Cuprins:
Ce înseamnă concesii „inacceptabile” pentru ucraineni
Ucrainenii ar fi dispuși să iasă în stradă dacă Kievul ar face „concedii inacceptabile” în fața Moscovei. Cedarea de teritorii în fața Rusiei, de exemplu, este considerată inacceptabilă de cei mai mulți dintre ucraineni, conform unui studiu realizat de Info Sapiens pentru New Europe Centre și citat de portalul ucrainean de știri Ukrainska Pravda.
Mai exact, potrivit celui mai recent sondaj, renunțarea temporară la teritoriile ocupate este considerată inacceptabilă de 40,2% dintre ucraineni, în scădere față de 53,2% acum un an și 76,2% acum doi ani. Doar 5,1% consideră această concesie acceptabilă. Pe de altă parte, Rusia are trei puncte-cheie pentru care nu va face concesii în vedere obținerii păcii, iar teritoriile revendicate în timpul războiului din 2022 sunt cele mai importante pe listă.
Peste 50% dintre ucraineni sunt gata să iasă în stradă și să protesteze în fața acestor concesii
În cazul în care s-ar ajunge la aceste concesii, peste jumătate din ucraineni sunt dispuși să protesteze.
Sondajul recent realizat dezvăluie atitudinile ucrainenilor față de potențiale concesii în negocierile de pace. Conform sursei citate mai sus, 51,4% dintre ucraineni sunt dispuși să protesteze față de concesiile inacceptabile.
Cum s-a schimbat atitudinea ucrainenilor față de UE și NATO
Totuși, procentul ucrainenilor care consideră inacceptabilă renunțarea la aspirațiile NATO scade treptat, ajungând la 41,1% (față de 48,7% acum un an și 56,9% acum doi ani).
Refuzul de a adera la UE este inacceptabil pentru 51% dintre ucraineni, ușor mai mult decât anul trecut (50,7%).
Numărul ucrainenilor care consideră incceptabilă reducerea forțelor armate a crescut
În ultimul an, a crescut numărul ucrainenilor care consideră inacceptabilă reducerea forțelor armate (77,9% față de 74,5%) și acordarea statutului de a doua limbă de stat pentru rusă (73% față de 70,9%).
În schimb, a scăzut procentul celor care resping categoric reducerea reparațiilor din partea Rusiei (58,7% față de 62,2%), refuzul de a urmări penal liderii ruși și criminalii de război (65% față de 68,4%) și ridicarea sancțiunilor (64,1% față de 64,8%).
Sondajul a fost realizat între 5 și 26 noiembrie 2025, pe un eșantion de 1.000 de respondenți.
Putin și trimișii speciali ai lui Donald Trump, întâlnire la Moscova privind planul de pace
Discuțiile dintre Vladimir Putin și trimișii speciali ai președintelui SUA Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, au avut loc la Kremlin, în cursul zilei de 2 decembrie. Negocierile s-au prelungit până după miezul nopții.
Cei doi emisari americani au negociat prin traducători alături de consilierul lui Putin, Kirill Dmitriev. Iuri Ușakov, principalul consilier de politică externă al lui Putin, a declarat că nu s-au găsit compromisuri, dar că discuțiile au fost constructive, iar potențialul de cooperare economică ruso-americană rămânea uriaș.
Discuții privind teritoriile Ucrainei, la întâlnirea de la Moscova
Emisarii americani și președintele rus au discutat și despre punctele din planul de pace propus de SUA, referitoare la teritoriile Ucrainei revendicate de ruși.
Putin a reacționat negativ la unele propuneri americane, iar Ușakov a precizat că problema teritorială – referitoare la revendicările ruse asupra întregului Donbas, deși Ucraina controla încă cel puțin 5.000 km² din zonă – a fost discutată, potrivit Reuters.
Unele propuneri americane au fost considerate acceptabile, dar altele – inadecvate, așa că negocierile urmau să continue. După discuții, cele două părți nu au ajuns la un consens, iar inițial s-a spus că Vladimir Putin refuza orice plan de pace propus de Donald Trump în Ucraina. Pe de altă parte, Kremlinul susține că Putin nu a respins planul de pace al lui Trump, însă nu au oferit detalii cu privire la discuțiile de la Moscova.
Witkoff a informat Casa Albă de la ambasada SUA din Moscova după întâlnire, dar nu era planificată o întâlnire directă între Putin și Trump.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f209215251979661ba8be16f6da8c1e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_9abbe82b179a233b78e400d0ac29a24f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e21838fb1176745b6484dd3070682fc5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3bb51932756e8f025223dc50812a0d20.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3be66d7427a81d2cd51d3a19166dc73e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b67c125d77669998494ad4a86f647ecd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_43c03bdaaa6780804f67572fb6e278ce.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3b5a209d81eb60bafe011cb60175525d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_9f41864302e0604f12574212130174aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_50bd77dc7830fe0b361325f608bcdd04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_71ab4a93b2e2065093a3ff0c2e2cf998.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_a693b1a4575b6c9e8991ef391949c89b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_82505cd357e69480c5ed7fc773681569.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5484b05e81f8d381c6d8813f023c64cc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_77705b4abc2ffaa533d5e698e1a12041.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_bd33579aa471f5d215fe302e8d36a8ab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a565ce861f460627f63bac98c65a1d10.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_e4cd671462b75c7446c751e8799b6423.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_ebccb691495fe4d842a3a5180d4fdbe6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_62edece4cb954bf1ae3e0cf7d338a60e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_09462f31084b6de00788ad3abb05e449.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_64ad539b208fd067960fac92ecab75d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_a031f6d0a2d857880ccd27fcb62dfa30.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_142b5674f5aa788637e2e02499bbe05a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c9f247aef6f9a77edc8248f569676969.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_99d41b7cf921ea8fe116ef0b2908f587.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/protest-ucraina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_f4d5bdc1122fbf49a87c13e03dd33100.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_9882a8cdc10dadc34d63890a973fa4a0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/procurorul-militar-bogdan-pirlog-ramane-cu-salariul-taiat-dupa-criticile-aduse-sistemului-judiciar--decizia-luata-de-instanta-condusa-de-lia-savonea-e1768845119750.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/retea-energie-electrica-romania-pret-energie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_82292212a7507b5823648afabebf3405.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_222ca03c89ed38b6a828ff3734b2003e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/codruta-meila-coco-desafio-aventura-pro-tv-voyo-luptatorii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/aurora-ghinoiu-desafio-aventura-pro-tv-voyo-visatorii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_602dfadbcf5b8617564e03805145dd71.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_16ca29bc7afe0d86f0b04b6cfab4168d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ilie-bolojan-foto-cristian-otopeanu-guvern.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/rares-bogdan-nu-a-mai-aparut-in-presa-de-mai-bine-de-jumatate-de-an-e1768847955748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/profimedia-1067416860-e1768843240830.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/profimedia-1054510216.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/ce-inseamna-cand-cineva-isi-da-ochii-peste-cap.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/ce-este-glamping.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/kvgorenje-ehf-2026.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/expresia-a-face-din-tantar-armasar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/ulei-seminte-de-dovleac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/fata-bula-limba-romana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/utilizari-ale-frunzelor-de-dafin.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/masina-de-politie.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/tunel-momaia-sectiunea-4-a-autostrazii-sibiu-pitesti-19-ianuarie-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/02/acte-necesare-inmatriculare-auto.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/targ-sectorul-6-bucuresti-16-scaled.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/proteste-fermieri-ue.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/nicusor-dan-primirea-sefilor-de-misiuni-diplomaticeoriginalradr26aug2025-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/radu-marinescu-ministrul-justitiei-1-e1765726705166.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/protest-pentru-libertatea-presei-shutterstock2685090471.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.