Aflată la cea mai mică altitudine din România, pârtia Cocoș din județul Bistrița a fost închisă după numai trei zile de la inaugurarea cu mare fast. Autoritățile locale plătesc 10.000 de euro pe lună, sumă alocată din bani publici, indiferent dacă pârtia este deschisă sau nu. Amenajarea pârtiei Cocoș a implicat o investiție de șapte milioane de euro, sumă pentru care municipalitatea s-a îndatorat în următorii 20 de ani.
Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a participat la inaugurarea pârtiei Cocoș. La solicitarea unui consilier local, edilul a făcut publică o listă de cheltuieli de funcționare a pârtiei de schi, notează Bistrițeanul. În fiecare lună, pârtia Cocoș înghite aproape 50.000 de lei chiar dacă este deschisă sau nu.
33.000 de lei merg lunar la firma care administrează telescaunul, 10.000 de lei la firma care asigură paza, iar 5.000 de lei costă curentul, notează sursa citată.
„Am vândut bilete în valoare de 9.260 de lei în 26 ianuarie și 10.500 de lei în 27 ianuarie. Dacă ar fi deschisă măcar 30 de zile lucrurile ar fi bune din punctul de vedere al finanțării funcționării”, a explicat primarul Ovidiu Crețu.
Pârtia Cocoș a fost inaugurată cu mare fast vineri, 26 ianuarie și a fost închisă două zile mai târziu din cauza problemelor pe care le-au întâmpinat oamenii. De pildă, zăpada s-a amestecat cu bulgărie de pământ înghețat și cu pietre, fiind un pericol pentru schiori și pentru cei care voiau să facă snowboard.
„E prima și ultima tură când mă dau aici. Mi-am stricat schiurile într-o tură cât nu le-am stricat în doi ani. E dezastru. Porțiunea de la bază e foarte frumoasă, e adevarat, dar restul e dezastru. Sus e pământ înghețat și cu bolovani micuți. Nu cred că au tunuri suficiente pentru a face atâta zăpadă. Dacă știau că altitudinea și vremea nu sunt favorabile, trebuiau să cumpere mai multe, nu să le tot mute dintr-un loc în altul. Probleme sunt în partea de sus și de mijloc. Trei sfert e dezastru”, a constatat un schior, după prima tură, conform sursei citate.
Nemulțumiți, unii dintre cei care au venit să testeze noua pârtie au depus plângeri.
„Noi ne-am primit banii înapoi după o ceartă intensă. Era să-mi crăp capul pe pârtie… O tipă a căzut și a dat cu capul într-o piatră! Avea casca îndoită”, spune un bistrițean.
La numai o zi de la inaugurare, zăpada a început să dispară, motiv pentru care pe pârtie au început să apară zone cu noroi. Duminică, administratorii au închis telescaunul și au declarat pârtia închisă.
Potrivit Bistrițeanul, pârtia se află la doar 680 de metri altitudine. Pe timp iarnă, temperaturile abia ating pragul de îngheț, iar stratul de zăpadă depus nu este suficient de consistent pentru a fi practicat schiul.
În urmă cu doi ani, edilul Ovidiu Crețu a decis să cumpere case de 3.500 de euro pentru veverițele din parcul central din Bistrița.