„Credem că Rusia ar putea produce o înregistrare video de propagandă foarte violentă, care ar arăta cadavre şi persoane care joacă rolul de persoane îndoliate, precum şi imagini cu locuri distruse de echipamente militare ucrainene sau occidentale”, a precizat John Kirby, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a punctat că această filmare ar putea fi folosită pentru a justifica invadarea Ucrainei.

„Am mai văzut astfel de acțiuni ale rușilor în trecut și credem că este important să le denunțăm atunci când le descoperim”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Rusia are mobilizați, în prezent, în jur de 130.000 de militari la granițele Ucrainei, potrivit estimărilor făcute de experții occidentali. Militarii, tancurile și artileria grea au încercuit practic granițele Ucrainei la nord, est și sud.

Vladimir Putin și alți oficiali ruși au insistat că Moscova nu a făcut decât să își mute forțele militare pe propriul teritoriu și a subliniat în mai multe rânduri că nu intenționează să atace Ucraina.

SUA au pus deja aproximativ 8.000 de soldați în alertă, în cazul în care este nevoie de o intervenție rapidă.

SUA și NATO au zeci de mii de alte trupe deja masate în Europa, pe care să le pot folosi dacă situația o impune, notează CNN.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.