Peste 100.000 de euro lipsă din conturile Universității București. Rectorul cere demiterea directorului administrativ și sesizează Parchetul

Comentează
Arhiva foto

Aida Alexandroaia, directorul general administrativ al Universității din București (UB), este acuzată de abateri disciplinare grave, după ce un audit intern al instituției a scos la iveală că din conturi lipsesc 571.000 lei. Banii ar fi fost retrași pe rând în ultimii doi ani de o altă angajată a instituției, pe baza unei dispoziții semnate de Alexandroaia, arată un raport al unei comisii desemnate de Ministerul Educației, obținut de Libertatea. Tot ea semna și filele de cec pe baza cărora se făceau retragerile. Documentul Comisiei nu explică și ce s-a întâmplat cu banii.

Senatul Universității București urmează să voteze miercuri propunerea rectorului Marian Preda, de demitere din funcție a directorului general administrativ al instituției, Aida Alexandroaia.

Aceasta este acuzată de abateri disciplinare grave, după ce o comisie a Ministerului Educației a constatat, în urma unui audit realizat la Universitatea București că din conturile universității lipsesc 571.000 de lei, adică circa 110.000 de euro, care ar fi fost retrași în ultimii doi ani de o angajată a instituției în urma unei împuterniciri ilegale semnate de Alexandroaia.

Aida Alexandroaia are una dintre cele mai importante funcții în universitate. Practic, directorul general administrativ are cea mai mare putere de decizie în privința gestionării banilor și a patrimoniului.<br>

Potrivit comisiei, totul s-a petrecut în perioada 2019-2020, după ce directorul administrativ Alexandroaia a împuternicit-o pe Nicoleta V., unul dintre administratorii financiari ai universității, să ridice, pe baza unei delegații, din caseria instituției mai multe sume de bani pentru un proiect derulat de Facultatea de Drept din cadrul universității cu fonduri de la Primăria Capitalei, prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic (AMPT). Obiectivul proiectului era „punerea în valoare a Palatului Facultăţii“, care este monument istoric.

Numai că în cadrul acestui proiect „nu se efectuau plăți în numerar și beneficiarul fondurilor (Facultatea de Drept) nu solicitase plăți în numerar“, mai arată documentul.

Mai precis, potrivit documentului, Nicoleta V. retrăgea bani din contul BCR al Universității, îi redepunea la trezoria instituției, după care sumele erau retrase de la casieria UB „în baza unor documente intitulate proces-verbal de plăți, fără a exista niciun document justificativ pentru astfel de plăți“, arată raportul.

Astfel, În 2019, s-au făcut 25 de retrageri de câte 10.000 de lei (suma maximă  pe care o poți ridica legal) și una de 6.000 de lei. Anul următor, s-au făcut 30 de retrageri a câte 10 mii de lei fiecare, potrivit aceluiași document. Toate retragerile s-au făcut pe bază de proces-verbal. <br>

Mai mult, proiectul s-a încheiat în decembrie 2019, deci nu mai era nevoie finanțare în 2020, când retragerile au continuat.

Alexandroaia: Nu era în fișa mea să urmăresc banii”

Documentul arată că șefa din Universitate ar fi fost sesizată de o persoană din instituție de retragerile de bani, dar nu au fi luat nicio măsură în acest sens. Așa că persoana care a observat problema, s-a adresat mai sus, conducerii Universității.

„Nu era fișa mea de post să urmăresc banii! Cecul, numerarul îl semnam pentru toate sumele! Nu numai pentru dânsa (n.r.-Nicoleta V.)”, a afirmat Aida Alexandroaia în fața comisiei de disciplină. Afirmație contrazisă de raportul de audit al instituției.

Documentul Comisiei Ministerului nu explică ce s-a întâmplat cu banii retrași, ci enumeră doar retragerile repetate.

Bursieră de merit la instituția la care lucra

În urmă cu doi ani, numele directoarei a fost în atenția presei, după ce publicația cetățeanul.net a scris că aceasta primea bursă studențească de merit din partea universității la care lucra.

Mai precis, aceasta se înscrisese la un masterat în cadrul Facultății de Administrație și Afaceri și primea bursă de 740 de lei. Salariul acesteia era de 13.000 de lei pe lună. Contactată atunci, Alexandroaia a declarat că-și va dona bursa.

Universitatea București: O angajată a fost dată afară, alta a primit un avertisment

Universitatea București a reacționat prin purtătorul de cuvânt al instituției, Mirabela Amarandei. Și precizează că două angajate - cea care a făcut retragerile și o casieră au fost deja sancționate în acest caz. Una a fost dată afară, alta a primit un avertisment

Este o situație regretabilă pentru Universitatea din București, o instituție de educație și formare a cărei misiune rămâne ancorată în valorile democrației autentice. De la momentul semnalării situației de către un coleg, universitatea, prin forurile sale de conducere- Rectorul, Consiliul de Administrație, Senatul - a luat, începând cu luna martie, toate măsurile administrative care se impun într-un astfel de caz.

A fost constituită, inițial, comisie de audit intern. Apoi, ca urmare a constatărilor acesteia, s-au inițiat și derulat comisii de disciplină pentru stabilirea dimensiunilor abaterilor și recuperarea prejudiciului, dar și pentru întărirea capacității de prevenție și control și evitarea pe viitor a unor astfel de situații. A fost verificată activitatea profesională a trei persoane. În cazul uneia dintre ele, Consiliul de Administrație a decis desfacerea contractului de muncă, iar pentru cea de-a doua a dat avertisment. În cel de-al treilea caz există propunerea disciplinară de desfacere, procedurile interne sunt în curs de derulare”, afirmă Amarandei.

A fost sesizat Parchetul

Potrivit purtătorului de cuvânt, Universitatea a sesizat Parchetul pentru lipsa banilor din conturi.

„Instituțiile abilitate ale statului sunt cele care vor aduce clarificări referitoare la dimensiunile, de data aceasta, juridice ale problemelor identificate de către organismele interne de control ale UB”.

Libertatea a contactat-o pe directoarea Aida Alexandroaia pentru a-i cere un punct de vedere la acuzațiile aduse, dar nu ne-a răspuns până la publicarea acestui text.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
09:09
Un șofer de TIR va plăti 1.350 de euro amendă pentru 53 de minute de condus în Olanda, timp în care a parcurs 63 de km
08:52
A înotat fără oprire din Grecia până în Italia și a parcurs 91,4 km în aproape 32 de ore: „Mama mea mă aștepta”
08:45
Cum și-a găsit Mirela Vaida cei trei copii când s-a întors de la „Asia Express” 2026. „Nu mai avea doi dinți. Dezordine, lucruri stricate...”
08:33
Primăria New York publică 173.000 de documente despre calitatea aerului după 11 septembrie 2001
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!