Patru turiști polonezi care s-au gândit să facă un traseu prin Maramureș cu o mașină echipată pentru circuite off-road au sunat la 112 reclamând faptul că s-au rătăcit.
Polonezii, doi adulți și doi copii, s-au pierdut pe un drum forestier unde mașina lor a rămas împotmolită în noroi, a anunțat vasiledale.ro.
Se pare că respectivii s-au pierdut între Bogdan Vodă și Bocicoel. Salvamontiștii din Vișeu au plecat în căutarea turiștilor rătăciți în Maramureș.
Polonezii s-au speriat când au constatat că un drum pe care ei calculaseră că îl vor parcurge în 30 de minute s-a transformat într-un coșmar de 3 ore.