Traficul în zonă va fi reconfigurat, urmând ca şoferii, care până în prezent traversau zona prin pasajul subteran, să tranziteze Piaţa Unirii pe deasupra acestuia, respectând noile trasee stabilite de Brigada Rutieră a Capitalei.
Este de așteptat ca zona să se aglomereze, Pasajul Unirii fiind unul dintre cele mai tranzitate din București. Potrivit celor mai recente date de trafic, tunelul este traversat zilnic de circa 60.000 de maşini.
Construit în anii 1986-1987, cu o lungime de aproximativ 800 de metri şi o lăţime de 14 metri, Pasajul Unirii este încadrat în clasa stării tehnice IV – nesatisfăcător, ceea ce înseamnă că prezintă „deficienţe serioase” la structura de rezistenţă, care pun în pericol viaţa a sute de mii de oameni din sectorul 4 şi nu numai, justifică primăria decizia de a-l închide și consolida.
În prima etapă, vor fi înlocuite toate elementele arhitecturale degradate, ce se pot oricând desprinde şi pune astfel în pericol viaţa oamenilor, partea carosabilă va fi refăcută de la zero, cu delimitarea şi semnalizarea clară a benzilor de circulaţie, precum şi a spaţiului ce separă cele două sensuri de mers, iar reţelele edilitare de apă-canal vor fi schimbate.
Totodată, actualul sistem de iluminat din interiorul pasajului va fi înlocuit cu unul care să sporească la maximum vizibilitatea în tunel, atât la intrarea, cât şi la traversarea acestuia, la care vor contribui, de altfel, şi finisajele pereţilor şi ale plafonului, ce vor fi amenajate cu materiale speciale, menite să reflecte lumina. În pasaj se vor monta un sistem performant de ventilaţie, cu o capacitate mare, pentru extragerea noxelor şi asigurarea unui aer curat şi amplificatoare de semnal GSM.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_38d3790eea3e6305a7277da388468217.jpg)
Primăria Sectorului 4 anunță că toate lucrările de punere în siguranţă se vor realiza simultan pe ambele sensuri de mers, iar echipele vor lucra atât ziua, cât şi noaptea.
Foto: Hepta

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_55a89c6f8dbdd0c4a9539cfd02979cfa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_8b141049ac2f47fa75e1ccfd63ed34bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_59c3daee9d81108c6ea54b8db032995f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_fee4bac7283cc44a7084ed1e93c7a2cc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_999e175933a470b82c5b6d229b44bb0d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_92faea3500008a52e02173a0ab434287.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_02cd2825a5f27dc7e95e1ef2fc6053af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_90e0dc84100198a5f4954ea0e989675c.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.