Pleci în vacanţă printr-o agenţie de turism? Iată ce clauze trebuie să conţină contractul

Comentează
Arhiva foto

Ce informaţii trebuie să primeşti de la agenţia de turism
Agenţia de turism are obligaţia să îţi furnizeze, în scris, în vederea încheierii contractului, următoarele informaţii: 
- localitatea de destinaţie, rută de parcurs; mijlocul/mijloacele de transport utilizat/utilizate, caracteristicile şi categoria acestuia/acestora, tipul unităţilor de cazare, adresele şi categoriile de clasificare a acestora, serviciile de masă oferite şi categoria de clasificare a unităţilor de alimentaţie, durata programului, cu indicarea datei sosirii şi a plecări, informaţii generale privind regimul paşapoartelor şi al vizelor, precum şi al asigurărilor de sănătate necesare pentru călătorie şi sejur, cuantumul avansului, dacă este cazul, precum şi termenul pentru achitarea restului de plată, numărul minim de persoane necesar pentru realizarea programului şi termenul limită pentru informarea turistului, în caz de anulare a călătoriei turistice , posibilităţi de încheiere a unor asigurări facultative pentru asistentă în caz de boală, accidente etc.
Informaţiile conţinute în materialele publicitare turistice trebuie să fie respectate de agenţia de turism, în afară cazului în care:
- eventualele schimbări în aceste informaţii au fost comunicate în mod clar turistului înaintea încheierii contractului;
- modificările au fost efectuate, cu acordul părţilor contractante, ulterior încheierii contractului.
De asemenea, agenţia trebuie să îţi ofere:
- informaţii privind regimul paşapoartelor şi al vizelor şi formalităţile de sănătate necesare pentru călătorie şi şedere (în scris, înaintea semnării contractului);
- orarele, locurile escalelorşși legăturile, precum şi, după caz, locul ce urmează să fie ocupat de turist în fiecare dintre mijloacele de transport incluse în contract;
- denumirea, sediul/adresă, numărul de telefon și de fax ale reprezentanţei locale a agenţiei sau, în lipsă acesteia, cele ale autorităţilor locale care te pot ajută în caz de nevoie;
- pentru călătoriile şi sederile minorilor, informaţii care să permită stabilirea unui contact direct cu copilul sau cu responsabilul de la locul şederii copilului; 
- posibilitatea semnării unui contract de asigurare facultativa, care să acopere taxele de transfer sau a unui contract de asistentă care să acopere taxele de repatriere în caz de accidentare sau de boală. 

Contractul de servicii turistice va cuprinde cel puţin următoarele clauze:

-destinaţia/destinaţiile călătoriei turistice şi, în cazul perioadelor de sejur, durată şi datele de sosire şi de plecare;
- mijlocul/mijloacele de transport utilizat/utilizate, caracteristicile şi categoriile de clasificare a acestuia/acestora, datele, orele și locurile de plecare/sosire, la ducere şi la întoarcere;
- în cazul în care pachetul de servicii turistice include şi cazarea, adresă şi categoria de clasificare ale structurilor de primire turistice, în conformitate cu reglementările ţărilor de primire;
- serviciile de masă furnizate: pensiune completă, demipensiune, mic dejun ;
- rută ;
- vizitele, excursiile sau alte servicii care sunt incluse în preţul total convenit al pachetului de servicii turistice;
- denumirea şi sediul/adresă agenţiei/agenţiilor de turism organizatoare şi, după caz, ale societăţii de asigurări;
- preţul pachetului de servicii, cu indicarea cazurilor în care acesta poate fi modificat şi tarifele pentru anumite servicii: taxe de aterizare, îmbarcare/debarcare în porturi şi pe aeroporturi, taxe de turist, dacă acestea nu sunt incluse în preţul pachetului de servicii turistice;
- termenele şi modalitatea de plată;
-solicitările speciale ale turistului făcute cunoscute agenţiei de turism organizatoare sau celei detailiste în momentul efectuării comenzii şi acceptate de cele două părţi; 
- termenele în care turistul trebuie să transmită o eventuală reclamaţie pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului de călătorie turistică;
- condițiile de modificare și de reziliere a contractului;
- obligaţiile agenţiei/agenţiilor de turism în cazul anulării călătoriei, al înlocuirii sau al neasigurarii unor servicii; 
-  posibilitatea de transfer al contractului de către turist unei terţe persoane şi modul de realizare a acestuia; 
- eventualele modificări pe care agenţia de turism le poate aduce serviciilor cumpărate; 
- răspunderea agenţiei şi despăgubirea turistului în cazul nerespectării clauzelor contractuale.
Dacă nu mai poţi pleca




























În cazul în care nu poţi să participe la călătorie, vei putea să cedezi contractul unei alte persoane care îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în pachetul de servicii turistice contractat, dar ai obligaţia să anunţi agenţia. Atenție! În acest caz, atât tu cât şi persoană care te va înlocui sunteţi responsabili de plată preţului călătoriei şi a eventualelor costuri suplimentare apărute cu ocazia acestei cedări. 

