Petreceri PSD-PNL ținute într-o clădire istorică din 1680, transformată în salon de nunți cu cort imens, luminițe și piscină!

Comentează
Arhiva foto

Hanul Mare din Băleni, Dâmbovița, unde s-a turnat chiar și un film cu Florin Piersic, abia se mai poate vedea de un cort de nunți amplasat în fața lui.

  • Patronii care au concesionat clădirea pentru 49 de ani n-au luat în seamă documentația aprobată de Ministerul Culturii și au renovat după un plan neavizat, iar întreaga convenție stat - privat a intrat în atenția pocurorilor.
  • Patronul este director la Autoritatea Electorală Permanentă Dâmbovița, Emanuel Palea.
  • El are hanul prin firme deținute de familie, iar aici se succed evenimente organizate de PSD și PNL, cu invitați precum senatorul PNL Iancu Caracota ori europarlamentarul PSD Rovana Plumb.
  • Deși a întârziat lucrările, proprietarul hanului pentru următoarele patru decenii a fost iertat de plata redevenței în primii 10 ani, iar primăria a pierdut 45.000 de euro.
  • DNA Ploiești tocmai a preluat dosarul în 2019.

“Buzunarul meu vorbește/orice limbă își dorește”. Asta se aude din cortul care a crescut în miezul localității Băleni, cort vizibil ca un buric al pământului de pe deal. Oamenii n-au nici o problemă că buzunarul vorbește, ci că o face toată noaptea.

Buzunarul vorbește dintr-un cort de nunți amplasat în fața unui han istoric, atestat pentru prima oară la 1680.

Iar tot ceea ce pot face vecinii e să filmeze de după gard și să aștepte somnul. Sau dimineața.

Hanul Mare din Băleni, concesionat în 2010

Procesul concesionării hanului a început acum aproape un deceniu, în 2010, conform contractului cu numărul 6017/24.08.2010 încheiat între Primăria Băleni și compania Alesipa SRL, deținută de familia lui Emanuel Palea.

Cel din urmă, director la Autoritatea Electorală Permanentă, al cărui număr de telefon apare însă în contractul din 2010, deși compania nu era pe numele lui.

Emanuel Palea

Palea e șeful, iar soția și soacra doar apar în firme. De pe Alesipa, el a subconcesionat, în 2016, pe altă firmă de familie, Hanul Mare Băleni SRL.” Sursele ziarului Libertatea:

Tot de-acum 9 ani apar primele piste urmărite de procurori.

«Iertați» de 45.000 de euro, «chirie» de 4.500 de euro din 2021!

Ce observă procurorul Cosmin Radu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cel care a deschis dosarul 749/P/2017?

“Concesionarul s-a angajat să execute lucrările de restaurare a monumentului până la finele anului 2013, acordându-i-se o perioadă de graţie de 10 ani de la plata redevenţei anuale de 4.500 de euro fară TVA, respectiv până în anul 2020, primăria renunţând astfel la venituri totale în sumă de aproximativ 207.000 de lei fără TVA”, punctează magistratul.

Planul de concesiune fără cort

Lucrările au fost întârziate, astfel că, în 2012, s-a solicitat “prelungirea termenului prevăzut în contract de realizare a lucrărilor”.

Sală de nunți în loc de 8 camere la etaj

Procurorul a audiat mai multe persoane din cadrul Primăriei Băleni, iar declarațiile arată diverse artificii făcute pe parcursul renovării clădirii.

Hanul abia se poate vedea de la stradă acum

Clădire care abia se poate vedea de la stradă acum. Se ițește doar acoperișul cortului de nunți și piscina din stânga. Mai mult, gardul de la stradă are bannere cu prețurile la bazin.

De exemplu, referentul de urbanism din cadrul Primăriei, Ștefan George, a declarat că “nu s-a respectat în totalitate documentaţia privind modul de realizare a reabilitării construcţiei Hanul Mare”. Astfel, a declarat el în fața autorităților, “n-au fost construite cele 8 camere la etaj, ci doar o sală mare pentru organizarea de nunţi şi botezuri, la parter fiind construită în plus o terasă”.

Iar povestea nunților s-a prelungit și în curte. Unde, din 2016, a răsărit un cort uriaș.

PNL și PSD petrec la cort

Iancu Caracotă, al patrulea, cu cravată roșie, și primarul PNL Florea Mușat, ultimul din dreapta

Din vara acelui an au început și petrecerile la cortul din fața Hanului Mare. Evenimente la care, pe lângă nunți și botezuri, au participat politicieni din principalele partide.

De exemplu, aici a petrecut primarul PNL Florea Mușat, în al cărui prim mandat s-a concesionat hanul către compania lui Palea, la o masă festivă alături de Iancu Caracotă. Constănțeanul Caracotă este, din decembrie 2016, senator PNL, fiind ales în circumscripția electorală Dâmbovița.

Tot la cortul din fața Hanului a tras, în campaniile electorale, Rovana Plumb.

Rovana Plumb,(centru) la un eveniment organizat în cort

Influentă la nivelul județului, cea aleasă europarlamentar în primăvară este președinta PSD Dâmbovița.

“Nivelul valorilor măsurate au depăşit limitele admisibile stabilite conform actelor normative în vigoare”

Raportul de încercare nivel de zgomot nr. 1/2019, respectiv 2/2019 din data de 14.03.2019 realizate de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului la solicitarea Tribunalului de pe lângă Parchetul Dâmbovița

Au cerut autorizație abia după primele evenimente

Nu doar că evenimentele din cort deranjează vecinii, însă tot oameni din primărie au povestit cum s-a ridicat construcția.

Viceprimarul Gheorghe Florea a declarat că “acest cort a fost construit şi dat în folosinţă în vara anului 2016 şi a făcut recepţia abia la 21.07.2017”, deoarece atunci a fost solicitat de către Hanul Mare. “Martorul a declarat că autorizaţia de construire pentru acest cort a fost solicitată la data de 16.09.2016, deci după ce efectiv a fost dat în folosinţă”, amintește procurorul.

Parchetul Dâmbovița, cel care a început cercetările, a transferat dosarul, în 2019, către DNA Ploiești.

“Cunoşteam, la momentul respectiv, că sunt discuţii pe marginea legalităţii amplasării acestui cort pentru evenimente, dar cu toate acestea am semnat procesul verbal de recepţie deoarece aşa am crezut eu de cuviinţă”Gheorghe Florea, viceprimar Băleni, declarație de martor în dosarul 749/P/2017:

Cerința Ministerului Culturii și a arhitectului: mutați cortul!

Tot în 2017, Direcția Județeană pentru Cultură Dâmbovița, aflată în subordinea Ministerului Culturii, a întocmit un răspuns devastator referitor la Han.

Astfel, sub semnătura lui Alexandru Radu, director executiv, DJC Dâmbovița amintește că documentația supusă avizării Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice, întocmită de compania SC Arhorizont SRL în colaborare cu arhitectul specialist Doina Petrescu, în baza căreia au fost aprobate lucrările de reabilitare a monumentului istoric, nu a fost depusă spre autorizare la Primăria Băleni. În locul acesteia a fost depusă o alta, care nu avea însă aviz nici de la DJC Dâmbovița, nici de la Ministerul Culturii!

Mai mult, lucrările de renovare au fost realizate diferit față de ambele documentații.

Recomandările arhitectul specialist Doina Petrescu

Atât Ministerul Culturii, cât și arhitectul Doina Petrescu au propus refacerea mai multor elemente ale Hanului, dar și mutarea bannerelor, a luminițelor și a cortului.

Aici a jucat Piersic

Cort din cauza căruia nu se mai vede, de la stradă, o clădire folosită inclusiv într-un film în care au jucat Florin Piersic, Marga Barbu, Ion Besoiu, Jean Constantin și Alexandru Repan, “Colierul de turcoaze”.

Hanul în filmul “Colierul de turcoaze”

Atestat la 1680, însă construit înainte de această dată, era o clădire importantă pe “fostul drum al Târgoviștei”, așa cum punctează Adriana Cuciureanu, cercetător ştiinţific dr. la Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, într-o lucrare citată de Adevărul.

Discuție pe SMS, n-a răspuns la întrebări

Emanuel Palea n-a dorit să vorbească la telefon cu Libertatea. A invitat ziarul la o discuție “la cafea”, însă nu cu el, ci cu “administratorul” Hanului, al cărui nume n-a vrut să-l amintească în SMS-urile schimbate cu reporterii.

A convenit, în cele din urmă, să primească întrebări oficiale pe e-mailul Hanului, întrebări la care nu s-a răspuns de sâmbătă și până la publicarea materialului.

Ce spun cei doi primari care s-au succedat în scaunul de edil al comunei în ultimii 10 ani

Proiectul avizat, sus, versus cel neavizat



Florea Mușat a fost primarul comunei Băleni din 2000 până în 2012, după care a avut o pauză de un mandat și din 2016 este din nou primarul comunei. În timpul mandatului său s-a făcut concesionarea monumentului istoric către una din firmele controlate de Emanuel Palea.

Contactat telefonic de Libertatea, primarul a declarat că “hanul era un grajd, nu avea acoperiș, uși nimic” și că preluarea acestuia de către SC Alesipa SRL a fost o salvare pentru monumentul istoric.

Scutirea platei redevențelor pe 5 ani a fost “o modalitate de a atrage investitorii că altfel nimeni nu se băga să refacă hanul”.

Mușat insistă că din cunoștințele lui, proiectul de reabilitate depus la primărie avea toate avizele necesare de la Ministerul Culturii.

“Proiectul a fost același, doar că s-au schimbat firmele de proiectanți și s-au dat denumiri diferite proiectelor”, adaugă primarul.

«Vinovații să răspundă»

Actualul primar se dezice de responsabilitatea eliberării autorizației de construire pentru han: “Eu nu eram primar când s-a dat autorizația de construire la Han. Cine a dat-o, să răspundă”.

Primarul din Băleni recunoaște totuși că a greșit atunci când a eliberat în 2017 autorizația de construire pentru cortul de nunți care i-a luat fața hanului.

“Da, pentru autorizația aia am fost amendat contravențional cu 5.000 de lei de Inspectoratul de Stat în Construcții”, declară Mușat.

Florea Mușat Foto dambovitanews.ro

Instanța a anulat autorizația de construire pentru cortul de nunți, iar acum proprietarul este obligat să obțină toate avizele necesare construcției, altfel cortul trebuie demolat.

«Eu mai multe nu știu, vedeți la celălalt primar din 2012 până în 2016»

Florea Mușat încheie apelul telefonic spunând că primarul comunei dinaintea lui poate răspunde la mai multe întrebări.

Marian Paraschiv a fost primar al comunei Băleni în perioada 2012-2016. În timpul mandatului său s-a eliberat autorizația de construire pentru han, s-a schimbat firma care administrează hanul de la SC Alesipa SRL la SC Hanul Mare Băleni SRL și tot în această perioadă s-a prelungit cu 5 ani perioada de grație prin care firma care administrează hanul nu plătește redevențe.

Sunat de jurnaliștii ziarului Libertatea și întrebat de modul în care s-a eliberat autorizația de construire, dar și de prelungire a termenului de neplată a redevențelor, Paraschiv a închis telefonul.

Un set de întrebări i-a fost trimis prin SMS, dar până la această oră nu s-a primit nici un răspuns.

[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/12/raport-ministerul-culturii-pdf-1.pdf" title="Raport Ministerul Culturii PDF"]
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:25
Radu Ciucă, detalii din culisele emisiunii „Furnicuțele” după venirea lui Cătălin Măruță. Ce îl enervează la prezentatorul TV
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!