Trei ploieșteni aflați în auto-izolare la domiciliu povestesc cum au fost agresați fără motiv de polițiști. Reacția IPJ Prahova

Comentează
Sorin, Ioana, soția lui, și vărul Alexandru Gabriel (de la stânga), în fața ușii apartamentului lor din Ploiești.

Cu autoritățile având putere maximală datorită stării de urgență, cetățenii apelează la presă atunci când consideră că drepturile lor sunt încălcate. Iată ce li s-a întâmplat unor ploieșteni veniți din Elveția.

  • Sorin Boloș, 25 de ani, și Ioana, 23 de ani, s-au întors din Elveția pe 20 martie. Fuseseră într-o vacanță în zona Basel. Țara Cantoanelor avea 200 de cazuri confirmate la acea dată, așa că pe aeroport li s-a luat doar temperatura și li s-a recomandat să intre în auto-izolare.
  • ”Asta am și făcut”, spun cei doi. Au mers la vărul lor, Alexandru Gabriel, 24 de ani, la o adresă din zona de Nord a Ploieștiului. ”Am intrat și eu cu ei în izolare, în apartament”, confirmă vărul.
  • Pe 29 martie, seara, pe baza unei reclamații a unui vecin, un echipaj a intrat peste ei și, susțin cei trei, i-a agresat ”fără nici un motiv”.
  • ”Din apartament se auzeau strigăte puternice, injurii și zgomote de obiecte sparte și am trimis un echipaj. În interior, erau trei bărbați care, posibil pe fondul consumului de alcool, au manifestat un comportament recalcitrant și agresiv, fiind necesară imobilizarea și încătușarea acestora”, spune IPJ Prahova.

Ați venit acasă să ne îmbolnăviți pe toți?Echipajul de Poliție către cei trei ploieșteni:

Ne-au dat cu spray paralizant, ne-au pus cătușe, ne-au scos dinții, ne-au dat la coaste.Cei agresați duminică seară, la unison:

De zece zile, cei trei spun că nu au ieșit din casă, nici măcar nu au dus gunoiul. Iar mâncarea le-o aduce rudele, la ușă.

Părinții, despărțiți de copii

Sorin și Ioana sunt despărțiți de copiii lor, de un an și de cinci ani, care stau la socrii.

Nici unul dintre cei trei nu prezintă simptome ale infectării cu coronavirus.

Duminică, 29 martie, au fost vizitați de către autorități.

Spun că nu prea sunt motive să fi sunat vecinii la poliție, mai ales că muzica nu era așa de tare, iar apartamentul e mai mult liber, Alexandru fiind plecat des la muncă în străinătate: ”Lucrez ca bijutier în Italia”.

Sorin Boloș lucrează în Portugalia cu părinții lui, care sunt stabiliți acolo de 15 ani.

La ora 21.00, am auzit bubuituri în ușă: ”Poliția, deschideți!”. Au intrat peste noi, nu s-au legitimat, au dat cu spray paralizant și ne-au pus cătușele! Erau 9 în total, 4 jandarmi, trei polițiști, doi îmbărcați în militari și un doctor, așa am văzut noi.Sorin Boloș:

”Ne-au bătut”. Bilanț: dinți scoși, coaste fisurate, sânge

”Nu ne-au cerut buletinele, nu nimic. Doar ne-au bătut”, adaugă Alexandru.

”Pe mine m-au scos pe scară și, între altele, m-au târât pe jos și mi-au dat doi bocanci în gură. Mi-au spart buza și mi-au scos doi dinți, implanturi abia puse”, susține Alexandru.

Eu sunt sigur că am două coaste rupte și o problemă la arcadăAlexandru Gabriel:

”Polițiștii ne-au zis: ați venit din străinătate să ne îmbolnăviți pe toți”

”Nu ne venea să credem ce se întâmplă, mie mi-au dat spray în ochi și m-au pus pe burtă”, a spus și Ioana.

Abia după un timp, când au apucat să le spună forțelor de ordine că sunt în izolare, cei ce i-au agresat s-au oprit.

”Și ce-ați venit, mă, acasă? Ați venit să ne îmbolnăviți pe toți?”, așa ne-au răspuns, la final, când îi întrebam ce au avut cu noi, afirmă, speriată, Ioana.

Totul ar fi durat o oră.

Ioana: ”Când au venit a doua oară, m-am pitit în șifonier de frică”

Oamenii au sunat la Ambulanță, însă problema lor nu erau așa de gravă încăt să fie trimis un echipaj.

În schimb, a fost anunțată din nou Poliția. Și au venit aceiași lucrători, în jurul orei 22.30.

”Eu, de frică, m-am pitit în șifonier”, spune ioana.

Polițiștii s-ar fi purtat de parcă nu s-a întâmplat nimic. Și au plecat.

Cei trei spun că au contactat un avocat. Însă, cum mai au cel puțin patru zile de izolare, e dificil să-și scoată certificate medico-legale și să acțione în vreun fel.

Ei au postat incidentul pe rețelele sociale.

Reporterul Libertatea a fost ieri la blocul în care stau cei trei izolați.

Aflat pe scară, un vecin spune că n-a văzut incidentul de aseară. Dar a auzit gălăgie: ”Era muzica dată cam tare. Și am auzit o bubuitură în perete, cred că de la ei din casă”.

Alt vecin îi sfătuiește să facă plângere.

Am face, dar nu știm la adresa cui. Nu s-au legitimat, nimic. Nici dacă veneau să caute droguri, nu cred că se purtau așa cu noi.Sorin Boloș:

Libertatea a contactat IPJ Prahova.

”Duminică, 29 martie, în jurul orei 22:00, am fost sesizați cu privire la producerea unui scandal într-un apartament situat pe raza municipiului Ploiești. Forțele de ordine direcționate la fața locului au constatat că din apartament se auzeau strigăte puternice, injurii și zgomote de obiecte sparte”, ne-a informat IPJ.

Poliția: ”Comportament recalcitrant și agresiv”

În interior, au fost depistați trei bărbați care, posibil pe fondul consumului de alcool, au manifestat un comportament recalcitrant și agresiv, fiind necesară imobilizarea și încătușarea acestora. De asemenea, în apartament era prezentă și o femeie.IPJ Prahova:

”În urma verificărilor, s-a stabilit că trei dintre persoanele implicate în eveniment se aflau autoizolare, iar cea de-a patra, un bărbat de 30 de ani, se afla în vizită. Cu privire la situația celor patru persoane au fost informați reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Prahova, pentru luarea măsurilor conform competenței”, spune Poliția.

Au dat o amendă de 1.000 de lei

”Ulterior, în jurul orei 22:40, una dintre persoanele implicate în acest eveniment a sesizat că a fost agresat de către polițiști, cu ocazia intervenției.

În cauză, organele de poliție s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare și purtare abuzivă. Totodată, bărbatul de 30 de ani a fost sancționat contravențional conform O.M. 3/2020 ,art.1, rap. la art. 9 alin. 1 din OUG 1/1999, cu amendă de 1000 de lei”, mai spune Poliția.

Bărbatul de 30 de ani, a patra persoană, e un vecin care n-a vrut să discute cu ziarul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!