Preţurile

Preţurile stabilite în contract nu pot fi modificate, cu excepţia cazului în care contractul prevede în mod explicit acest lucru. Costurile stabilite în contract nu pot fi majorate, în niciun caz, în cursul celor 20 de zile calendaristice care preced data plecării. De asemenea, în cazul în care preţurile stabilite în contract sunt majorate cu peste 10%, indiferent de motivele majorării, ai dreptul să reziliezi contractul fără nici o obligaţie faţă de agenţia de turism, această din urmă având obligaţia de a îţi rambursa imediat toate sumele aferente călătoriei turistice plătite de acesta, inclusiv comisionul.
Modificarea contractului

În cazul în care agenţia de turism este nevoită să modifice una dintre prevederile esenţiale ale contractului, această are obligaţia să informeze turistul cu cel puţin 15 zile înainte de data plecării, iar acesta este obligat să comunice agențţiei de turism, în termen de 5 zile de la primirea înştiinăării, hotărârea să de a opta fie pentrurezilierea contractului fără plată de penalităţi, fie  acceptarea noilor condiţii ale contractului. 

În cazul în care alegi să reziliezi contractul sau dacă agenţia de turism anulează călătoria înaintea datei de plecare, ai dreptul: 
- să accepţi la acelaşi preţ un alt pachet de servicii turistice de calitate echivalentă sau superioară, propus de agenţia de turism; 
- să accepţi un pachet de servicii de calitate inferioară, propus de agenţia de turism, cu rambursarea imediată a diferenţei de preţ; 
- să ţi se ramburseze imediat toate sumele achitate în virtutea contractului. 


Nu uita! Ai dreptul de a rezilia în orice moment, în totalitate sau în parte, contractul. În cazul în care alegi să faci acest lucru pentru un motiv care îi este imputabil, va trebui să despăgubeşti agenţia de turism pentru prejudiciul creat. Despăgubirea se poate ridica la maximum preţul călătoriei turistice. 

Despăgubiri

În cazul în care agenţia a modificat prevederi ale contractului, ai dreptul să soliciţi agenţiei şi o despăgubire pentru neîndeplinirea prevederilor contractului iniţial, cu excepția cazurilor în care: 
- anularea s-a făcut datorită nerealizării numărului minim de persoane menţionat în contract, iar agenţia de turism te-a informat în scris cu privire la acest fapt, în termenul menţionat în contract, termen care nu poate fi mai mic de 15 zile calendaristice premergătoare datei plecării;
- anularea s-a datorat unui caz de forţă majoră, prin acesta înţelegându-se circumstanţe anormale şi imprevizibile, independente de voinţa celui care le invocă şi ale căror consecinţe nu au putut fi evitate în ciudă oricăror eforturi depuse, în această nefiind incluse suprarezervarile; 
- anularea s-a făcut din vină ta
Nerespectarea contractului



În cazul în care, după începerea călătoriei turistice, o parte importantă din serviciile prevăzute în contract nu este realizată sau agenția de turism constată că nu le va putea realiză, această este obligată: 
- să îţi ofere turistului alternative corespunzătoare în vederea continuării călătoriei , fără majorarea preţului ;
- să îţi restituie sumele care reprezintă diferenţa dintre serviciile achitate şi cele efectiv prestate în timpul călătoriei turistice; 
- în cazul în care nu îţi pot fi oferite alternative corespunzătoare sau nu le accepţi din motive întemeiate, agenţia are obligaţia să îţi asigure fără costuri suplimentare transportul retur la locul de plecare ori în alt loc agreat de tine şi, după caz, despăgubirea pentru serviciile neprestate; 


Daune

Atunci când nerespectarea de către agenţia de turism a serviciilor cuprinse în contract conduc la daune materiale, agenţia are obligaţia să te despăgubească. Despăgubirea turistului nu poate depăşi însă de două ori preţul pachetului de servicii turistice înscris în contract. Agenţia de turism nu poate exclude sau nu poate limită responsabilitatea ei pentru prejudiciul cauzat de moartea sau de rănirea turistului că urmare a acţiunilor ori a neglijenţei ei. 

Reclamaţii

Atunci când constataţi la faţă locului deficiente raportat la contract, trebuie să sesizezi prompt, în scris, atât prestatorului de servicii (hotel, restaurant etc), cât şi agenţi de turism de la care ai cumpărat pachetul de servicii turistice. Însă această obligaţie trebuie să fie menţionată clar şi explicit în contract. În această situaţie, agenţia şi furnizorii de servicii sunt obligaţi să acţioneze imediat pentru soluţionarea reclamaţiilor şi să facă probă eforturilor depuse în acest sens. Poţi apela la o acţiune în justiţie. Atenţie însă! Dacă decizi să dai în judecată  agenţia sau furnizorul de servicii în instanţă, trebuie să faci acest lucru în maximum 2 ani de la încălcarea contractului. În caz contrar, faptele se prescriu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
19:34
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
21:47
Rușii au atacat un centru comercial din Ucraina și au omorât oameni nevinovați: „În plină zi, în timp ce străzile erau aglomerate”
21:31
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
21:14
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
21:13
Petrolul Brent se vinde cu peste 106 dolari barilul, cea mai mare creștere de preț din luna mai. Și petrolul WTI s-a scumpit
TRENDING
20:22
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
21:50
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
20:03
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Zona portului Giurgiulești. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate