Andrew Tate și Tristan Tate au fost reținuți pentru 24 de ore de procurorii DIICOT miercuri seară, 21 august, după mai bine de 6 ore de audieri, într-un nou dosar. Este vorba despre alte acuzații de trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor, influenţarea declaraţiilor şi spălare a banilor, motiv pentru care de dimineață au fost făcute percheziții.
Cuprins:
UPDATE ora 23.55: Reprezentanții fraților Tate au transmis că cei doi milionari britanici au fost reținuți „perioada maximă pentru care DIICOT poate reține un suspect fără aprobarea unui judecător” și că pentru orice măsură preventivă - arestul, controlul judiciar sau arestul la domiciliu - procurorii trebuie să facă o propunere, care până acum nu a fost depusă.
UPDATE ora 22.50: Frații Andrew și Tristan Tate au fost reținuți pentru 24 de ore, a declarat avocatul celor doi, Eugen Vidineac, pentru Libertatea.
Cei doi milionari britanici vor merge de la sediul DIICOT spre arestul Capitalei.
O măsură identică s-a luat și pentru fosta polițistă Luana Radu, și pentru Georgiana Naghel, considerate complicele fraților Tate.
Foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
UPDATE ora 19.30: Tristan Tate a spus înainte să intre la audieri la DIICOT că anchetatorii „fac orice ca să mă ducă la închisoare. Nu mă judecă, nu mă duc în fața unui judecător, doar mă închid”.
Iar Andrew Tate a afirmat și el, potrivit Digi24: „Trăim într-un imperiu al minciunii și am mai explicat asta și până acum. Scopul lor e să îi pedepsească pe cei care spun adevărul, pentru că noi nu suntem aliații lor. Noi suntem dezinfectantul, lumina care împiedică imperiul lor de minciuni să cucerească noi teritorii”.
UPDATE ora 17.30: Frații Tate au fost escortați de jandarmi la ieșirea din casa în care au avut loc perchezițiile, urmând să fie duși la sediul DIICOT pentru audieri.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
UPDATE ora 8.55: Informaţia privind perchezițiile la reședința fraților Tate a fost confirmată de reprezentanţii lor. „DIICOT a efectuat în această dimineaţă, 21.08.2024, o descindere la reşedinţa fraţilor Tate, în cadrul unei percheziţii legate de un nou dosar. Deşi acuzaţiile din mandatul de percheziţie nu sunt încă pe deplin clarificate, acestea includ suspiciuni de trafic de persoane si spălare de bani”, au transmis reprezentanţii fraţilor Tate.
„Echipa legală a fraţilor este prezentă pentru a se asigura că toate formalităţile se desfăşoară în mod corect. Informaţii suplimentare vor fi oferite pe parcursul zilei de astăzi”, au mai precizat aceștia.
***
Știrea inițială: Patru percheziţii au avut loc miercuri dimineață, 21 august, în Ilfov şi în Bucureşti, într-un dosar cu acuzații de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor, influenţarea declaraţiilor şi spălare a banilor. Vizați de percheziții au fost Andrew Tate și fratele său, Tristan, transmite News.ro.
„Astăzi, 21.08.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov au pus în aplicare 4 mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţului Ilfov şi municipiului Bucureşti, într-o cauză penală privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor, influenţarea declaraţiilor şi spălare a banilor”, a anunțat DIICOT.
Vizaţi sunt fraţii Andrew şi Tristan Tate, spun surse judiciare.
Pe 30 decembrie 2022, Andrew Tate și Tristan Tate au fost arestați preventiv pentru trafic de persoane și viol, acuzații formulate de DIICOT. Cei doi frați au stat trei luni în arest preventiv, iar în martie 2023 au fost plasați în arest la domiciliu.
În iunie 2023, cei doi, alături de Georgiana Naghel și Luana Radu, complicele lor, au fost trimiși în judecată.
În august 2023, frații Tate au scăpat și de arestul la domiciliu, fiind plasaţi sub control judiciar, cu mai multe interdicţii. A fost pentru prima oară după 7 luni când o instanță a decis ca cei doi milionari britanici să fie cercetați în stare de libertate.
Pe 16 iulie 2024, Curtea de Apel București a decis să nu le permită lui Andrew Tate și Tristan Tate să părăsească teritoriul României și să circule liberi în întreaga Uniune Europeană, așa cum decisese Tribunalul București. Cei doi milionari britanici au rămas sub control judiciar.
HqKx131 21.08.2024, 11:18
Sunt nevinovați,mai vedeți-vă de treaba și lasatii în pace!
HqKx131 21.08.2024, 11:25
Cum m-am născut băi fraiere pafnutie?Mic și gras ca tine?
AndreyRlz 21.08.2024, 14:52
Sunt de acord sa fie din nou arestați, dar trebuie date mai multe detalii în acest caz ca să știm și noi
golgol 21.08.2024, 15:25
Baaaa, ia închideți toate videochaturile din tara să vedeți atunci cum se pun tinerii și tinerele pe carte ! Că așa toți fac facultăți și videochat și apoi ne trezim cu unele sau unii videochatisti prin politică ! Cat despre Tate ăștia ...,puneți le interdicție pe România și trimite tii pe amândoi în țara lor să vedeți că acolo is băgați la zdup din prima dacă calca strâmb fara discuții..aici ăștia au bani și i doare la basca că dau mită și scăpa de fiecare data ...România trezește te!
cryssy 21.08.2024, 22:59
100% nevinovati. Ii hartuiesc pt ca dau mult din gura impotriva evreilor si a SUA si enerveaza persoane puternice. Daca aveau ceva impotriva lor erau condamnati deja.