Totul s-a întâmplat duminică, 18 iulie, atunci când șoferul în vârstă de 40 de ani a fost oprit pentru un control în trafic pe DN 15, în localitatea Alexandru cel Bun din județul Neamț. În urma verificărilor, polițiștii au descoperit trufele negre din autoutilitară și au decis să facă un control suplimentar pentru că aveau suspiciuni cu privire la legalitatea actelor și la cantitatea de trufe din avizul de însoțire.

„În urma inventarierii, au rezultat 1.170 de kilograme, iar verificările efectuate de polițiști au relevat că transportul trufelor s-ar fi efectuat fără deţinerea documentelor prevăzute de legislația în vigoare. Trufele au fost ridicate de polițiști și predate specialiștilor din cadrul Direcţiei Silvice Neamţ”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de furt al unor produse specifice ale fondului forestier național.

Citeşte şi:

Piedone a cumpărat pe bani publici un „studiu sociologic”, dar în achiziție apare codul „servicii de agenții de presă”!

De ce e importantă schema completă de vaccinare anti-COVID. Detalii despre eficiența vaccinurilor, pe grupe de vârstă și afecțiuni

Politico: NATO caută un nou secretar-general. Klaus Iohannis este pe lista posibililor candidați

„Mă ațâța degeaba, dar ce mi-a propus azi e prea mult” » O actriță, dezvăluiri spectaculoase despre o aventură cu „cel mai frumos bărbat”
PARTENERI - GSP.RO
„Mă ațâța degeaba, dar ce mi-a propus azi e prea mult” » O actriță, dezvăluiri spectaculoase despre o aventură cu „cel mai frumos bărbat”
Cine este de fapt amanta lui Reghe. Detalii BOMBĂ au ieșit la iveală! Cadouri extravagante și...
Playtech.ro
Cine este de fapt amanta lui Reghe. Detalii BOMBĂ au ieșit la iveală! Cadouri extravagante și...
Directoarea şcolii 178 din cartierul bucureştean Pajura şi soţul ei, preotul Costel Paizan, au murit arşi de vii în casă, în timpul furtunii
Observatornews.ro
Directoarea şcolii 178 din cartierul bucureştean Pajura şi soţul ei, preotul Costel Paizan, au murit arşi de vii în casă, în timpul furtunii
Horoscop 30 iulie 2021. Săgetătorii scot la lumină anumite adevăruri, unele dintre ele foarte dureroase
HOROSCOP
Horoscop 30 iulie 2021. Săgetătorii scot la lumină anumite adevăruri, unele dintre ele foarte dureroase
Milionarul lăsat pieton de Poliția Locală Constanța. I-au ridicat bolidul Ferrari parcat neregulamentar
Știrileprotv.ro
Milionarul lăsat pieton de Poliția Locală Constanța. I-au ridicat bolidul Ferrari parcat neregulamentar
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Când merită să îți plătești creditele în avans
PUBLICITATE
(Publicitate) Când merită să îți plătești creditele în avans