Poliţia Rutieră nu are bani să plătească IML-ului efectuarea alcoolemiei fiului lui Marian Ionescu, liderul trupei Direcţia 5 | EXCLUSIV

Comentează
Arhiva foto

Imediat după ce, pe 29 martie, a fost oprit în trafic, pe Splaiul Independenţei din Capitală, şi prins băut la volan (0,61 mg la mie în aerul expirat), Carmin a fost dus de agenţii rutieri la IML, ca să i se recolteze probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Numai că de atunci, ancheta s-a cam împotmolit, deoarece Poliţia nu are bani să plătească analizele. “Ele au fost făcute de specialiştii de la IML, dar pentru că nu s-au virat banii, nu pot fi ridicate. Din această cauză, Carmin Ionescu nu a mai fost audiat, pentru că în funcţie de aceste analize ancheta urmează o direcţie, iar dosarul bate pasul pe loc. Este vorba doar de 80 de lei, pe care Poliţia nu-i are, aşa că şi acest caz, la fel ca multe altele, nu poate fi finalizat”, ne-au declarat surse judiciare.

Agenţii fac chetă pentru expertizele psihiatrice

Poliţiştii din Capitală au ajuns să bage mâna în buzunar pentru ca cei care comit fărădelegi să ajungă acolo unde le este locul, în celule. Oamenii legii au fost nevoiţi, în anumite situaţii, să plătească, după ce au pus mâna de la mână, contravaloarea expertizelor psihiatrice necesare în dosarele pe care le instrumentau.
Sărăcie, sărăcie, dar nimic nu se poate face fară bani! Asta au simţit-o pe pielea lor poliţiştii din Capitală atunci când s-au scormonit prin buzunare pentru ceva lei pentru a-şi duce la bun sfârşit munca. "Au fost cazuri în care noi, aici la Judiciar, am dat câte 20 de lei pentru a face rost de 134 de lei, atât cât era epertiza medico-legală a unui individ periculos. Dacă nu plăteam, respectivul putea rămâne în libertate", ne-a povestit unul dintre cei care a pus ban peste ban pentru examinarea respectivă care se face la IML.
Situaţia nu e de acum, ci durează de ceva timp şi tinde să se agraveze. Asta pentru că şi fondurile din care se fac aceste expertize sunt limitate. În schimb, atunci când sunt situaţii grave, cum ar fi cele de vătămări corporale grave sau omor, actele care dovedesc sau nu discernământul atacatorului se fac fără a mai ţine cont că sunt sau nu bani pentru efectuarea acestora.
 


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
MONDEN
Alexia, Alexandre Eram, Andreea Esca și Aris Eram
15:16
Cum își câștigă Aris Eram banii. Fiul Andreei Esca nu mai are sprijin financiar de la părinți: „Am plecat de acasă”
Mihaela Rădulescu
15:15
Refugiul Mihaelei Rădulescu în perioada de doliu. Obiceiul pe care îl are de două-trei ori pe săptămână
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
16:00
Cursa cu taxiul autonom Tesla fără volan sau pedale a luat o întorsătură neașteptată: ce a pățit un pasager în timpul cursei
15:37
Anunțul făcut de Vlad Gherman după doi ani de căsnicie cu Oana Moșneagu. „Sunt etape noi. Acest nou capitol vine cu lecții de învățat”
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Plajă din Costinești cu mulți oameni care se bronzeză, înoată sau se plimbă de-a lungul țărmului pe nisipul fierbinte, 7 iulie 2024
14:01
Vacanțele pe litoral s-au ieftinit cu peste 35% de la încheierea verii. Cât plătesc românii pentru o noapte de cazare în luna septembrie
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
13:24
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate