Patru cazuri de malarie severă, în ultima lună, la Spitalul „Victor Babeș” din București. Pacienții s-au întors recent din Zanzibar

 9 comentarii
Arhiva foto

Specialiștii fac apel la persoanele care vor să călătorească în țări exotice să meargă la medic înainte pentru a primit tratamentul profilactic împotriva bolilor specifice din acele zone, în contextul în care, în ultima lună, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş” din Capitală s-au înregistrat patru cazuri de malarie severă, relatează News.ro.

Toate cele patru persoane diagnosticate cu malarie severă au călătorit recent în Zanzibar, arhipelag din estul Africii, care aparține de Tanzania.

Unul dintre cei patru pacienți se află într-o stare foarte gravă, a declarat pentru Digi 24, Prof. Univ. Dr. Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului „Victor Babeș”.

Starea „unuia dintre ei, în mod clar, este în terapie intensivă o formă extrem de gravă. Al doilea, să vedem, are cam 48 de ore de la internare, ceilalți doi au reușit să fie externați în bună stare, dar ne îngrijorează frecvența cu care au apărut aceste cazuri și toți în aceeași destinație și fiecare dintre ei spunând că nu au avut habar de profilaxie, ceea ce este foarte grav,” a declarat managerul unității medicale.

„În acest context, specialiştii lansează un apel către publicul larg, subliniind importanţa informării medicale corespunzătoare în legătură cu călătoriile spre anumite destinaţii turistice”, se precizează într-un comunicat semnat de Prof. Univ. Dr. Simin Aysel Florescu și de preşedintele Societăţii Române de Boli Tropicale şi Medicina Călătoriei, Conf. Univ. Dr. Corneliu Popescu.

„Pentru turiştii care călătoresc în destinaţii ce sunt considerate zone endemice de malarie, recomandăm în primul rând prezentarea la medicul specialist de boli infecţioase şi, dacă destinaţia o impune, administrarea unui tratament profilactic atât contra malariei, cât şi a altor afecţiuni specifice zonelor respective, care se pot preveni”, a explicat managerul Spitalulu „Victor Babeș”.

Totodată, infecționiștii fac apel la agențiile de turism să le recomande turiștilor să se prezinte la cabinetele medicale specializate în boli infecţioase şi medicina călătoriei ca să se informeze.

Malaria se transmite prin înțepătura ţânţarului Anopheles și este diagnosticată în urma unor analize ale sângelui care se fac în unităţi medicale specializate. Printre simptomele specifice se numără febra, frisoanele, durerile de cap, durerile musculare și diareea.

De asemenea, specialiștii insistă că este important ca pacienții să meargă la medic imediat ce apar primele semne de boală, „pentru a beneficia de un diagnostic precis şi pentru a iniţia rapid tratamentul specific”.

„Întârzierea în prezentarea la medic în cazurile de malarie poate fi extrem de periculoasă, putând duce chiar şi la deces”, avertizează infecționiștii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (9)
  • Avatar comentarii

    Narcisu 30.01.2024, 16:25

    Un tratament făcut înainte de călătoria este salvator.

  • Avatar comentarii

    simona1996 30.01.2024, 16:50

    Foarte periculoase aceste boli .

  • Avatar comentarii

    EDYKEY 30.01.2024, 17:29

    Te bucuri de vacanţă, de peisaje exotice şi la plecare te trezeşti cu malarie... Foarte periculos, depinde de fiecare organism cum reacţionează la simptomele maladiei... Ştirea asta îi face pe mulţi să se mai gândească cu vacanţele în Zanzibar...

  • Avatar comentarii

    Lecoqsportif 30.01.2024, 17:42

    Zanzibar a devenit noua Grecie.

  • Avatar comentarii

    Stefania2 30.01.2024, 17:55

    Pleci în vacanta sa te distrezi și te trezești cu malarie

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!