Imaginile cu polițistul disperat de șoferii români care filmează cu telefonul mobil au fost publicate pe pagina de Facebook Polițiștii au umor, ocazie cu care administratorul paginii i-a întrebat pe urmăritori și dacă ar trebui introdusă în Codul Rutier o sancțiune destinată celor care filmează cu telefonul mobil accidentele.

Concret, situația este una clasică deja pe șoselele din România. În zona accidentelor rutiere, în special pe autostradă, șoferii încetinesc pentru a filma cu telefonul mobil și astfel se creează ambuteiaje uriașe, care, în unele cazuri, pot chiar să întârzie intervenția echipajelor de urgență la locul accidentului.

Codul Rutier din România nu prevede, în prezent, sancțiuni pentru un astfel de gest al șoferilor, astfel că polițiștii își desfășoară cu dificultate cercetarea la fața locului în cazul unui accident și sunt nevoiți să dirijeze traficul pentru a decongestiona circulația rutieră.

Un exemplu clar vine din Germania, acolo unde amenda pentru un astfel de comportament al șoferilor este de 1.000 de euro, dar poate fi și mai gravă, respectiv închisoarea de până la doi ani în cazul celor care filmează oameni răniți în accidente sau chiar victime care au murit în accidente și apoi postează imaginile pe rețelele de socializare.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

Vladov   •   12.02.2025, 13:43

Nu mai exista sanctiunea pentru alte preocupari ale soferului in timp ce conduce ? In cazul asta este foarte incidenta.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

”E fericită fleașcă. E măritată cu Smiley...”. Dana Budeanu reacție complet neașteptată la adresa Ginei Pistol. Și-a spus părerea sinceră despre ea: „Toate...”. Așa a ieșit la iveală un detaliu neștiut
Viva.ro

Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
Libertateapentrufemei.ro
Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
„Nu mai ascundeți banii sub saltele sau în bănci”: Un nou tip de fraudă cu investiții false circulă pe Internet
Adevarul.ro
„Nu mai ascundeți banii sub saltele sau în bănci”: Un nou tip de fraudă cu investiții false circulă pe Internet
Scandal după ce Donatella Versace a anunțat că părăsește postul de directoare creativă de la Versace după 30 de ani. Detaliul aflat acum: "Mare greșeală..."
Elle.ro
Scandal după ce Donatella Versace a anunțat că părăsește postul de directoare creativă de la Versace după 30 de ani. Detaliul aflat acum: "Mare greșeală..."
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Eclipsă totală de lună, 14 martie. Astrul a devenit sângeriu, un fenomen rar, vizibil pe trei continente
Observatornews.ro
Eclipsă totală de lună, 14 martie. Astrul a devenit sângeriu, un fenomen rar, vizibil pe trei continente
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI