În opt luni de pandemie, România a ajuns într-o situație îngrijorătoare, cu aproape 5.000 de cazuri de coronavirus zilnic, peste 800 de pacienți la Terapie Intensivă și peste 100 decese în 24 de ore. Secretarul de stat Raed Arafat spune că s-ar putea ajunge şi la 100 de pacienţi care să intre zilnic în Terapie Intensivă, ceea ce înseamnă adaptarea sistemului şi introducerea mecanismelor de lucru după conceptele de medicină de dezastre.

În medicina de dezastre se fac scenarii, se aproximează victimele și se stabilește necesarul de oameni și de echipamente care să fie disponibile imediat și să fie aplicate la situații care se pot schimba nu doar de la o zi la alta, ci și de mai multe ori într-o zi.

“Secția de Terapie Intensivă (n.r. – de la Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București) este plină, în secția de COVID, în acest moment, sunt câteva locuri. Au fost mai multe externări în cursul zilei de ieri și acest lucru a permis ca în acest moment să avem locuri. Sigur, nu vom avea locuri pentru mult timp, dar este bine că putem să oferim în acest moment această posibilitate de internare pacienților. Presiunea este mare! Numărul de pacienți care se adresează pentru evaluare este în creștere, dacă mă refer la pacientul suspect. În acest moment, am observat în ultimele zile, o reducere a numărului de pacienți confirmați care vin pentru evaluare, pentru că sunt și alte unități care au preluat aceste categorii de pacienți. Numărul de pacienți suspecți, pacienți care au simptomatologie specifică al infecției SARS-CoV-2 este în creștere”, a declarat Beatrice Mahler.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Nu putem spune că în acest moment ne aflăm într-o situație de dezastru, pentru că mai avem paturi de terapie intensivă, chiar dacă nu au în acest moment destinația COVID. Avem spitale care pot să fie transformate în spitale care să asigure asistență acestor pacienți. Însă, cu siguranță, nu putem să lăsăm lucrurile până în ultimul moment.


Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București:

Referitor la posibilitatea ca medicii români, care luptă împotriva COVID-19, să intre în “logica medicinei de dezastre”, Beatrice Mahler a declarat: “Organizarea unităților sanitare trebuie să prevadă și să aibă ca și procedură implementată în rândul salariaților acest tip de medicină de dezastru, care se referă, pe de o parte, la mobilizarea întregii resurse umane din unitatea respectivă, adică să se renunțe la concediile de odihnă și toată lumea să ajungă la spital în cel mai scurt timp posibil și se reorganizează graficul astfel încât asistența pacientului să fie prioritară și să fie permanentă, cu forțe importante de personal. Pe de altă parte, este extrem de important triajul pacientului, locul unde este realizat triajul și modalitatea de triaj”.

Legat de faptul că medicina de dezastru presupune, printre altele, faptul că medicii vor fi nevoiți să aleagă între pacienți, aceasta a spus:

Medicina de dezastru înseamnă asigurarea rapidă a șanselor la supraviețuire pentru fiecare pacient care ajunge într-o unitate sanitară. Aspectele etice trebuie foarte bine clarificate, pentru că viața tuturor este la fel de valoroasă și de importantă. Trebuie găsită cea mai bună formulă, astfel încât fiecare persoană să aibă acces la un pat de spital în momentul în care acest lucru trebuie făcut.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Beatrice Mahler a anunțat că se va vaccina împotriva COVID-19, atunci când acest lucru va fi posibil, și le-a recomandat românilor să-i urmeze exemplul.

„Vaccinul trebuie făcut. Este o protecție pe care trebuie să o avem toți, cu atât mai mult cei din sănătate, pentru că observăm în fiecare zi colegi de-ai noștri pierd această luptă cu infecția SARS-CoV-2 și atunci este extrem de important să protejăm persoanele cele mai expuse”, a subliniat aceasta.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI