Părinții din Dâmbovița, despre rezultatele la Evaluarea națională. Aici corectarea s-a făcut online. „Au tăiat în carne vie. N-avem niciun 10 în tot județul”

Comentează

După ce anul trecut s-a înregistrat un record de contestații la examenele naționale, Ministerul Educației a decis să piloteze un sistem de corectură online, ca să reducă din erorile de la evaluare. Școala 9 a mers în Dâmbovița, județ-pilot, și a vorbit cu elevii și părinții nemulțumiți de note și care au decis să depună contestație.

În Dâmbovița, anul trecut, au fost 248 de contestații și o rată de promovare de aproape 73%. Anul ăsta a crescut la aproape 77% numărul notelor peste 5, dar nemulțumirile au rămas.

La ora 3 după-amiaza, pe bucățile de umbră din fața Școlii Gimnaziale „Coresi” din Târgoviște, considerată una dintre cele mai bune de oraș, se adună părinți și copii să discute despre rezultatele Evaluării naționale. Și eventual, să depună și contestații, peste o oră când se deschide programul. Unii dintre profesorii școlii le oferă consultanță, iau subiectele și baremul și analizează cu elevul ce a făcut, apoi le spune ce șanse au la un rezultat mai bun.

De la distanță, se prind din zbor șoaptele celor adunați: 9.20, 8.45, două puncte, 15 puncte, barem, subiectul al doilea. În foișorul din parcul de peste stradă, Ștefan împreună cu fratele și cu tatăl său așteaptă să poată depune cererea pentru recorectare. Băiatul are ochii triști, de la cele 20 de sutimi cu care crede că a fost nedreptățit la proba de la limba română.

„Am luat 8,60 și mă așteptam la undeva spre 9. Am vorbit cu profa și ne-a zis că nu avea de unde să-mi scadă mai mult de atât. La mine în clasă s-au luat note cam de la 8.50 în sus”, spune băiatul pentru Școala 9.

Preia fratele lui explicațiile: „La limba și literatura română e un pic cam complicată situația că era de interpretare foarte mult la subiectul 3, acolo avem probleme. La prima parte ne-am confruntat cu cadrul didactic și am făcut fără probleme. Adică el a făcut”, spune tânărul.

Apoi întreabă: „Nu știu exact ce reprezintă corectura online, dacă sunt scanate și corectate de un soft sau de cadre didactice?”

Ștefan, absolvent de clasa a opta, ieșind de la contestații împreună cu fratele său

Cum s-a făcut, de fapt, corectarea online

În aceeași dimineață, când s-au afișat rezultatele la Evaluarea Națională în toată țara, ministrul educației Sorin Cîmpeanu a reexplicat procedura: lucrările elevilor au fost scanate și încărcate pe o platformă de pe care profesorii corectori le-au putut accesa. „Evaluatorii au completat în propriile calculatoare notele direct în borderou. Am eliminat acele erori de transcriere a notelor de pe lucrare în borderou”, a spus Cîmpeanu.

Softul a putut să vadă dacă diferența de notă pe o lucrare dintre doi evaluatori e mai mare de un punct și s-o atribuie automat spre corectare către alți corectori, așa cum cere regulamentul.

Ministerul Educației a putut să analizeze cum s-au descurcat elevii la fiecare item în parte și să facă statistici. Așa au văzut că doar 6% dintre elevii dâmbovițeni au rezolvat la română subiectul de scriere corectă și că 15% dintre ei n-au știut să rezolve calculul „10+10:10”.

Oficialii sunt convinși că anul viitor vor putea replica modelul Dâmbovița în toată țara și profesorii corectori vor putea să evalueze de acasă. „Anul acesta evaluarea s-a făcut în centre de evaluare, pe calculatoare oferite de către unitățile de învățământ, dar eu personal n-aș exclude ca în viitor această evaluare să se realizeze chiar de acasă de la profesor pentru că riscurile sunt zero. Lucrarea nu conține datele de identificare ale copilului, ci doar un cod”, a completat și secretarul de stat Sorin Ion.

Hermina Munteanu este una dintre mamele care au venit la Școala „Coresi” să depună contestație

„A fost o strictețe, o corectură cu standarde înalte”

Totuși, unii părinți din Târgoviște cred că județul lor a fost anul ăsta sacrificat și condamnat la medii mai proaste. „Au tăiat în carne vie!”, decretează o femeie de cum ajunge în poarta Școlii „Coresi”. O aprobă Hermina Munteanu, venită și ea să conteste nota fiicei sale la ambele probe. „Baremul spune într-un fel, iar nota a fost cu totul altceva. 40 de sutimi la română și la matematică 30 cred că ar trebui să-i dea. Am ajunge la 8.30”, spune femeia. „Suntem 33 în clasă, cred că zece vor depune contestații”, dă dimensiunea nemulțumirii și fiica sa.

A auzit de la ceilalți părinți că lucrările din Dâmbovița au fost corectate la București. „Cred că au fost profesorii foarte drastici, corectarea online cred că și-a spus cuvântul: un profesor acasă, celălalt acasă, nu s-au mai confruntat, unuia i-a plăcut ceva, altuia nu. Teoretic discutau, acum nu. A fost o strictețe, o corectură cu standarde înalte”, spune Hermina. Și exemplul cel mai concludent este absența mediilor de 10 în județ. „Nu avem niciun 10 pe Dâmbovița. Niciunul!” Cea mai mare notă pe județ a fost 9.97. La „Coresi”, unde au susținut examenul 158 de copii, cea mai mare medie a fost 9.87.

„Tată, poate ai greșit tu ceva. Nu, tată, am făcut”

O mașină se oprește din care iese un băiat îmbrăcat în negru care se îndreaptă țintă spre colegii lui care stau pe banca din curtea școlii: „Mie nu mi-au corectat subiectul al doilea, altfel nu-mi explic de ce mi-au dat așa o notă!”, le prezintă scurt motivul pentru care a venit. „Poate nu le-a plăcut ce ai scris”, încearcă să glumească o colegă. Nu primește niciun zâmbet.

Tatăl băiatului, Viorel, a rămas în mașină și se uită pe telefon la un meci. „Cu două puncte mai mult spune băiatul că merită. Tată, poate ai greșit tu ceva. «Nu, tată, am făcut». Atunci hai la contestație!”, rezumă bărbatul. A mai avut un exemplu în familie anul trecut, un fin care de la 9.20 a primit 10 după contestație. Așa că speră.

Nicoleta sper ca fiul ei să ia cu jumătate de punct mai mult după contestație

„Notele sunt bunicele pentru vremurile pe care le-am trăit”

O altă școală cotată bine în Târgoviște, „Mihai Viteazul”, a avut media cea mai mare 9.75. La contestații e liniște, abia apare câte un cuplu părinte copil la jumătate de oră.

Nicoleta Luchian și fiul ei Alexandru ies umăr în umăr din școală, cu inima îndoită. Speranța lor stă în jumătate de punct. Doar că Alexandru nu-și amintește bine cum a răspuns la acea grilă care i-a stricat nota. „Noi am vorbit și cu profesoara lui de la clasă și care înainte să depui contestație ia testul și te verifică, te întreabă cum ai făcut, ce metodă. Și profesoara lui de pregătire l-a sfătuit la fel. Au spus că mai puțin nu are cum să-i dea, doar mai mult”, spune mama și-i pune mâna pe umăr băiatului.

A făcut meditații din clasa a șasea, de când a lovit pandemia, când Nicoleta a văzut că școala online nu-l ajută.

„Eu zic că notele sunt bunicele pentru vremurile pe care le-am trăit. Cam notele astea se luau aici la școală și acum doi și acum trei ani, când nu era pandemie”, se consolează mama care s-a implicat atât de mult, încât a învățat și ea toată materia fiului său. „Eu cred că luam notă mai mare”, glumește Nicoleta și pornește pe stradă, cu ochii pe niște blocuri pitice și coșcovite, cu gândul că poate are totuși o șansă să intre la liceul dorit: Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino”. Să intre Alexandru, dar e ca și cum ar fi admisă toată familia.

