Cristian Tudor Popescu a comentat violențele produse marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei, în timpul protestului fermierilor și crescătorilor de animale, într-o intervenție la B1 TV. Gazetarul a făcut o distincție între crescătorii de ovine veniți să-și exprime nemulțumirile și persoanele pe care le consideră responsabile pentru incidentele violente.
Cuprins:
Protestul din Piața Victoriei a fost marcat marți de confruntări între participanți și jandarmi. Mai multe persoane au aruncat obiecte către forțele de ordine, iar jandarmii au folosit gaze lacrimogene pentru îndepărtarea celor care au recurs la violențe.
Jandarmeria anunțase anterior că manifestația nu urmase procedura prevăzută de lege pentru declararea prealabilă a unei adunări publice.
În intervenția sa la emisiunea „News Pass”, moderată de Laura Chiriac, gazetarul Cristian Tudor Popescu a susținut că persoanele care au recurs la violențe nu ar trebui numite protestatari. „Păi, în primul rând, pentru că a fost un protest neautorizat, așa cum ați spus. Protestatarii, pot fi numiți protestatari doar cei cu meseria de oier, de cioban. Ceilalți, vreo 500 de inși, o mie, cei care au aruncat cu pietre, cu garduri în jandarmi, au comis toate aceste violențe, au fost numiți pe la televiziuni, astăzi, spre enervarea mea, protestatari. Ei nu sunt protestatari. Sunt huligani”, a declarat jurnalistul.
CTP a afirmat că, în opinia sa, o parte dintre cei implicați în incidente sunt persoane care participă și la alte manifestații și care ar fi venit la protest pentru a recurge la violențe.
„Acești oameni fac lucrul ăsta de ani și ani de zile. Unii sunt cunoscuți, sunt consacrați în postura asta de bătăuși și vin aici ca să-și facă meseria. Chiar au stat pe sec cam mult. N-au mai avut prilejul să se satisfacă cu astfel de violențe”, a spus Cristian Tudor Popescu.
Gazetarul a criticat însă și modul în care s-a desfășurat protestul ciobanilor, susținând că manifestația nu a fost organizată în cadrul unei proceduri oficiale și că unii participanți au venit cu bâte. „Dar nici oierii nu au fost în regulă. De aceea a degenerat acest protest. Pentru că întâi nu au vrut să fie un protest autorizat, în care să se declare numărul de participanți, să se declare organizatorul sau organizatorii. Din câte am înțeles, nicio organizație profesională a crescătorilor de ovine și caprine nu a organizat și nu a participat la acest protest”, a afirmat Cristian Tudor Popescu, potrivit b1tv.ro.
Federația Națională a Crescătorilor de Ovine și Caprine din România, ROMOVIS, a transmis anterior că nu a fost organizatoarea manifestației din 15 septembrie și că nu a participat la organizarea sau desfășurarea acesteia.
Cristian Tudor Popescu a pus sub semnul întrebării prezența bâtelor la o manifestație prezentată drept pașnică. „Apoi, au ajuns în piață cu bâtele. De ce aveai nevoie de bâte la un protest pe care îl revendicai pașnic, înainte să intri în piață? «Noi n-am venit să ne batem cu nimeni, am venit să ne spunem păsurile». Dar foarte mulți dintre ei erau cu bâtele ciobănești”, a declarat acesta.
Gazetarul a descris și ceea ce a spus că reprezintă pericolul folosirii bâtelor ciobănești în timpul confruntărilor. „Doamnă Chiriac, nu știu dacă ați ținut în mână vreodată o bâtă ciobănească. Este făcută de obicei din lemn de corn care este foarte greu și dur, dens. Și o lovitură cu o astfel de bâtă care are de obicei și o măciulie la capăt poate să spargă craniul unei persoane, destul de ușor”, a afirmat CTP.
„I-am văzut pe destui lovind în jandarmi cu astfel de bâte ciobănești. Eu nu pot să știu dacă erau chiar dintre ciobani sau ciobani costumați și înzestrați cu bâte, cei care au dat în jandarmi. Dar au fost foarte mulți care au venit cu bâtele. Asta, din start, a fost un lucru foarte rău”, a continuat cunoscutul gazetar.
Cristian Tudor Popescu a susținut că revendicările exprimate în Piața Victoriei au depășit tema problemelor sectorului ovin și au inclus mesaje îndreptate împotriva Uniunii Europene.
„Și apoi, uitați-vă la declarațiile, le-am urmărit cu atenție, la declarațiile ciobanilor, oierilor. Acest protest al lor nu a fost decât în subsidiar un protest împotriva lui Bolojan. A fost un protest anti-Bruxelles, anti-UE”, a spus gazetarul.
El a făcut referire la afirmațiile unor participanți care au acuzat Uniunea Europeană că împiedică exporturile de ovine și caprine. „Ce spun domnii oieri? Spun că ni se interzic exporturile pentru că Bruxelles, Uniunea Europeană, vrea să golească România de oi și să ne facă pe toți slugile Bruxelles-ului”, a afirmat CTP.
Cristian Tudor Popescu a pus sub semnul întrebării și ideea ca exporturile să fie orientate către țările arabe. „De asemenea spuneau dacă nu ne lasă ăștia de la UE, atunci să facem export cu arabii, că ăștia vor. De unde știu ei că vor? Eu mă îndoiesc că țările arabe vor să importe oi dintr-o țară în care exporturile sunt blocate din pricina pestei micilor rumegătoare”, a declarat acesta.
În continuarea intervenției, Cristian Tudor Popescu a vorbit despre criticile adresate premierului Ilie Bolojan în timpul protestului.
„Apoi, l-au atacat pe Bolojan pe nuanța de trădător. Nu de român care guvernează chiar și în acest moment România pentru că nu s-a putut numi, până acum, un alt premier aprobat de către Parlament, ci ca un trădător care face pe placul Bruxelles-ului și interzice exporturile de oi, așa cum vor cei de la Bruxelles ca să nenorocească România și îi pune pe români să omoare oile”, a spus CTP.
Gazetarul a susținut că restricțiile sanitare trebuie respectate în contextul apartenenței României la Uniunea Europeană. „Câtă vreme ești membru al Uniunii Europene și eu cred că mai suntem, încă, nu poți să nu te supui acestei reguli. De acolo vin niște reguli. N-are cum guvernul Bolojan să facă altceva decât a făcut”, a declarat Cristian Tudor Popescu.
El a adăugat că, potrivit informațiilor pe care le avea la momentul intervenției, autoritățile române solicitaseră Comisiei Europene deblocarea exporturilor în anumite condiții.
„Am înțeles, chiar în acest moment, a trimis o documentație la Bruxelles în care precizează restricțiile pe care le vom respecta, restricțiile sanitare, restricțiile de izolare și așa mai departe și solicită ca, totuși, exporturile să fie permise. Asta a făcut. Mai mult nu poate să facă”, a spus CTP.
Cristian Tudor Popescu a comentat și comparația făcută între protestul din 15 septembrie și manifestația din 10 august 2018.
„Deci protestul oierilor nu a fost atât de apolitic pe cât a vrut să pară. Aici este și o comparație făcută, în special de Simion, între protestul din 10 august și incidentele care au avut loc, violențele care au avut loc acolo și protestul de astăzi 15 septembrie. Seamănă, dar nu răsare”, a afirmat gazetarul.
În continuare, el a făcut o distincție între revendicările protestatarilor din 2018 și cele exprimate la manifestația din Piața Victoriei din 2026. „Pentru că acei oameni din 10 august, vă reamintesc, în mare majoritate erau veniți din străinătate. Erau din diaspora. Chiar atunci spuneam, într-un comentariu la televizor, nu înțeleg de ce nu și-au pus fiecare grup câte o pancartă pe care să scrie Spania, Italia, Germania, ca să fie lucrurile clare în piață”, a declarat CTP. „Și oamenii aceia protestau împotriva guvernului Dragnea pe considerente politice de democrație, de libertate, de respectarea statului de drept și au fost reprimați de acei jandarmi ai căror șefi nu au fost nici până în ziua de astăzi pedepsiți”, a mai spus el.
Gazetarul a susținut că mesajele exprimate la protestul de marți au fost, în opinia sa, diferite de cele de la manifestația din 10 august 2018. „Acum avem o manifestație anti-Bruxelles, adică în sens invers, dacă vreți, atunci în 10 august n-a fost nicio scandare antieuropeană, dimpotrivă”, a afirmat CTP. El a făcut referire și la prezența unor persoane care, potrivit declarațiilor sale, se revendică drept susținători ai lui Călin Georgescu.
„În vreme ce acum am avut acești huligani care se revendică drept fani, drept susținători până la moarte ai lui Călin Georgescu și acești oieri care au declarat, mulți dintre ei, că vor să li se dea voie să facă ce vor”, a spus Cristian Tudor Popescu.
În privința vaccinării animalelor, gazetarul a criticat argumentele invocate de unii participanți la protest. „Păi atunci să le vaccinăm. Să nu le vaccinăm pentru că li se strică sângele. Ba unul mai așa mai educat a și spus le afectează imunitatea. Astea sunt argumente din 2021, 2022, de pe vremea pandemiei”, a declarat el.
La finalul intervenției, Cristian Tudor Popescu a revenit la ideea că protestul din Piața Victoriei nu ar fi fost, în opinia sa, concentrat exclusiv pe problemele crescătorilor de ovine.
„Deci, asta am vrut să vă spun că am tot auzit, bineînțeles, și la Simion, și la Grindeanu, și așa mai departe, la toată lumea și la mulți pe rețelele sociale că protestul e de înțeles al oierilor, oamenii au probleme și așa mai departe”, a spus gazetarul.
„Nu. După părerea mea, nu a fost un protest întru totul axat pe problemele oierilor aici, în România, cu guvernul României, ci cu o proiecție chiar vizibilă și brutală, în anumite momente, anti-Bruxelles”, a concluzionat Cristian Tudor Popescu.
Intervenția a avut loc în contextul protestului de marți, 15 septembrie, din Piața Victoriei, unde incidentele dintre participanți și jandarmi au dus la folosirea gazelor lacrimogene și la conducerea mai multor persoane la secțiile de poliție.