PNL nu va vota în Parlament amendamentele la buget pentru cei vulnerabili propuse de PSD

Comentează

Partidul condus de premierul Ilie Bolojan a stabilit în ședința Biroului Executiv de luni, 16 martie, ca parlamentarii PNL să nu voteze amendamentele propuse de PSD la legea bugetului de stat.

În ședința BEx al liberalilor care a avut loc în urmă cu puțin timp s-a decis, prin vot în unanimitate, ca parlamentarii PNL să nu facă propuneri şi să nu voteze niciun amendament al PSD, în afară de cele negociate în coaliție, adică varianta adoptată de Guvern, potrivit informațiilor Libertatea.

Amintim că PSD a depus amendamente la proiectul legii bugetului pe 2026, înaintea votului care va fi dat joi, 19 martie, în Parlament. „Am identificat două surse de venituri suplimentare la bugetul de stat ce totalizează 2,3 mld lei, pe care considerăm că Ministerul de Finanțe le-a trecut cu vederea în mod absolut nejustificat”, au transmis social-democrații.

Mai exact, este vorba despre:

  • Recuperarea unei cote din arieratele la buget pe contribuțiile de asigurări sociale. Totalul contribuțiilor sociale restante ale agenților economici este 3,7 miliarde de lei, credem că o țintă de recuperare de 1,3 mld lei este absolut obligatorie, fiindcă aceste restanțe la buget înseamnă bani opriti din salariu de la angajați pentru CAS, dar nevirați la stat
  • Colectarea la buget a unei sume suplimentare din TVA de 1 miliard de lei, având în vedere creșterea prețului combustibililor, care înseamnă majorarea veniturilor încasate de întreaga piață a combustibililor – una dintre cele mai importante ramuri ale economiei.

Documentul integral poate fi citit mai jos:

[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/amendamente-psd-buget.pdf"]

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat duminică, 15 martie, după ședința Consiliului Politic Național de la Vila Lac, că social-democrații vor vota bugetul în Parlament, dar vor depune amendamente în sprijinul celor vulnerabili, chiar dacă acestea vor fi cel mai probabil respinse. În final, i-a transmis premierului Bolojan că, după ce bugetul va fi votat, vor urma „consecințe politice”.

La rândul său, Bolojan a răspuns că PSD minte folosind populisme și a transmis că social-democrații au o retorică de tip AUR.

Bolojan a mai spus că, dacă amendamentele pe care PSD le va depune în Parlament la legea bugetului de stat vor depăşi nivelul care poate fi suportat, acest lucru va însemna doar „costuri suplimentare, pe care tot ţara asta le plăteşte”. Drept urmare, „orice propunere de cheltuială suplimentară nu e acoperită din neant, trebuie acoperită de undeva”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește