Cine sunt cei patru candidați nominalizați să îl înlocuiască pe Antonio Guterres în funcția de secretar general al ONU

Comentează
Antonio Guterres, secretarul general al ONU Foto: Profimedia

Patru candidați care sunt nominalizați să îl înlocuiască pe Antonio Guterres în funcția de secretar general al ONU vor fi audiați public în această săptămână. Această etapă reprezintă un pas preliminar esențial în procesul de desemnare a viitorului lider al organizației, care se confruntă în prezent cu provocări globale majore, relatează News.ro.

Sesiuni de audieri de câte trei ore

Marți și miercuri, cei patru candidați — Michelle Bachelet, Rafael Grossi, Rebeca Grynspan și Macky Sall — vor trece prin sesiuni de audieri de câte trei ore. Aceștia vor trebui să răspundă întrebărilor venite din partea celor 193 de state membre ONU și a reprezentanților societății civile.

Aceasta este doar a doua oară când ONU organizează un astfel de „mare examen oral”, o procedură introdusă în 2016 pentru a asigura o transparență sporită.

În prezent, numeroase state susțin ca organizația să fie condusă – în premieră – de o femeie, în timp ce America Latină revendică postul în numele rotației geografice, o tradiție care, deși existentă, nu este întotdeauna respectată.

Consiliul de Securitate decide câștigătorul

În realitate, soarta candidaților se află în mâinile Consiliului de Securitate, în special ale celor cinci membri permanenți cu drept de veto: SUA, China, Rusia, Regatul Unit și Franța. De altfel, ambasadorul american la ONU, Mike Waltz, a subliniat deja că viitorul Secretar General trebuie să fie în deplină concordanță cu „valorile și interesele americane”.

Cei patru candidați înscriși oficial până acum pentru a prelua conducerea ONU - începând cu 1 ianuarie 2027 - subliniază la unison necesitatea de a reconstrui încrederea într-o organizație tot mai marginalizată și aflată în pragul unei crize financiare profunde.

Michelle Bachelet

Politiciană socialistă, supraviețuitoare a torturii din timpul regimului Augusto Pinochet, Bachelet, în vârstă de 74 de ani, a scris istorie ca prima femeie președinte a statului Chile (2006-2010 și 2014-2018). Aceasta s-a impus ca o figură politică internațională de prim-plan, având o carieră marcată de reziliență și leadership.

Mandatul său la conducerea Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) din perioada 2016-2022, o funcție extrem de sensibilă, i-a atras numeroase critici. Cel mai notabil episod este cel legat de China, care a reacționat virulent după ce Bachelet a publicat un raport devastator privind tratamentul minorității uigure.

Candidatura sa este susţinută de către Mexic şi Brazilia. Ţara sa, Chile, i-a retras susţinerea după intrarea în funcţie a noului preşedinte de extremă dreapta José Antonio Kast.

Rafael Grossi

La 65 de ani, Rafael Grossi mizează pe experiența sa de negociator în situații de criză. Ca director al AIEA, acesta s-a aflat în prima linie a celor mai tensionate dosare globale: dosarul nuclear iranian și securitatea centralei de la Zaporojie.

Expertiza sa în gestionarea conflictelor în care sunt implicate marile puteri (membrii permanenți ai Consiliului de Securitate) îi oferă un profil de candidat pragmatic.

Pledând pentru „salvarea omenirii de flagelul războiului”, acesta cere o reîntoarcere la valorile fondatoare ale ONU. Această viziune este susținută de administrația Trump, însă întâmpină rezerve din partea țărilor care apără triada tradițională a organizației: pacea, dezvoltarea și drepturile omului.

Rebeca Grynspan

Fostă vicepreședintă a statului Costa Rica, Rebeca Grynspan conduce în prezent Agenția ONU pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD). Deși este mai puțin cunoscută publicului larg, ea a jucat un rol esențial în 2022, negociind direct cu Moscova și Kievul „Inițiativa de la Marea Neagră”, acordul vital care a permis reluarea exporturilor de cereale ucrainene după invazia rusă.

Folosindu-se de propria istorie - fiica unor evrei care au supraviețuit Holocaustului și s-au refugiat în Costa Rica -, ea își reafirmă atașamentul profund față de Carta ONU. Aceasta subliniază că organizația, ridicată pe cenușa celui de-Al Doilea Război Mondial, reprezintă un „avertisment permanent împotriva pericolelor dezumanizării, neîncrederii și fragmentării”.

Macky Sall

Macky Sall, în vârstă de 64 de ani, aduce o perspectivă africană în competiția pentru șefia ONU, fiind singurul candidat din afara blocului latino-american. Cu o experiență de 12 ani la președinția Senegalului, Sall avertizează că stabilitatea globală este iluzorie fără o dezvoltare echitabilă. În viziunea sa, pilonul păcii este fragil dacă nu este susținut de lupta împotriva sărăciei și a efectelor schimbărilor climatice.

Deși este susținut de Burundi - țară care deține președinția rotativă a Uniunii Africane (UA) - candidatura lui Macky Sall nu se bucură de sprijinul unanim al organizației continentale, 20 dintre cele 55 de state membre opunându-se acesteia. Mai mult, fostul lider nu este susținut nici de autoritățile din propria sa țară.

Actualele autorități din Senegal îl acuză de reprimarea sângeroasă a unor manifestații politice violente, soldate cu zeci de morți în perioada 2021-2024.

Secretarul general Antonio Guterres a avertizat, la sfârșitul lunii ianuarie 2026, în privința unui „colaps financiar iminent” al ONU și le-a transmis statelor membre „să-și onoreze pe deplin obligațiile de plată”, relatează AFP și Reuters.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fotografie cu caracter ilustrativ
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
14:55
Românii ar putea ieși mai târziu la pensie. De ce cere Consiliul Fiscal creșterea treptată a vârstei de pensionare
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!