Petrică Bacaim, ofiţer de poliţie în Poliţia de Frontieră - Garda de Coastă Constanța, este cercetat penal de DNA, fiind acuzat că a oferit presei locale informații referitoare la un flagrant privind contrabanda de țigări și alte detalii din anchetă, a anunțat Direcția Națională Anticorupție, marți, 9 mai.
UPDATE. Prin Decizia penală nr. 100/RC din data de 11.02.2026, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României, a fost casată hotărârea de condamnare și s-a dispus achitarea ofițerului de Poliție, reținându-se în mod expres că fapta nu este prevăzută de legea penală, decizia fiind definitivă.
„Inculpatul Bacaim Petrică, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul Poliției de Frontieră – Garda de Coastă Constanța, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi transmis unor jurnaliști de la o publicație locală informații nedestinate publicității”, a transmis parchetul specializat în combaterea corupției.
Concret, faptele de care este acuzat polițistul sunt divulgarea următoarelor informații:
Totodată, polițistul „ar fi permis unui fotoreporter accesul în câmpul infracțional pentru a efectua fotografii și înregistrări video și pentru a transmite informații legate de activitățile desfășurate de organele de poliție”, se mai arată în comunicatul DNA.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța l-au trimis în judecată pe Petrică Bacaim, în stare de libertate, iar dosarul a fost trimis la Tribunalul Constanța.