Un tânăr talentat la matematică a renunțat la liceu înainte de bacalaureat în urma unei depresii și lucrează acum la o casă de marcat într-un supermarket, încercând să-și reconstruiască viața. Singurul lui sprijin la 12 ani era o pisică.
Cuprins:
Matteo Schwarz, un tânăr de 19 ani din apropiere de Berna, își găsește liniștea scanând produsele clienților într-un supermarket din orașul său natal.
„Sunt mulțumit de viața mea așa cum este acum”, spune el, explicând că munca din supermarket îi oferă o rutină necesară și îi permite să se întrețină singur.
Munca îl ajută să păstreze și distanța față de problemele psihice care l-au făcut să abandoneze școala. „Îmi e mai bine, simt că funcționez la 70% din capacitatea mea”, adaugă el.
Fost elev eminent, cu note excelente și o pasiune pentru matematică, Schwarz visa să studieze fizica teoretică. Însă un trecut marcat de dificultăți familiale și o criză psihică profundă l-au îndepărtat de acest drum promițător.
Povestea lui Matteo începe să capete contur la 12 ani, când părinții săi s-au despărțit. Deși locuia într-un cartier liniștit din apropierea râului Aare, viața sa s-a transformat într-un haos emoțional.
Părinții au optat pentru un model de custodie alternativă, dar tensiunile au crescut rapid. Tatăl său, un manager, a devenit dependent de alcool, consumând cantități mari de bere și alte băuturi alcoolice.
„Eram forțat să-i ascund dependența de mama mea. Aveam 12 ani și nu știam ce să fac”, își amintește Matteo. Tatăl său devenea deseori agresiv verbal, iar presiunea exercitată asupra lui a fost copleșitoare.
În același timp, mama sa, profesoară, l-a tratat mai degrabă ca pe un partener decât ca pe un copil, folosindu-l drept sprijin emoțional în lupta ei cu fostul soț. „A trebuit să devin adult mult prea devreme. A fost prea mult pentru mine”, spune el.
Îi plăcea căminul său dintr-un cartier liniștit din zona metropolitană a Bernei, cu râul Aare la doar o scurtă plimbare depărtare. Era bucuros că nu a fost nevoit să se mute, mai ales pentru că își iubea pisica, care stătea mereu în apropierea lui și îl liniștea când avea episoade de depresie.
Inițial, școala a fost un refugiu pentru Matteo. A ales un profil specializat pe matematică la liceu, sperând să găsească colegi cu aceleași interese.
Însă atmosfera din clasă s-a dovedit dezamăgitoare. „Mă simțeam singur și exclus”, povestește el. Chiar dacă a solicitat transferul într-o clasă obișnuită alături de prietenii săi, cererea i-a fost refuzată în repetate rânduri.
Lucrurile s-au agravat acasă. Lipsa somnului și crizele de anxietate nocturne l-au epuizat. La 17 ani, după ce a povestit conducerii liceului despre situația insuportabilă de acasă, i s-a permis în sfârșit să se transfere la altă clasă. „Prea târziu”, spune el cu amărăciune.
În toamna anului 2025, Matteo a decis să întrerupă orice legătură cu tatăl său. Însă, la scurt timp după aceea, a simțit că întreaga lui lume se prăbușește.
Stresul acumulat în ani și-a spus cuvântul, iar tânărul s-a confruntat cu gânduri suicidare. La sfatul unui psiholog, a cerut să fie internat de urgență într-o clinică psihiatrică, unde a petrecut trei săptămâni. „Partea cea mai bună a fost că am fost, în sfârșit, departe de părinții mei”, mărturisește el, citat de Beobachter, publicație care face parte din trustul Ringier.
Acum, Matteo face terapie la fiecare trei săptămâni și încearcă să își reclădească viața pas cu pas.
Chiar dacă trecutul său rămâne o parte dureroasă, tânărul se concentrează pe viitor. Deși nu mai vizează o carieră în fizica teoretică, el continuă să scrie piese de teatru complexe și să își folosească creativitatea pentru a-și regăsi echilibrul.