Poliția trebuie să plătească 100.000 de lei daune unui bărbat snopit în bătaie în secție de doi agenți. Victima venise să depună o plângere

Comentează
Arhiva foto

Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila au fost condamnați, pe 24 septembrie, la câte doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, fiind acuzați că au bătut un bărbat în sediul poliției și ulterior l-au legat cu cătușele de un calorifer, lipsindu-l de libertate în mod ilegal. Victima se prezentase la poliție pentru a reclama un agent pentru că îl jignise. Polițiștii au mințit în instanță, dând vina pe victimă, însă au fost demascați de înregistrările camerelor de supraveghere.

Evenimentul s-a petrecut în seara de 19 aprilie 2015, la sediul Poliției Municipiului Brăila. Ciprian, un tânăr de 22 de ani, din localitate, muncise toată ziua alături de tatăl său, în gospodăria bunicii sale din satul Baldovinești. Spre seară, în jurul orelor 20.00, a plecat cu bicicleta către domiciliul său, mergând spre oraș pe vechiul drum care duce în cartierul Vidin.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, la un moment dat, în timp ce se deplasa pe lângă bicicleta sa, de tânăr s-a apropiat, venind din spatele său, o autospecială de poliție în care se aflau doi agenți.

A fost momentul în care, potrivit procurorilor, unul dintre polițiști l-a întrebat ceva pe biciclist, însă pe un ton jignitor. Acesta din urmă nu a înțeles sensul întrebării „bă, tu ești cel care fură curent?” și i-a cerut polițistului să se poarte civilizat. Au urmat înjurături din partea agentului, după care autospeciala și-a continuat deplasarea către Brăila.

S-a dus să depună plângere

Simțindu-se jignit, în condițiile în care, așa cum a declarat în fața anchetatorilor, nu a furat niciodată nimic, tânărul a decis să îi reclame pe agenți. După ce a ajuns acasă și-a luat cartea de identitate și a plecat către Poliția Brăila.

Ajuns la sediul Poliției Municipale, tânărul a luat legătura cu ofițerul de serviciu, care, auzind că este vorba despre o reclamație îndreptată împotriva unui coleg de-al său, a refuzat să înregistreze plângerea respectivă, eschivându-se și îndrumându-l pe Ciprian să-și caute un avocat.

Nemulțumit de faptul că ofițerul de serviciu nu dorea să-i înregistreze plângerea, după o discuție de câteva minute în fața sediului poliției, pe scările de la intrare, tânărul a ridicat tonul la acesta, reproșându-i că este plătit din banii cetățenilor și că ar trebui să-i sprijine pe cetățeni în rezolvarea problemelor pe care le au. Bărbatul le-a spus că a fost plecat peste hotare și „așa ceva, să fiu împiedicat să depun o sesizare, este inadmisibil”.

„Enervat de insistența și de atitudinea persoanei vătămate, inculpatul G.T. a împins-o pe aceasta în sediul poliției unde, beneficiind și de ajutorul colegului său C.C., au condus-o în partea stângă, pe holul de la parter, în spatele unei cabine din sticlă, unde au trântit-o pe pardoseală și au lovit-o cu picioarele, iar apoi au legat-o cu cătușele de un calorifer aflat în zonă”, se arată în motivarea sentinței dată de Judecătoria Brăila.

„În timp ce se afla legată cu cătușele de calorifer și încerca să-și revină, neînțelegând ce i s-a întâmplat, persoana vătămată și-a dat seama că s-a scăpat pe ea, în timpul loviturilor primite, și le-a solicitat lucrătorilor de poliție să-i permită să meargă la toaletă pentru a se spăla, însă solicitarea i-a fost refuzată, spunându-i-se în batjocură că poliția nu beneficiază de asemenea servicii”, au adăugat judecătorii.

Timp de 35 de minute a stat tânărul legat cu cătușele de calorifer. Ulterior, unul dintre polițiști l-a dezlegat conducându-l către ieșirea din sediu și permițându-i să plece, fără a-i înregistra vreo plângere.

După ce a părăsit sediul poliției, Ciprian s-a îndreptat către stația de taxiuri din centrul orașului și s-a deplasat cu o mașină la spital, unde i s-au acordat îngrijiri medicale. A fost diagnosticat cu mai multe contuzii prin agresiune, o fractură costală și a avut nevoie de 20-22 de zile de îngrijiri medicale.

Varianta polițiștilor: Bărbatul era murdar, beat și recalcitrant

Doi agenți de poliție au fost puși sub acuzare în urma anchetei desfășurate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. Atât aceștia, cât și colegii lor, care au fost martori la eveniment, au negat că bărbatul ar fi fost bătut în sediul poliție. Ei au spus că, de fapt, bărbatul care voia să depună reclamația era recalcitrant, se manifesta violent, că i-a amenințat și înjurat pe polițiști. Mai mult, au susținut că bărbatul le-a spus că va sparge geamurile mașinilor și că le vă tăia cauciucurile. Așa au decis să îl conducă în sediu pentru a-l sancționa pentru injuriile aduse și pentru a evita indignarea cetățenilor aflați în zonă.

Polițiștii, inculpați și martori deopotrivă, au declarat la audieri că bărbatul „era îmbrăcat murdar și mirosea urât”, insinuând că acesta ar fi venit murdar și nu ar fi fost bătut până a făcut pe el.

Contraziși de camerele de luat vederi

Varianta agenților a fost însă infirmată de înregistrările camerelor de supraveghere, care au surprins momentul agresiunii, chiar dacă, la un moment dat, bărbatul agresat a fost poziționat în spatele unui perete. Polițiștii care apar în imagini aplicând lovituri victimei, au negat că ar fi comis actele de violență. Nu au putut oferi nicio explicație pentru leziunile victimei.

Unul dintre ei a susținut că, de fapt, încercau să-l calmeze pe tânăr și că l-au legat cu cătușele de calorifer pentru ca acesta din urmă să nu treacă de la amenințări la fapte.

Judecătorii au analizat înregistrările video de pe șapte camere de supraveghere și au constatat că polițiștii mint. Din imagini nu a reieșit că bărbatul ar fi avut o atitudine recalcitrantă în măsura descrisă de polițiștii inculpați și de colegii lor. În imagini se observă cum bărbatul este luat pe sus de către agenții de poliție și condus în spatele cabinei de sticlă, iar unul dintre polițiști îl izbește cu umărul drept proiectându-l în cabină. Acolo este trântit pe jos și lovit cu picioarele de oamenii legii.

Legat de calorifer jumătate de oră

Aproape de 10 seara, unul dintre polițiști solicită colegului său să îi aducă o pereche de cătușe cu care îl încătușează pe bărbat de calorifer.

„Persoana vătămată, în starea în care se afla după ce fusese lovită, nu prezenta niciun fel de pericol. Se afla căzută pe pardoseală și nu schița niciun gest care să determine sau să justifice încătușarea ei”, notează judecătorii. În timp ce polițiștii discută pe hol, bărbatul a rămas legat de calorifer până la ora 22.23, când unul dintre polițiști îi scoate cătușele și îi permite să plece.

Doi ani cu suspendare

La finalul anchetei, cei doi polițiști au fost trimiși în judecată sub acuzația de abuz în serviciu - pentru că au refuzat să înregistreze plângerea bărbatului -, purtare abuzivă și lipsire de libertate în mod ilegal. Au fost achitați de prima acuzație, dar au fost condamnați pentru celelalte acuzații la câte doi ani de închisoare cu suspendare, fiindu-le stabilit un termen de supraveghere de trei ani. În plus, aceștia au interdicția de a mai ocupa o funcție publică vreme de de trei ani.

Victima va primi și 100.000 de lei daune morale pe care cei doi polițiști trebuie să le plătească în solidar cu Inspectoratul de Poliție al Județului Brăila. Decizia instanței nu este definitivă.

Ea a fost deja contestată de victimă și de unul dintre polițiști. Dosarul urmează a fi înaintat Curții de Apel Galați, instanță care va pronunța sentința definitivă în acest caz.

Cei doi condamnați lucrează în continuare în poliție

Reprezentanții IPJ Brăila au precizat, pentru Libertatea, că ambii polițiști condamnați continuă să lucreze în poliție, însă din momentul trimiterii în judecată aceștia au responsabilități restrânse.

„Vă comunicăm faptul că aceștia sunt puși la dispoziție, în baza prevederilor Legii 360/20023, privind statutul polițistului, până la soluționarea definitivă a cauzei penale”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Gianina Niculae.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
19:34
Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
Analiză
18:00
Eterni în funcții publice. Președinții și premierii pleacă, ei rămân pe poziții
20:22
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
20:20
Un opozant îi îndeamnă pe ruși să participe la „Prânzul păcii” și să voteze împotriva lui Vladimir Putin: „Să vadă lumea câți suntem cu adevărat”
20:03
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
atentat 11 septembrie 2001 profimedia-1129202719
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate