Pepenii din Dăbuleni au ieșit pe piață, producătorii sunt pesimiști: „A fost grindina, acum e dogoarea! Prețul e cam prost”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
De la începutul săptămânii, în „bătătura” din Dăbuleni, târgul local adică, au apărut camionetele și remorcile cu pepeni. E „primul val” al recoltei din acest an, după cum ne explică unul dintre producători. Oamenii așteaptă de dimineața până seara să-și vândă marfa către intermediari sau cumpărători ocazionali. La câțiva metri, se află „bătătura” cu roșii și pepeni galbeni.
Cuprins:
„Am vrut să ținem de preț, dar alții l-au lăsat jos”
În ciuda lubenițelor frumoase, rotunde, ușor aburite de stat în soare, starea de spirit a producătorilor nu e dintre cele mai optimiste. În jur de 2.000 de producători de pepeni trăiesc în orașul din județul Dolj, oraș recunoscut pentru solurile sale nisipoase.
„Ieri, prețul era 2,5 lei pe kilogram. Azi a coborât la 2 lei. Am vrut să ținem de preț, dar dacă sunt alții care lasă prețul jos, nu poți, trebuie să lași și tu. Dacă acum e așa, o să coboare și mai mult. O să-i dăm pe nimic”, spune Adela, o femeie care a venit la târg împreună cu soțul ei, Constantin.
Pepenii lor stau sub umbrelă, în două căruțe. Asta fac de o viață cei doi, cultivă pepeni, sperând că își vor scoate, pe lângă cheltuială, și oarecare câștig. Au fețele roșii de căldură, cu pielea încrețită.
„Am băgat 9.000 de lei în pepeni - 3 lei a costat un răsad. Apoi folia, pentru brazde. Apa la pompă. Ar trebui să vindem măcar să ne scoatem banii”, calculează Adela. „Am ieșit târziu anul ăsta, că au fost ploile, a fost frig, grindină, acum a venit dogoarea. N-o să țină mult, trebuie să-i dăm repede”.
„Din an în an e mai scump să pui pepeni”
Vecinul de stand al celor doi soți e Nelu, un bărbat de 65 de ani, pe care fiul mai mare îl ajută cu transportul și recoltatul.
„Îi vindeam până acum în piață, la raionul Mici Producători, în Târgu Jiu. Aveam două mese. Și anul ăsta le-am găsit ocupate. N-am mai avut loc. Nu erau producători cei care vindeau acolo. Erau din ăia de iau de la angro și vin cu certificat că sunt producători. Peste tot, în toată țara, în piețe e situația asta”, spune Nelu. Adaugă că mesele producătorilor sunt distribuite celor care „împing bani” către șefii piețelor. E resemnat și vlăguit de soare.
„Din an în an e mai scump să pui pepeni. Pe ăștia, dacă nu-i dai într-o săptămână, ai terminat-o cu ei, se strică. Astea sunt primele lubenițe. Sunt crescute la tunele cu folie. Urmează lubenițele care au crescut fără folie, mai mărunte. Apoi cele din toamnă, care cresc pe câmpurile din luncă”.
Și pe Nelu îl îngrijorează prețul, „am auzit că deja se dau cu 1,5 lei kilogramul”, dar nu vede vreo soluție. „Asociație? Niciodată nu cred că se va ajunge la așa ceva, nu e lumea unită. De ani de zile, de pe timpuri, lucrează de unii singuri. La supermarketuri n-avem cum ajunge. Nu cred că e persoană care dă lubenițe la magazine. Au venit unii de la un magazin la mine, la piață în Târgu Jiu, că m-au văzut an de an acolo. L-am sunat pe fiu-meu. Domnule, ăsta-ți cere o anumită mărime, cantitate mare, la termen, la contract”.
Pariul cu hibrizii extratimpurii
Grămada de pepeni pe care o păzește Nelu arată destul de uniformă. Grași, cu codița răsucită, ca niște purcei. „Da, arată bine ai mei, dar sunt ani buni de când mă perfecționez”, admite cu modestie Nelu.
Tot de la el aflăm că soiurile de Dăbuleni - De Dăbuleni, Dulce de Dăbuleni, Oltenia - au pierdut competiția cu hibrizii străini extratimpurii și mai productivi Pata Negra, Crimson Sweet sau Sugar Baby. „Soiuri de Dăbuleni nu prea mai pune lumea, sunt unul sau doi care mai au”. Prin urmare, eticheta potrivită pentru acești pepeni după ajung în piețe de oraș e „pepene din Dăbuleni”, nu „de Dăbuleni”. Soiurile locale sunt târzii și, atât cât se mai cultivă, se coc în august - septembrie.
Câțiva pași mai încolo, e remorca lui Marin, producător care anunță că e hotărât să țină de preț. „Am făcut investiție multă, față de anul trecut. Îi dăm cu 2,5 lei, cu 2,3 lei kilogramul. Să scoatem investiția mai întâi, asta vrem. Că astăzi avem bani, mâine nu mai avem”.
Prețul i se pare lui Marin „cam prost, o grămadă de bani am investit. Am pus doar pepeni. Nu căpșuni, nu porumb, nu roșii. Și pepenii se cam duc, într-o săptămână”.
La Dăbuleni, nu există nici umbră de proiect pentru un depozit de legume-fructe sau pentru o asociație care să apere producătorii de asaltul intermediarilor. Marin ne arată palmele cu bătături. Asta e ceea ce știe el cel mai bine: să muncească. Nu să vândă. Întoarce privirea când îi spui că la tarabe prețul muncii sale e triplu. „N-avem ce face. Dacă nu-i dăm, îi aruncăm”.
