„Guvernul stabilește noi date ale alegerilor și competitorii vor trebui din nou să se înscrie în competiție. Asta înseamnă că vom vota la anul”, a precizat Petre Lăzăroiu la Antena 3.

„Dacă alegerile parlamentare sunt validate, Parlamentul îşi va alege structurile, respectiv preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, chestorii etc şi atunci sigur că se poate numi, aşa cum scrie în Constituţie, un preşedinte interimar. Adică preşedintele Senatului să ia locul preşedintelui ieşit din mandat”, a explicat Petre Lăzăroiu, pentru News.ro.

Anterior, fostul judecător CCR se întreba retoric de ce nu se pornește o acțiune penală împotriva lui Călin Georgescu, candidat independent la președinția României.

„De ce nu se porneşte o acţiune penală, nu in rem (n.r. cercetarea faptei), ci in personam (n.r. cercetarea unei persoane)? Să se demonstreze dacă e omul ruşilor şi ce a făcut (n.r. Călin Georgescu). N-am nimic împotrivă dacă se demonstrează că Georgescu e omul ruşilor, dar să se demonstreze, să se arate. Noi doar facem afirmaţii. Nu ştiu de ce statul român nu face nimic”, a transmis Petre Lăzăroiu.

Curtea Constituțională a anulat vineri, 6 decembrie 2024, turul 1 al alegerilor prezidențiale.

Românca de pe malul Mării Adriatice care face torturi cu scufundarea Titanicului
Recomandări
Românca de pe malul Mării Adriatice care face torturi cu scufundarea Titanicului

„În temeiul articolului 146, lit. f) din Constituție, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României”, se arată într-un comunicat văzut de Europa Liberă.

Întregul proces electoral va fi reluat „în integralitate” de Guvern, la o nouă dată, care va fi comunicată ulterior de către Executiv, mai spune CCR.

Turul al doilea era programat pe 8 decembrie, între Călin Georgescu (22,94%) și Elena Lasconi (19,17%). 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

costelu   •   06.12.2024, 15:46

Voturi peste voturi , se uzează ștampilele alea de la atâtea renumerări și anulări

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Uluitor ce se întâmplă la doar o săptămână de la nunta lui Jador cu Oana Ciocan: ”Acum te iubește, după se supără pe tine. Eu am fost lângă el și...”. Anunțul care a luat pe toată lumea prin surprindere
Viva.ro

Cum arată fiul cel mare al Nicoletei Luciu. Zsolt Jr. are aproape 16 ani, e "cool" și înalt ca bradul. Și-a făcut debutul în online și toată lumea s-a îmbulzit să-i vadă pozele
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată fiul cel mare al Nicoletei Luciu. Zsolt Jr. are aproape 16 ani, e "cool" și înalt ca bradul. Și-a făcut debutul în online și toată lumea s-a îmbulzit să-i vadă pozele
Filmul românesc de pe Netflix care a stârnit controverse în debut de an. E plin de vedete și faze amuzante
FANATIK.RO
Filmul românesc de pe Netflix care a stârnit controverse în debut de an. E plin de vedete și faze amuzante
Cum arată apartamentul în care Raluca Bădulescu stă cu chirie. Are pat rotund și covoare din piele de ponei! 'Plătesc 1.300 de euro pe lună!'
Unica.ro
Cum arată apartamentul în care Raluca Bădulescu stă cu chirie. Are pat rotund și covoare din piele de ponei! 'Plătesc 1.300 de euro pe lună!'
Cât costă o canapea în luna reducerilor. Preţul, mai mic şi cu 40%
Observatornews.ro
Cât costă o canapea în luna reducerilor. Preţul, mai mic şi cu 40%
Horoscop 5 ianuarie 2025. Fecioarele sunt astăzi tentate să găsească confirmări pentru bănuieli și griji care le împovărează
HOROSCOP
Horoscop 5 ianuarie 2025. Fecioarele sunt astăzi tentate să găsească confirmări pentru bănuieli și griji care le împovărează

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI