Cinci percheziţii au fost făcute de poliţiştii constănţeni într-un dosar de evaziune fiscale, iar un bărbat este suspectat că a obţinut venituri de peste 643.000 de lei pe care nu le-a declarat din activităţi desfăşurate la beach bar şi din închiriere şezlonguri, scrie News.ro.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au transmis sâmbătă, că poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au făcut vineri, cinci percheziţii domiciliare într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Percheziţiile au avut loc în municipiile Constanţa şi Bucureşti, precum şi în oraşul Otopeni, judeţul Ilfov, la locuinţa unei persoane şi sediile şi punctele de lucru a trei societăţi comerciale pe care aceasta le administrează, potrivit sursei citate.
Anchetatorii au descoperit că în perioada sezoanelor estivale 2019 şi 2020, persoana în cauză, un bărbat, de 47 de ani, în calitate de administrator al societăţilor comerciale respective, ar fi desfăşurat activităţi comerciale în regim de beach bar, precum şi de închiriere de şezlonguri.
Bărbatul ar fi obţinut venituri de aproximativ 643.000 de lei, pe care nu le-ar fi înregistrat în contabilitate şi nu le-ar fi evidenţiat în documente legale, urmărind sustragerea de la plata obligaţiilor către bugetul consolidat al statului prin neachitarea impozitului pe profit şi T.V.A, precizează IPJ Constanța.
“În urma percheziţiilor efectuate au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, documente financiar-contabile, precum şi alte înscrisuri cu valoare probatorie. Prejudiciul este în curs de stabilire”, a mai transmis aceeași sursă.
Frumosul1 11.11.2023, 19:18
Daca nu declari totul normal că te caută fiscul dar ar trebui sa i controleze mai mult pe cei mari care fac milioane de euro
DoarDiviziaB 11.11.2023, 19:36
puscaria este putin pentru acest individ.
VioC2023 11.11.2023, 19:51
Nu a dat para-ndaratul sau ce?
nicoleta1 11.11.2023, 20:25
Sa fie pedepsit si sa i se confiste acesti bani facuti ilegal
Alex.59 11.11.2023, 20:47
Cre' că nu a "corespuns cu pinca" și d-aia l-au luat..! ?