Articolul complet, în Școala 9.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O imagine cu fața lui Isus pe un steag purtat pe spate de un protestatar, langa un al protestatar care tip la protestul fermierilor din Piața Victoriei, de pe 15 septembrie
12:24
Vasile Bănescu, despre imaginea care l-a șocat la mitingul din Piața Victoriei: „Batjocorirea lui Iisus prin târârea Sa în mijlocul urii”
tânăr supărat
12:15
Românii rămân cu 6 ani mai mult în casa părinților decât finlandezii, din cauza sărăciei și a chiriilor mari
MONDEN
mihai gainusa principala (1)
ExclusivInterviu
12:43
De ce nu a făcut Mihai Găinușă echipă cu fiica lui la „Asia Express”. Eva l-a dat de gol: „M-ar fi înnebunit”
Bogdan Mocanu despre Robert Stancu
12:36
„Burlacii: Foc în Paradis”, 16 septembrie. Bogdan Mocanu l-a caracterizat pe Robert Stancu: „Se hrănește din circ”
POLITIC
Nicușor Dan la Palatul Cotroceni
12:09
Nicușor Dan a convocat partidele la consultări, la Cotroceni, pentru a desemna noul prim-ministru
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea afirmă că un guvern cu AUR nu mai este un scenariu extrem pentru România. Sursă foto: Facebook /Dragoș Benea..
15 sept.
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea vrea guvern cu AUR: „N-ar fi ceva atât de dramatic”
Ultimele știri
13:02
264 de delfini au eșuat morți pe plajele românești, în vara anului 2026. Care sunt cauzele acestui număr record
12:59
Ce spune soția lui Adrian Mutu despre al doilea copil, după ce a devenit prezentatoare TV
12:56
Răspunsul lui Victor Negrescu, înaintea consultărilor de la Cotroceni, întrebat dacă PSD va sprijini un premier PNL
12:52
Serviciile de ambulanță din 17 județe au rămas fără bani pentru combustibil și medicamente în luna septembrie. Lider sindical: „Încercăm să sensibilizăm preşedintele”
TRENDING
10:01
Tot ce s-a întâmplat și s-a spus după protestul violent al fermierilor din Piața Victoriei. Cine au fost de fapt agitatorii și ce au descoperit jandarmii în imagini
10:47
O pensionară a plătit 1.708 euro pentru o prăjitură cu nuci, din cauza unei probleme tehnice
InterviuExclusiv
07:00
Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre din NATO: „Rusia atacă în mod clar suveranitatea României. Trebuie plecat de la premisa că vor ataca tot, mai ales infrastructura cibernetică”
15 sept.
În anii ’80, 28 de măgari sălbatici au fost eliberați în deșertul Negev din Israel. Astăzi, după mai bine de 40 de ani, există sute de exemplare
Curățenie în casă în 60 de minute: Trucuri rapide - O femeie pulverizerizeaza soluție de curățare pe o masă de lemn
12:10
Curățenie rapidă în 60 de minute: trucuri eficiente pentru o casă impecabilă fără efort
La 96 de ani, Joy Ryan continuă să inspire generații prin călătoriile sale alături de nepotul său, Brad. Sursă foto Instagram/grandmajoysroadtrip
12:05
La 91 de ani, o pensionară a ajuns să călătorească în jurul lumii alături de nepotul ei. Cinci ani mai târziu, urmează să viziteze al șaptelea continent
Casier la supermarket
11:00
Olimpic la matematică, ajuns casier de supermarket: povestea tânărului genial al cărui unic sprijin era o pisică
Foto: wolt
11:52
Ungaria, dincolo de gulaș: cum te scoate Wolt la o masă bună, în city break
Președintele companiei l-a concediat pe un angajat, ii da un plic alb, pe birou, in timp ce acesta semneaza actele
09:49
Ce a căutat președintele unei companii pe Google înainte să-și concedieze directorul financiar
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un bărbat purtând o căciulă neagră și un cojoc din blană de oaie, privind fix spre cameră în mijlocul altor participanți la un protest în aer liber, unde se observă și un steag al României.
11:49
Ciobanii care protestează în București au fost chemați la Cotroceni, după ce au depus 16 revendicări la Guvern
Imaginea îl prezintă pe gazetarul și publicistul Cristian Tudor Popescu privind sobru și concentrat
10:59
CTP, despre cei care au aruncat cu pietre la protestul din Piața Victoriei: „Unii sunt consacrați în postura de bătăuși. Chiar au stat pe sec cam mult. N-au mai avut prilejul să se satisfacă cu astfel de violențe”
Olimpia Moica , directoarea AEM
Exclusiv
10:00
Dosarul devalizării celei mai mari fabrici de contoare din România. Schimbare radicală în urma deciziei Tribunalului Timiș: „Nu merg la pușcărie, dar lasă deschisă calea despăgubirilor”
Colaj Dumitru Busna, un roman cautat pentru un jaf // Sigla Interpol Red-notice
08:10
Un român aflat pe lista „Red Notice” a Interpol a fost găsit pe un șantier din Marea Britanie: „Nu s-a întors nici măcar pentru a-și vedea copiii”
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?