Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a deschis un dosar penal în cazul pompierului care şi-a pierdut viaţa sub un zid de beton la Jilava. Cercetările vizează infracţiuni de ucidere din culpă, dar şi de nerespectare şi neluare a măsurilor de securitate în muncă în ceea ce priveşte modul în care s-a desfăşurat intervenţia.
Doi procurori militari coordonează cercetările din teren în cazul morţii plutonierului major Răzvan Dumitru Luchian de la ISU Bucureşti Ilfov, grupa de intervenţie Măgurele. La locul incendiului s-a deplasat şi o echipă formată din poliţişti şi specialişti criminalişti, arată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un comunicat citat de News.ro. Anchetatorii verifică şi dacă şefii pompierului au respectat regulile de siguranţă atunci când au organizat misiunea.
În timpul intervenţiei pentru stingerea incendiului izbucnit luni dimineaţă, la Jilava, în apropiere de Bucureşti, la o fabrică şi un depozit de încălţăminte, un perete al clădirii s-a surpat spre exterior, pompierul fiind prins între hală şi câteva containere.
Citeste si: