EXCLUSIV VIDEO/ Părinți români care vor să le dea copiilor marijuana. O mamă spune o poveste teribilă: ”Un medic mi-a zis sa-mi exorcizez fiul”

Comentează

Canabisul medicinal este folosit peste hotare în tratarea mai multor afecțiuni grave. Și la noi este legală marijuana medicinală, însă niciun medic nu a prescris-o până acum.Există părinți care le-ar da copiilor marijuana dacă ar putea. Și nu pentru că sunt iresponsabili, ci pentru că își doresc să îi vadă sănătoși. Este vorba de cei cu boli rare, care în străinătate sunt tratate cu tinctură de canabis. Practic, în România, marijuana este legală, dar nu dacă o fumezi, ci dacă o bei. Tinctura de canabis este recomandată în tratamentul multor boli devastatoare: epilepsie, Parkinson, scleroză multiplă, Alzheimer sau Sindromul Dravet, o formă rară de epilepsie. Părinții care au copii cu această boală militează de patru ani, de când marijuana medicinală a devenit legală, pentru aducerea medicamentului pe bază de canabidiol în țara noastră.

Miracolul marijuanei pentru copii

Adela Chirică este una dintre ele. A trecut prin iad în ultimii ani alături de băiețelul ei de zece ani. Din primii ani din viață copilul a stat numai în spitale fără să primească un diagnostic corect. Au descoperit ce îi provoacă crizele epileptice medicii din Franța. Disperată să își vadă odată copilul sănătos, a căutat prin toată lumea remedii. Așa a ajuns în SUA, într-o comunitate de părinți care foloseau marijuana medicinală ca tratament pentru copii. A testat și ea substanța care nu îți dă efectul de „high”, de drogare, ca la marijuana recreațională. „Erau acolo copii care se ridicau din scaunul cu rotile, erau în scaun și după ce au început să ia marijuana medicinală au început să meargă, mergeam cu ei la piscină, puteau să înoate. Mă uitam la părinții ăia și înțelegeam după expresia și după fericirea de pe fața lor, cât de mari sunt realizările acelor copii. Când ai un copil tipic ți se pare normal să meargă, să înoate, să vorbească, dar când ai un copil atât de bolnav ca ai noștri, fiecare lucru minor pe care îl face copilul și fiecare pas înainte e o bătălie câștigată”, își amintește Adela, care între timp a înființat alături de alte mămici Asociația pentru Dravet. Cu toate că a văzut beneficiile tincturii de canabis, nu a avut curaj să îi administreze și fiului ei. Știa că revine în România și aici era la acea vreme ilegală. Dar chiar și acum, când s-a legalizat, nu poate să o folosească în tratamentul fiului ei, Davis.

Canabisul medicinal poate fi adus în România

Doctorul Dana Craiu, președinta Societății Române împotriva Epilepsiei spune că tratamentul cu canabis medicinal poate fi o soluție viabilă: „Acest remediu este dovedit eficient prin studii clinice. Eficienta sa nu este diferită de a medicamentelor deja cunoscute. Este un alt medicament. Nu se cunosc efectele pe termen lung asupra cogniției, dar întotdeauna trebuie pus în balanță numărul mare de crize necontrolate și un medicament nou care ar putea controla crizele, chiar dacă poate avea efecte adverse încă necunoscute”.Până acum, medicul nu a prescris însă tinctura niciodată. Nici ea, niciun alt medic român. Există însă o procedură prin care Ministerul Sănătății poate aduce în țară medicamentul. „Se poate aduce orice medicament sau supliment care lipsește de pe piață, un ordin în acest sens este Ordinul ministrului Sănătății, 85 pe 2012. Acest ordin spune că dacă un medic prescrie acest medicament pentru pacient și nu există pe piața din România, acesta poate fi adus pe piața din România. Mai mult decât atât, ar trebui totuși văzut că  în mediul online sunt tot felul de produse comercializate care nu prezintă nicio garanție și nu aș sfătui pe nimeni să apeleze la acestea în afara unui cadru legal și normal. Mai mult decât atât, la nivel european, circulația acestor substanțe este reglementată prin aprobări ale unei comisii de la Viena în afară de aprobările noastre naționale”, explică Adrian Ionel, directorul Unifarm, distribuitorul din subordinea Ministerului Sănătății.

Lupta cu prejudecățile legate de boală

Dacă despre Dravet nu se știe mai nimic la noi în țară, despre epilepsie se știu multe, dar majoritatea sunt greșite. Adela a primit chiar de la cadre medicale un sfat: tratamentul prin… exorcizare. „La un moment dat, fiul meu a intrat în convulsii într-un magazin și eu îi filmez convulsiile ca să i le arăt medicului. Și când a văzut convulsia, fostul medic al lui fiu-miu, mi-a zis să mă duc la Râmnicu Vâlcea că sunt moaștele nu știu cărui vindecător de epilepsie și să trec pe sub masă cu copilul că o să mă ajute foarte mult și că nu se luptă doar cu epilepsia și că cineva îi face farmece. Iar în ianuarie 2012, Davis a intrat în comă. Asistenta din ambulanță mergea cu mâna pe vena lui ca să vadă dacă mai are puls și dacă mai trăiește sau nu și îmi explica că dacă văd că după atâția ani medicina nu mă ajută cu nimic copilul, are ea o variantă: să mă duc la un cimitir din București unde să duc șapte litri de ulei, șapte de zahăr, făină, nu mai știu ce”, își amintește mămica. Medicul Dana Craiu explică ce înseamnă de fapt epilepsia: „În special oamenii foarte religiosi încă mai cred că epilepsia este o boală supranaturală, provocată de forțe rele. Acest lucru nu este adevărat și a fost clar dovedit. Epilepsia este o boală a creierului care se manifestă prin crize produse de descărcarea bruscă a unui grup de neuroni cerebrali. În funcție de localizarea și întinderea descărcării electrice, crizele pot avea diverse aspecte clinice.”Davis este mai bine acum în special datorită dietei alimentare foarte stricte pe care o urmează – dieta ketogenică, bazată pe grăsimi. Este unul dintre remediile pentru Dravet, alături de tratamentul medicamentos. Merge la școală și face terapie zilnic. Este unul dintre cei 50 de copii din România diagnosticați cu Dravet. În ceea ce privește epilepsia, incidența bolii la noi este de 180.000 de persoane. Însă, din păcate nu se știe și câți dintre bolnavi ajung să fie diagnosticați și tratați.

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2F791987644279401%2Fvideos%2F1034074353404061%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="315" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>

Editorial de Claudiu Săftoiu. ”ZAPAD 2017” – un exercițiu militar rusesc la cheie. Joaca de-a invazia asupra Europei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
MONDEN
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu a ajuns la sediul PSD
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
11:21
Primăria unui oraș a inventat peste 2.000 de locuitori la recensământ ca să obțină bani de la stat, în Japonia
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește