De ce amenință parizienii că își vor face nevoile în râul Sena. Avertismentul vine cu o lună înainte de Jocurile Olimpice de la Paris

 5 comentarii
Arhiva foto

Supăraţi că s-au investit foarte mulţi bani în operațiunea de curățare a râului Sena, în contextul Jocurilor Olimpice, locuitorii din Paris au ameninţat că își vor face nevoile duminică în apa care traversează capitala franceză în semn de protest, transmite Sky News.

Acţiunea de protest a parizienilor supăraţi pe cheltuielile semnificative alocate pentru curăţarea râului poartă numele de #JeChieDansLaSeineLe23Juin („Mă c*c în Sena pe 23 iunie”). Pentru protest a fost creat şi un site cu sloganul: „Ei ne-au băgat în r…t, este rândul lor să se bage în r…tul nostru”.

Programatorul din spatele site-ului a declarat sub protecţia anonimatului pentru ziarul Actu Paris de ce sunt oamenii furioși. „Problema este că toate resursele care au fost investite nu au fost pentru a rezolva toate problemele sociale pe care le avem în acest moment. Avem sentimentul că am fost abandonați. Vedem unde a fost prioritatea lor”, a spus acesta.

Programatorul a mai spus că, deși a început ca o glumă, oamenii ar putea să meargă până la capăt: „Nimic nu este exclus”.

Peste 1,4 miliarde de euro cheltuite pentru curăţarea apei

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, ar fi trebuit să înoate duminică în Sena pentru a dovedi că apa este suficient de curată pentru sportivii olimpici, însă a amânat acţiunea până după alegerile franceze din iulie. De asemenea, președintele Emmanuel Macron a promis să înoate în Sena înainte de Jocurile Olimpice, dar nu a spus când.

Peste 1,4 miliarde de euro au fost cheltuite pentru a încerca să facă apa suficient de sigură pentru a înota în ea. În râu sunt programate evenimente de triatlon și de înot în ape deschise. Un raport publicat vineri, cu cinci săptămâni înainte de primul eveniment de triatlon, a arătat că apa este încă prea murdară pentru înot.

Prefectul regiunii pariziene, Marc Guillaume, a declarat că probele de apă au prezentat niveluri ridicate de două tipuri de bacterii fecale, inclusiv E.coli, și nu respectau standardele stabilite pentru Jocurile Olimpice.

Cea de-a 33-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară va avea loc la Paris, între 26 iulie și 11 august 2024.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    OanaMiron 24.06.2024, 03:12

    Am fost in Paris pentru a vedea niste lacasuri de cultura incontestable, dar de fiecare data mirosul de urina si sobolanii de pe strazile centrale, de pe malul Senei, de langa marile obiective, inclusiv de langa Sacred Coeur, au fost greu de uitat. Asa ca nu ma mira. Nu comentez mai mult.

    • Avatar comentarii

      cataliin72 24.06.2024, 12:38

      Sacre Coeur....Nu suntem in UK sa adaugam un d...

  • Avatar comentarii

    BONY 24.06.2024, 10:46

    Daca s-ar fi cheltuit acesti bani pentru niste arme noi si sofisticate care sa aduca moarte nu igiena,sigur n-ar mai fi protestat nimeni...

  • Avatar comentarii

    NicolaeS 24.06.2024, 11:33

    Au si ei probleme sociale ? Si Sena este infestata ? Pai in occident nu e raiul pe pamant ? Ingasa porcul in ajun. Noroc ca vine Olimpiada. De ce se organizeaza la Paris daca nu sunt indeplinite conditiile impuse ?

  • Avatar comentarii

    cataliin72 24.06.2024, 12:37

    Eu nu inteleg de ce intrecerile de inot nu se desfasoara in bazine de inot...

  • Avatar comentarii

    iugavirgil 24.06.2024, 14:44

    pai de pe vremuri francezii isi faceau in palate nevoile pe tevi care se descarcau in sena .

ALTE ȘTIRI
Ion Marcu în fața fabricii de mobilă, îmbrăcat  într-o cămașă în carouri.
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:56
Avionul Swiss s-a întors deasupra Atlanticului cu peste 200 de persoane la bord: „Panică pentru o urgență medicală”
07:54
Iranul a lansat 20 de rachete balistice după ce SUA au distrus 5 petroliere. 18 au fost interceptate
07:49
Un șofer de TIR a condus 30 de ore fără oprire, s-a odihnit 44 de minute și poliția i-a dat o amendă uriașă, în Italia
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!