va oferi Ucrainei un „răgaz” pentru a obține arme.

Și pe 10 aprilie, în ziua în care catolicii au sărbătorit Floriile, Papa Francisc a îndemnat la un armistițiu în Ucraina.

„Lăsați armele! Să-nceapă armistițiul de Paște. Vă cer să vă dezarmați, dar nu pentru a vă reînarma apoi. Vă cer un armistițiu în care să se poarte negocieri reale pentru pace”, spunea atunci Suveranul Pontif.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro

„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”. 4 copii au rămas în urmă și 1600 de emisiuni
Libertateapentrufemei.ro
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”. 4 copii au rămas în urmă și 1600 de emisiuni
Singurele persoane care sunt scutite de la plata impozitelor în 2025. Lista completă a românilor care nu plătesc taxe pentru teren și clădire
FANATIK.RO

Este OFICIAL! Vedeta a depus actele de divorț după aproape trei ani de căsnicie. Actrița și soțul ei s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii fabuloase în Republica Dominicană
Elle.ro

Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO

"L-au prins vecinii și a scăpat din nou". Marian Iordache a fost adus cu forța la locul accidentului și a fugit iar. În 2021 era lăudat de Ministerul de Interne
Observatornews.ro
"L-au prins vecinii și a scăpat din nou". Marian Iordache a fost adus cu forța la locul accidentului și a fugit iar. În 2021 era lăudat de Ministerul de Interne
Horoscop 20 ianuarie 2025. Peștii sunt într-o perioadă de schimbări profunde și nu pot evalua corect impactul pe care îl au asupra celor din jur
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI